Cariere

Ce salarii sunt la Dedeman, pe final de 2023. Veniturile pe care le încasează managerii, dar și casierii sunt incredibile

29 Oct, 19:01 • Bumbeneci Diana
Se fac angajări la Dedeman, iar cu această ocazie, mai mulți angajați, dar și foști angajați au vorbit despre veniturile lunare pe un post în compania fraților Pavăl. Iată ce salarii sunt.
Ce salarii sunt la Dedeman, pe final de 2023. Veniturile pe care le încasează managerii, dar și casierii sunt incredibile

Mai multe informații cu privire la salariile de la Dedeman au apărut pe rețele de socializare, după ce angajați sau foști angajați ai companiei au povestit ce salarii aveau la muncă acum, în 2023. Pentru postul de casier, de exemplu, salariul nu este deloc mare, dar pentru jobul de project manager, suma este foarte mare.

Afacerea deținută de frații Păval aduce și în 2023 poziția în piața de bricolaj, iar afaceriștii au un număr foarte mare de angajați pe tot teritoriul țării. Potrivit datelor oficiale comunicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în anul 2022, în topul firmelor private care au avut cei mai mulți angajați din economie, compania s-a situat pe locul al treilea, cu 12.245 de angajați, cifră în creștere cu 297 față de anul anterior.

Vezi și: Karina Pavăl, propunerea Pavăl Holding în consiliul de administrație al Promateris. Moștenitoarea imperiului Dedeman dă lovitura în afaceri

Dedeman
Dedeman

Pentru o lună de muncă la Dedeman, un casier primește 2.400 de lei. Pe de altă parte, un project manager câștigă 9.980 de lei + 600 de lei (bonuri de masa) + 47.000 lei (bonus anual). Dat fiind faptul că în aceste momente este disponibil doar primul job amintit, iată cerințele angajatorului:

-experiența nu este necesară, dar poate constitui un avantaj;
-dorință de lucru în echipă;
-să fi onest, responsabil, harnic;
-să ai studii medii, abilități de comunicare, să menții o bună relație între companie și client;
-să poți lucra în ture și în weekend.
Ce beneficii oferă angajatorul

Pentru a-și atrage angajații, cei de la Dedeman România oferă:

-instruire continuă, programe de dezvoltare a competențelor;
-oportunități de promovare în cadrul companiei;
-recompense, sub formă de bonusuri lunare atractive, în funcție de nivelul de dedicare în realizarea sarcinilor. De asemenea, o colaborare pe termen lung aduce beneficii.

Responsabilitățile unui casier

„Te asiguri că toate produsele sunt scanate și cantitățile sunt corecte. Încasezi contravaloarea mărfii și emiți documentele fiscale aferente. Întocmești zilnic documente de casa, monetarul și fișa de documente (foile CEC, ordin de plata, bonuri POS, tichete)”, conform anunțurilor de angajare la Dedeman.

Citește și: Ea este unica moștenitoare a imperiului Dedeman. Deși familia ei deține o avere în valoare de trei miliarde de euro, Karina este de nerecunoscut

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski