Economie

Greenpeace deja protestează la adresa proiectului Neptun Deep, în aceeaşi zi în care a fost anunţat: „Operaţiunile de extracţie a gazelor offshore au consecinţe devastatoare şi ireversibile”

22 Jun, 15:21 • Russo George
Viața din Marea Neagră este în pericol, susține Greenpeace România, făcând referire la faptul că OMV Petrom și Romgaz au anunțat că încep proiectul Neptun Deep de exploatare în adâncime a gazelor fosile din apele teritoriale ale României.
Greenpeace deja protestează la adresa proiectului Neptun Deep, în aceeaşi zi în care a fost anunţat: Operaţiunile de extracţie a gazelor offshore au consecinţe devastatoare şi ireversibile

Presiunea pe care proiectul Neptun Deep o va avea asupra habitatelor marine se adaugă problemelor ecologice cu care Marea Neagră se confruntă deja. Proiectele şi programele de colaborare ştiinţifică din Marea Neagră, precum EMBLAS, Connect Black Sea şi MISIS Black Sea Marine Atlas, au demonstrat că poluarea cu substanţe toxice şi microplasticul, pescuitul excesiv şi speciile invazive sunt provocări majore pentru viaţa din Marea Neagră.

“În plus, invazia rusă din Ucraina aduce amenințări grave la adresa habitatului marin din cauza distrugerilor de război, exploziei minelor marine, expunerii sporite la poluare fonică, scurgerile de petrol și alte devastări provocate de conflict. Rapoartele despre decimarea delfinilor din Marea Neagră și migrația acestora spre sud arată un impact mult mai mare asupra mediului marin decât se credea inițial. Mai mult, recenta distrugere a barajului Kakhovka expune Marea Neagră la un nou dezastru ecologic”, mai arată organizaţia de mediu.

„Operațiunile de extracție a gazelor offshore au consecințe devastatoare și ireversibile asupra mediului marin și de coastă, precum și efecte negative semnificative asupra comunităților locale și turiștilor de pe litoralul românesc”, declară Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.

Conform sursei citate, amplasamentul propus pentru construirea facilităților de pe uscat ale proiectului Neptun Deep este localizat în sudul comunei Tuzla, județul Constanța, în imediata apropiere a stațiunii turistice Costinești, unde cele mai apropiate locuințe sunt situate la aproximativ 100 de metri față de limita zonei propuse pentru instalarea conductei.

“La celălalt capăt, zona de dezvoltare a perimetrului Neptun Deep este situată în vestul Mării Negre, în zona economică exclusivă (ZEE) a României, la 160 de kilometri de facilitățile de pe uscat. Infrastructura de pe mare traversează mai multe unități geomorfologice diferite și unice, inclusiv zona de coastă, platforma și panta continentală a Mării Negre.

Proiectul intersectează două arii protejate Natura 2000, situate în zona de coastă a Mării Negre. Acestea sunt reprezentate de Situl Natura 2000 Marea Neagră (ROSPA 0076), care va fi subtraversat de traseul conductei pe o lungime de aproximativ 2,5 km, și de Situl Natura 2000 Zona marină de la Capul Tuzla (ROSCI 0273), de asemenea subtraversat de traseul conductei pe o lungime de aproximativ 600 m”, mai precizează comunicatul Greenpeace.

Citeşte şi: Inaugurarea podului de la Brăila, amânată. Sorin Grindeanu a anunțat data la care a fost reprogramată: „Sunt mulți oameni care vor folosi acest pod”

Planurile de execuție ale tunelului și conductei din apropierea țărmului vor include utilizarea de nave ancorate în cadrul ariilor naturale protejate Natura 2000, cu un impact negativ ce ține de afectarea suprafețelor de habitat caracteristic substratului dur (recifi).

„Dacă Marea Neagră ar avea o voce, ar spune că nu mai poate încasa loviturile. Exploatarea gazelor offshore pune în pericol – fără o justificare climatică, de mediu și nici măcar una economică – un ecosistem reprezentativ pentru România și porțiuni din litoral”, afirmă Tănase, potrivit Hotnews.

Conform documentelor depuse de OMV Petrom la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, citate de Greenpeace, în vederea obținerii acordului de mediu, impactul negativ asupra habitatelor marine este reprezentat de:

– perturbarea peștilor și mamiferelor marine din cauza zgomotului și vibrațiilor generate în timpul excavațiilor din zona de coastă, lucrărilor marine de instalare și construire, forării sondelor din larg și utilizării navelor suport;

– perturbarea și pierderea habitatelor și a speciilor asociate din cauza lucrărilor de construire reprezentate de excavațiile din zona de coastă, poziționarea conductelor pe fundul mării, instalarea platformei de producție, instalarea echipamentelor de extracție subacvatice, utilizarea ancorelor navelor etc.;

– perturbarea habitatelor de creștere și hrănire a peștilor;

– afectarea unor suprafețe de habitat caracteristic substratului dur (recifi) ca urmare a folosirii ancorelor pentru menținerea poziției fixe a barjei implicate în activitățile de instalare a conductei de subtraversarea a plajei prin tunel;

– perturbarea mamiferelor și păsărilor marine din cauza prezenței platformei de producție;

– perturbarea organismelor și habitatelor în cazul unor poluări accidentale cu hidrocarburi sau alte substanțe chimice descărcate în mare.

Citeşte şi: Austriecii au bătut recordul în România: OMV a redevenit cea mai profitabilă companie din țara noastră

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier