- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Cât costă să îți petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile vedetelor. Ce oferte exclusive și facilități din partea casei sunt puse la dispoziție

25 Nov, 09:37 • Alexe Raluca
Nu puține sunt vedetele din România care și-au investit banii din televiziune în pensiuni de lux. Printre ei se numără chef Nicolai Tand și actorul Grig Chiroiu din „Trăsniții”. Cei doi au pus la dispoziția turiștilor oferte cel puțin interesante, iar cererea nu este deloc mică.
Cât costă să îți petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile vedetelor. Ce oferte exclusive și facilități din partea casei sunt puse la dispoziție

Chef Nicolai Tand și Grig Chiroiu din „Trăsniții” și-au investit averea din televiziune în pensiunile lor din Maramureș și din Olănești. Datorită condițiilor foarte bune, turiștii se înghesuie, an de an, să petreacă aici sărbătorile de iarnă.

Citește și: Poiana Brașov, în topul celor mai ocupate destinații în perioada sărbătorilor! Prețurile pornesc de la 700 de euro!

Cât costă să petreci sărbătorile în pensiunile de lux ale vedetelor

În ofertele celebrilor patroni pentru Crăciun și Revelion, în care sunt incluse cazarea și masa festivă, și-a făcut loc și un superb program artistic de colinde din partea casei.

Chef Nicolai Tand, celebrul bucătar al postului Antena 1, și-a investit banii într-o superbă pensiune cu 7 camere, în Rozavlea, Maramureș, unde a pus și el mâna la treabă:

„Cândva, aveam un gard din beton, făcut de tata, dar l-am schimbat cu unul din nuiele împletite, deși toată lumea mă întreba de ce fac asta. Acesta este, de fapt, Maramureșul. Încerc că păstrez locurile, așa cum le-am primit de la bătrânii noștri, să vină turiștii pentru lemn, pentru țesături, pentru tradiții. Podelele pensiunii sunt puse de mine, doar sunt fecior de tâmplar! Este, de fapt, o casă de vacanță, o locație frumoasă, unde vin să petreacă și alții, cu o curte frumoasă, pot să vină și cu câini și cu copii mici. Nu este deloc scump la noi. Soția se ocupă de Casa Tand din Maramureș”, a povestit Nicolai Tand pentru Playtech Știri.

Dacă în timpul anului, prețul unei camere în pensiunea soților Tand costă 150 de lei pentru o noapte de cazare, de Crăciun și de Revelion turiștii au fost atrași cu un pachet ofertant, în care sunt incluse cazarea și masa pentru două persoane, plus petrecerea de Anul Nou. Locurile s-au epuizat rapid, în acest moment nefiind niciun loc liber:

„Ați sunat prea târziu, noi nu mai avem locuri libere, cam din luna septembrie se ocupă tot. Dar este și foarte frumos la noi, sunt mulți turiști care revin cu drag, pentru tradiții, avem decorat frumos, vin și colindătorii, avem program artistic. Pentru cazarea de Crăciun, mese și petrecere, avem un pachet de 1.600 de lei pentru o persoană. Pentru o cameră de două persoane costă 3.200 de lei pentru toată perioada de Crăciun, câteva nopți. Patronul Nicolai Tand nu va fi la pensiune de sărbători, va pleca cu familia, cu soția și cu cei doi copii ai lor, într-o vacanță”, au spus angajații pensiunii pentru sursa citată.

Turiștii, cei mai mulți străini, au lăsat mesaje laudative pe internet după șederea lor în acest mic colț de rai: „O locație superbă, în inima Maramureșului! Impecabil, gazde cu suflet mare, foarte gospodari, bucate alese, totul natural gătit cu drag de doamna Maria. M-a lăsat fără cuvinte, recomand tuturor ce vor să guste Maramureșul de altădată” sau ”Gazde foarte amabile, curățenie și liniște. O să revenim”.

Și Grig Chiroiu, devenit celebru cu serialul „Trăsniții” de pe Prima TV, deține o pensiune în Olănești. În comparație cu Nicolai Tand, la Grig încă mai sunt locuri libere de sărbători, ba chiar are și reduceri generoase de până la 19%.

„Avem un pachet, de Crăciun și de Revelion, cazare, mic dejun și masa festivă, pentru fiecare perioadă, de trei nopți. Costă, pentru o persoană, 835 de lei, iar pentru un cuplu costă 1.670 de lei, tot sejurul. Restul meselor, prânzul și cina se plătesc separat, în funcție de ce dorește fiecare să comande”, au spus angajații pensiunii „Noel”.

Actorul Grig Chiroiu a declarat, în urmă cu ceva timp, că, în 2023, a fost nevoit să crească cu 20% prețul camerelor pentru a putea rezista în domeniul HORECA, atât de încercat în timpul pandemiei de Covid-19, dar și acum, când inflația pune pe butuci afacerile multor antreprenori români. Anul acesta, însă, a reușit să ofere și reduceri la costul camerelor, cerând pentru o noapte de cazare 300 de lei.

Turiștii au acordat note foarte mari și acestei pensiuni, toate pentru personal, curățenie, mâncare și confort. Mulți dintre turiștii care au fost cazați aici au lăsat mesaje frumoase: „Pensiunea este aproape de lacul cu nuferi, Aqua Park Tisa. Camerele sunt curate, personalul amabil, iar locația foarte liniștită”, „Curățenia, ambianța, micul dejun excelent, cantitativ, calitativ și diversificat…. Papanașii, delicioși!”.

Citește și: Andreea Esca cere 350 de lei pentru o noapte de cazare la pensiunea pe care o deține

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...