Prăjitura a fost preparată din ingrediente precum grâu, lapte, miere, seminţe de susan şi este formată din două blaturi cu diametrul de 10 cm fiecare, care au fost suprapuse.
Desertul s-a păstrat într-o stare remarcabilă datorită metodei de coacere. Pentru a fi copt, aluatul era așezat între două forme de cupru concepute să se potrivească perfect, astfel încât să fie pătruns de căldură în mod uniform, să fie sigilat perfect şi să fie creat un vid protector după răcire.
Potrivit IFLScience, tortul era destinat membrilor familiilor aristocratice din Egiptul antic. Descoperirea a fost făcută în mormântul vizirului Pepiankh, cea mai înaltă funcție din curtea regală după faraon. Acesta a fost vizir al faraonului Pepi al II-lea, considerat de unii istorici cel mai longeviv monarh din istorie.
Astfel de prăjituri aveau rol ritualic, fiind concepute să însoțească vechii egipteni în viața de apoi.
Dar de ce ar fi vrut cineva să facă o prăjitură care să reziste mii de ani? Răspunsul e simplu: nu era pentru o gustare rapidă, ci pentru viața de apoi.
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/10/prajitura.png)
În Egiptul Antic, pâinile și prăjiturile erau lăsate în morminte ca ofrande, simboluri ale vieții noi și provizii pentru călătoria sufletului spre Câmpiile Ofrandelor, paradisul egiptean.
Drumul spre viața de apoi era privit ca lung și anevoios, așa că egiptenii se asigurau că defuncții aveau parte de hrană „nemuritoare”.
Aceste prăjituri simbolizau renașterea și ofereau celor trecuți în eternitate „ceva de mâncare în călătoria lor către câmpul de trestii ceresc”.