Legea, care va intra în dezbatere și în Camera Deputaților, prevede că persoanele care aleg să retragă bani din Pilonul 2 – sistemul obligatoriu de pensii administrat privat – vor primi inițial doar 30% din sumă, restul urmând să fie plătit eșalonat pe opt ani.
Amendamentul adoptat prevede însă o excepție pentru bolnavii de cancer, care vor putea retrage întreaga sumă într-o singură tranșă. Nicoleta Pauliuc, una dintre inițiatoarele amendamentului, a explicat că măsura are scopul de a permite pacienților să-și asigure tratamentele necesare și să-și îmbunătățească calitatea vieții. Proiectul va fi analizat în continuare de Camera Deputaților, care are rolul de for legislativ decizional.
“Senatul a adoptat amendamentul pe care l-am propus, alături de colega mea, Gabriela Horga, la legea pensiilor private. Pacienții bolnavi de cancer vor putea să își retragă integral, la cerere, banii strânși în fondurile private de pensii.”
„Pentru cineva care luptă cu boala, fiecare zi, fiecare resursă și fiecare șansă contează. Este dreptul pacienților oncologici să decidă cum își folosesc banii acumulați zeci de ani – pentru tratamente, pentru sprijinul familiei, pentru viață.”
„Legea merge acum la Camera Deputaților și voi continua să lupt pentru ca ea să devină realitate cât mai curând.”
„Nu putem negocia cu suferința. Dar putem să oferim demnitate și siguranță celor care trec prin cea mai grea încercare a vieții lor”, a transmis Nicoleta Pauliuc, senator PNL.”
„Proiectul de lege privind plata pensiilor private va intra în dezbatere și în Camerei Deputaţilor, ca for legislativ decizional.”
La rândul ei, Gabriela Horga, Președinta Comisiei de Buget Finanțe a declarat că „puțini politicieni și-au dorit să ajungem în acest moment favorabil, în condițiile în care, ani la rând, unele partide și foști lideri politici au atacat Pilonul 2 de pensii, cu intenția vădită de a direcționa economiile a peste 8,4 milioane de angajați, la bugetul de stat, pentru acoperirea deficitului.”
„Cu titlu de exemplu, acum câteva zile a fost înregistrat la Senat un alt proiect copiat de pe unul mai vechi al lui Liviu Dragnea, de data aceasta ”suveranist”, inițiat de AUR, prin care se propune eliminarea obligativității participării la Pilonul 2 și care echivalează, practic, cu desființarea acestuia.
„Vreau să subliniez cu toată forța că numai Partidul Național Liberal a apărat și a susținut pensiile private, în mod special Pilonul 2. Nu este de mirare nici faptul că legea adoptată astăzi a fost promovată tot de un liberal, de prim-ministrul Ilie Bolojan, deși ar fi trebuit să avem cadrul normativ pe plata pensiilor adoptat de mai mulți ani. Așadar, tot PNL închide întregul proces de reformă la nivelul pensiilor private.”
„În calitate de președinte al Comisiei pentru buget, am acordat acestei legi cea mai mare atenție, urmărind să fie asigurate transparența, consultarea celor implicați și sustenabilitatea sistemului de pensii. Astfel, în urmă cu două săptămâni, înainte ca proiectul să fie dezbătut în comisie, am organizat o dezbatere publică asupra acestui proiect de lege. Au participat reprezentanți ai celor care contribuie la fondurile de pensii, ai administratorilor fondurilor de pensii, ai băncilor, ai asociațiilor de consumatori. De asemenea, au participat inițiatorii – reprezentanți ai Guvernului, ai ASF, dar și ai sindicatelor și parlamentari.”
„Dezbaterile în cadrul comisiei s-au derulat pe parcursul a trei săptămâni, pentru a trata cu maximă atenție fiecare articol și fiecare nuanță din lege.”
„Personal, am propus și susținut amendamente, atât cu privire la diminuarea taxei ASF, cât și cu privire la dreptul bolnavilor de cancer de a obține, într-o plată unică, 100% din banii acumulați în contul individual. Mă bucur că parlamentarii din comisie au înțeles cât de important este pentru pacienții oncologici să aibă acces rapid la fonduri. Vorbim despre oameni care trec prin cele mai dificile încercări ale vieții, care au nevoie nu doar de sprijin medical, ci și de resurse financiare pentru a-și păstra demnitatea și pentru a-și continua lupta.”
:format(webp):quality(100)/https://www.dailybusiness.ro/wp-content/uploads/2025/09/Gabriela-Horga-1024x864.jpg)
Gabriela Horga mai spune că este de dorit ca legea să ajungă în Monitorul Oficial în forma adoptată de Senat, pentru că este o variantă bună a legii, adoptată cu amendamente, care respectă și bunele practici OCDE.
„De asemenea, îmi doresc ca atunci când situația bugetară se va îmbunătăți să deschidem discuțiile despre o nouă majorare a contribuțiilor transferate la Pilonul 2 din cele obligatorii și despre deductibilități mai mari pentru participanții la pentru Pilonul 3.”
Tot mai mulți români au banii depuși în sistemele de pensii administrate privat. 8,4 milioane de români au deja bani acumulați în Pilonul II de pensii, contribuțiile fiind în valoare de 122, 6 miliarde de lei iar activele nete de 177,4 miliarde lei. Aceasta diferența de 55 de miliarde lei înseamnă randamentele (câstigurile) oamenilor care au participat la Pilonul 2.
Aproape un milion de români au beneficiat sau beneficiază de serviciile Pilonului III de pensii private facultative – 900.000 au conturi active iar 96.000 și-au primit deja banii. Contribuțiile depuse la Pilonul III însumează 5,2 miliarde de lei și fondurile administrează în total 6,5 miliarde de lei.
Acest proiect îi privește și pe cei care mai au 20, 25 sau 30 de ani de muncă în față sau chiar mai mult.
„Acest sistem de pensii administrate privat trebuie să fie sustenabil și să existe fonduri și pentru ei. Și, mai mult, trebuie să le asigure chiar o componentă și mai mare din pensia finală, având în vedere presiunea care există pe Pilonul 1 de pensii.”
Citește și: Cum vor fi calculate pensiile private obligatorii, pilonul II, de la 1 august 2025