- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

România este singura țară care nu a trimis Comisiei Europene planul pentru reducerea deficitului bugetar

23 May, 08:47 • Russo George
România nu a transmis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, deși termenul-limită pentru trimiterea acestui document a fost 30 aprilie, conform cadrului european de guvernanță economică. Informația a fost confirmată de către reprezentanții Comisiei Europene.
România este singura țară care nu a trimis Comisiei Europene planul pentru reducerea deficitului bugetar

Documentul reprezintă un instrument esențial prin care statele membre UE își raportează anual Comisiei progresele realizate în reducerea deficitului bugetar și în implementarea reformelor și investițiilor asumate prin planurile fiscale multianuale. Lipsa raportului plasează România într-o poziție izolată la nivel european, fiind singurul stat membru cu dezechilibre bugetare care nu a respectat această obligație procedurală.

„Rapoartele anuale de progres sunt transmise de statele membre în contextul guvernanței economice. România nu a trimis acest raport până în prezent”, a declarat Comisia Europeană, citată de Profit.ro.

În acest context, România riscă să fie sancționată de Comisia Europeană, inclusiv prin suspendarea unor fonduri europene, în condițiile în care nu și-a îndeplinit angajamentele privind reforma fiscală, un punct-cheie în cadrul planului de reducere a deficitului convenit cu Bruxellesul.

Analiza progreselor fiecărei țări va fi pe masa Comisiei pe 4 mai

Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat în 2024 cel mai ridicat deficit bugetar din Uniunea Europeană, situat la 9,3% din PIB (calculat după standardul ESA). Această situație o plasează pe ultima poziție între statele membre în privința sustenabilității financiare.

Comisia Europeană are programată pentru 4 iunie o evaluare a stadiului în care se află statele membre în reducerea deficitelor. Absența raportului României din această analiză ar putea agrava și mai mult relația cu instituțiile europene și ar putea atrage măsuri corective suplimentare.

Citește și: Super bogaţii lumii au o nouă strategie, care sunt bunurile de lux în care investesc

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice din Golf
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice ...
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii Ormuz
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii ...
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Dragoș Pîslaru: Bugetul nu este un exercițiu de imagine, ci un test de responsabilitate politică
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Ministerul Finanțelor atrage aproape 1,2 miliarde de lei prin titlurile de stat Fidelis listate la BVB
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Încă 1 miliard de lei din bugetul ICCJ a fost luat pentru a merge la primăriile cu datorii
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți pentru 90 de zile
Ministerul Energiei: stocurile de urgență de peste 102% asigură consumul intern și accesul la carburanți ...
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
NATO a ridicat avioane de luptă după ce un SU-30 rus a încălcat spațiul aerian estonian
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Labubu ajunge pe marele ecran. Sony și Pop Mart pregătesc un film cu regizorul Paddington
Mark Rutte: „Noi contăm pe România, România poate oricând conta pe NATO”
Mark Rutte: „Noi contăm pe România, România poate oricând conta pe NATO”