Diverse

Generația Z, pusă la pământ de costul ridicat al vieții. Încearcă să trăiască de la salariu la salariu. Iată prioritățile tinerilor din ziua de azi

15 Jun, 11:39 • Constantin Cristina
Generația Z după 2022, mai exact tinerii sub 25 de ani trăiesc de la salariu la salariu și nici nu se mai gândesc la investiții sau întemeierea unei familii.
Generația Z, pusă la pământ de costul ridicat al vieții. Încearcă să trăiască de la salariu la salariu. Iată prioritățile tinerilor din ziua de azi

Tinerii din generația Z au alte priorități, comparativ cu generațiile trecute, în care se punea accentul pe întemeierea unei familii și achiziționarea unei case, a transmis zf.ro.

Citește și: Mai mult de 50% dintre candidaţii din Generaţia Z vor salarii mai mari. 2 din 5 nu se angajează în domeniul studiat

Generația Z, pusă la pământ de costul ridicat al vieții. Încearcă să trăiască de la salariu la salariu. Iată prioritățile tinerilor din ziua de azi

Din păcate, și timpurile în care trăim sunt destul de grele, astfel încât le complică viața tinerilor, iar costul de viață e din ce în ce mai ridicat. Mai nou, focusul pe protecția mediului se dovedește a fi un alt inhibitor pentru natalitate, nașterea și creșterea unui copil fiind echivalat cu un consum de resurse.

Potrivit sursei citate, luna trecută a fost publicat cea de-a 12-a ediție a studiului global realizat de către Deloitte, prin care se arată analiza care s-a suprapus perioadei pandemiei și a războiului din Ucraina. Așadar, eșantionul pe care a fost realizat studiul a fost de 22.000 de tineri din 44 de țări, din America de Nord până în Europa de Vest, Europa de Est, Africa sau Asia-Pacific. Cei care au efectuat studiul, au încadrat Gen Z în perioada 1995-2004, iar Milenialii între anii 1983 şi 1994.

„Ultimii ani au lăsat multe urme: o criză a costului de trai declanşat de cea mai mare inflaţie din ultimii 40 de ani, cel mai mare război terestru din Europa din anii 1940, ascensiunea provocărilor legate de sănătatea mintală şi burnoutul şi o creştere a problemelor psihice generate de lipsa prevenţiei, printre altele. Acestea sunt lucrurile care apasă greu pe umerii Gen Z şi Milenialilor”, se arată în deschiderea studiului Deloitte dedicat acestor generaţii şi publicat în mai, 2023.

Generația Z
Generația Z

Preocuparea celor două generații este costul vieții, iar numărul tinerilor care resimt acest lucru a crescut semnificativ comparativ cu ediția precedentă. Așadar, pe numărul 1 se află costul vieții pentru 35% dintre Gen Z, pe când anul trecut erau doar 29%.

„Jumătate dintre Gen Z şi Mileniali trăiesc de la un salariu la altul. Mai departe, Gen Z şi Milenialii răspund la această situaţie prin luarea unor noi joburi, prin amânarea unor decizii majore cum ar fi achiziţia unei case sau întemeierea unei familii şi adoptă comportamente ţintite către economisirea banilor cum ar fi cumpărarea de haine second-hand sau renunţarea la maşină“, se arată în studiul Deloitte. Mai departe, nemulţumirea legată de salariu este principalul factor care îi determină pe Gen Z să migreze de la un angajator la altul, lipsa banilor fiind şi motivul pentru care mulţi tineri adoptă un alt doilea job.

Tinerii se descurcă destul de greu cu angajarea într-un loc de muncă, care să fie și bine plătit, tocmai de aceea 56% dintre Gen Z cred că le va fi imposibil să ceară o mărire de salariu, iar 50% spun că întemeierea unei familii va deveni dificilă. Dacă ne raportăm la achiziționarea unei case, 61% dintre tineri exclud această idee.

De asemenea, pandemia a schimbat multe vieți, dacă la început erau doar 36% dintre angajați Gen Z, care lucrau remote, iar anul acesta s-a ajuns la 61%. Se arată în studiu, că dacă angajatorul le-ar cere angajaților Gen Z să revină la birou la program full-time, peste 77% dintre ei și-ar da demisia.

Dacă vorbim de creșterea unui copil, acest lucru vine la pachet cu un consum de resurse și nu doar financiare. 23% dintre Gen Z spun că vor avea mai puțini copii sau chiar deloc, iar 19% au luat deja această decizie.

Tot de dragul mediului, tinerii din studiul Deloitte se arată mai puţin entuziasmaţi de achiziţia unei maşini sau a articolelor fast-fashion, maşinile electrice, second-handul şi o dietă vegetariană fiind opţiuni de lifestyle tot mai apreciate de Gen Z.

Alte articole: STUDIU Ce așteptări are Generația Z a României de la viitor. 50% dintre tineri își doresc să părăsească Europa

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski