VIDEO EXCLUSIV: Ali Gheorghe, bătrânul de 77 de ani care trăiește vânzând cărți la colț de stradă, în Ghencea. „Am un ajutor social de 170 de lei. Cum poți să trăiești așa?”

Ali Gheorghe – o viață printre cărți! În inima aglomerată a Bucureștiului de azi, acolo unde viața pulsează într-un ritm nesfârșit, există povești tăcute, nevăzute și deseori uitate, lăsate pe margini de străzi, în graba noastră către un nou obiectiv, o nouă zi plină de ambiții. În mijlocul acestei vâlcele de viață zbuciumată, se desfășoară tragedia discretă a bătrânilor contemporani, bătrâni fără familii, ajunși la mila autorităților.

Cu chipurile lor încărunțite de trecerea vremii și ochii lor care au văzut prea multe, ei își duc zilele într-un vechi dans cu nevoile și lipsurile, luptând pentru a supraviețui într-o lume în continuă schimbare, o lume care nu iartă nici măcar o clipă pe vreunul dintre noi. Așa este și povestea lui Ali Gheorghe, un bătrân de 77 de ani care are un ajutor social derizoriu, de nici 200 de lei.

Cărțile, singurul mod de trai al lui Ali Gheorghe

Fiecare zi devine o adevărată epopee pentru acești bătrâni tăcuți și obosiți de încercări peste încercări, pentru că viața nu mai are răbdare cu ei. Nu sunt simpli spectatori ai zorilor și apusurilor, ci adevărați oameni ce rezistă încercărilor de azi pentru asigurarea traiului de mâine.

Pe mâinile lor obosite, cândva puternice, zăresc adesea bunuri modeste, mărturii ale unor vremuri mai bune. Cu lacrimi în ochi, ei vând pe străzi și târguri mici resturi din trecutul lor, cărți, obiecte de decor, sau chiar povești ale unor vremuri mai bune. Ali Gheorghe se regăsește cu succes printre acești bătrâni, asta deoarece vinde cărți la un colț de stradă din Ghencea.

Nu contează niciodată cât este de frig, bătrânul cară cărțile kilometri întregi pentru a putea să le expună spre vânzare. Sunt volume de carte care au marcat istoria, geografia sau literatura țării, iar astăzi ajung să fie vândute pe 2-3 lei, doar pentru ca Ali să poată strânge de-o pâine. Vinde cărți de zece ani, este singurul mod în care poate trăi de pe o zi pe alta.

Iubește cărțile, se vede după cum le privește și după intensitatea cu care le prezintă trecătorilor. Nu este doar dorința de a le vinde, ci și dorința de a te convinge că merită să le citești. Desigur, pe cele mai multe dintre ele, bătrânul le-a citit deja și le știe de la o copertă la cealaltă.

Vezi și: EXCLUSIV. Bunica Alexandra vinde flori la metroul din Pipera, la 74 de ani, pentru a putea trăi de pe o zi pe alta! „Jumătate din pensie o dau pe facturi, cealaltă abia îmi ajunge de medicamente și mâncare”

„Cărțile acum au ajuns să se arunce. Sunt foarte multe cărți bune și părerea mea este că o carte nu trebuie aruncată. Reușesc să vând cărți în fiecare zi, uneori depinde de zi. Am zile mai bune, zile mai rele, fac și 30-40 de lei”, îmi povestește Ali Gheorghe.

L-am privit cu atenție și nu am avut nevoie de multe vorbe pentru a putea înțelege povestea de pe chipul său, oricum, vocea obosită de anii trecuți în viața sa nu putea fi forțată pentru a asculta povești peste povești. Dar fiecare rid, fiecare adâncitură ascunde o experiență sau o amintire de demult și asta o poți observa cu ușurință pe chipurile unui bătrân.

Dar, în ciuda tuturor acestor trăiri, ei continuă să lupte cu demnitatea lor de oameni care au trecut prin multe. În ochii lor, strălucește speranța că poate, într-o zi, vor simți iar că trăiesc, nu doar supraviețuiesc. Și Ali Gheorghe încă mai speră că va fi ascultat și că va primi într-o zi mai mult decât o pensie derizorie de nici 200 de lei.

„Autoritățile locale mă lasă să vând aici. Nu fac nimic rău. Doar vând cărți. Eu nu am pensie. Am 77 de ani și nu am pensie. Am un ajutor social de 170 de lei. Cum poți să trăiești cu 170 de lei? Mă descurc greu cu banii, foarte greu. Sunt trecut pe liste pentru alt sprijin, dar nu primesc nimic. Aștept…unde să mă duc, eu de abia mă mișc. Îmi e greu. Nimeni nu știe nimic…”, a completat bătrânul Ali Gheorghe.

Cu inimile lor încă pline de dragoste și compasiune pentru această lume frenetică, acești bătrâni ne învață că înțelepciunea și solidaritatea nu îmbătrânesc niciodată. Ei ne reamintesc că fiecare om are o poveste de spus și că ar trebui să ne oprim din goana noastră cotidiană pentru a asculta, pentru a oferi o mână de ajutor și pentru a onora experiența lor de viață.

Nu se știe niciodată cum cade cortina pentru fiecare dintre noi, iar azi devine mâine rapid și fiecare zi poate aduce un succes răsunător sau un apus de noroc ce schimbă ultimele file de viață, cele ale bătrâneții…

Te mai poate interesa și: Automobilul românesc, comoară pe cale de dispariție. Povestea lui Mihai Olar, rădăuțeanul care a salvat de la fier vechi o Dacia 1300. „Darul mai departe unei persoane care nu caută să se îmbogățească de pe urma moștenirii”