Egiptul si disparitia unei dictaturi. Ce Urmeaza ?

Se repeta oare istoria ?

Judecand dupa cursul evenimentelor de la inceputul anului 2011, tarile arabe traverseaza o perioada revolutionara similara miscarilor anticomuniste din Europa centrala si de est din 1989.

La prima vedere, presiunea strazii pare sa joace rolul esential in fuga presedintelui Tunisiei, iar in Egipt si Yemen ramane de vazut daca regimurile autoritare vor renunta la putere urmand acelasi scenariu.

Ca si in cazul tarilor foste comuniste, in special al Romaniei, guvernele acestor tari au instituit un regim fara libertati cetatenesti si in acelasi timp nu au reusit sa asigure un standard decent de viata pentru cetateni.

Cresterea preturilor produselor alimentare a afectat puternic tarile din regiune dependente in mare masura de importurile de cereale.

Oamenii se confrunta cu dificultati tot mai mari in asigurarea traiului zilnic.

Guvernele altor tari musulmane ( vezi Indonezia ), au anticipat riscurile poilitice ale actualei crize alimentare si au anuntat reduceri ale taxelor vamale si ale taxei pe valoarea adaugata aplicate produselor alimentare de baza : orezul si uleiul pentru gatit.

Paralela cu evenimentele din 1989 permite o analiza comparativa a riscurilor acestui nou val revolutionar.

Daca in 1989, pe langa oportunitatile politice si economice create de deschiderea pietelor tarilor est europene pentru afaceri si comert cu uniunea europeana, dezmembrarea necontrolata a URSS a implicat riscuri majore pentru securitatea regionala.

Unele din aceste riscuri sunt prezente si astazi daca ne uitam la conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic.

Rusia isi exercita puterea de negociere enorma in ceea ce priveste furnizarea de resurse naturale pentru a impune un anume „status quo” in multe din tarile ex-sovietice.

O politica ineficienta, escaladarea in forme de terorism a tensiunilor din zona Caucazului, fiind doar un exemplu al esecului Moscovei de a-si impune dominatia asupra popoarelor mai mici.

Revenind la subiectul zilei, Egiptul este un aliat important al SUA si este singura tara araba care a incheiat un acord de pace cu Israelul.

O evolutie politica necontrolata in epoca post Mubarak, ar putea conduce la exacerbarea tendintelor islamiste radicale, foarte active in lumea araba.

Turcia, un alt aliat important al SUA, si-a racit semnificativ nivelul relatiilor cu Israelul, iar in plan intern, curentul secularist pierde teren in fata celui religios.

Reducerea puterii armatei rastoarna o traditie veche de decenii, a garantarii de catre armata al caracterului secular al statului utrc..

La fel ca in Turcia , in Egipt armata joaca un rol crucial, pastrandu-si o oarecare neutralitate in actuala revolta sociala.

In plan economic instabilitatea din lumea araba, va contribui la cresterea volatilitatii pretului petrolului, care a debutat in crestere la inceputul lui 2011.

Canalul Suez este principala poarta in tranzitul petrolului extras din regiune, catre tarile occidentale.

Ecuatiei conflictului intre Israel si Iran i se vor adauga noi variabile, ce vor transforma rolul SUA in zona intr-unul foarte complicat in viitorul apropriat.

Este evident ca o tranzitie poilitica fara derapaje este scenariul preferat de toti factorii interesati, desi, precum in 1989, legitimitatea data de revolte sociale noilor actori politici nu este de ignorat.