- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

România, tot mai aproape de o nouă criză financiară. ONRC anunță câte firme au fost radiate în 2022

12 Sep, 06:40 • Bumbeneci Diana
România, tot mai aproape de o nouă criză financiară. ONRC anunță câte firme au fost radiate în 2022

În plină criză economică, România continuă să piardă tot mai mult, de la o zi la alta, pe orice „front”. Pe lângă faptul că tot mai mulți români aleg să lucreze dincolo de graniță, țara riscă să piardă și foarte mulți antreprenori de succes, în condițiile în care numărul firmelor radiate este din nou în creștere. Bilanțul ce conturează încet, dar sigur, o nouă criză financiară, a fost prezentat de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În România, firmele radiate sunt tot mai multe

Numărul firmelor radiate la nivelul țării a crescut cu 8,87% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 41.007 radieri, potrivit statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În bilanțul prezentat de specialiști, se arată faptul că cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București – 6.536 (plus 8,07 față de ianuarie-iulie 2021). Pe următoarele locuri ale clasamentului se află județele Cluj – 1.862 (plus 13,81%), Timiș – 1.861 (plus 4,49%) și Constanța – 1.825 (plus 13,85%).

Citește și:

https://www.dailybusiness.ro/economie/vesti-noi-pentru-toti-romanii-ministrul-muncii-anunta-ce-se-intampla-cu-pensiile-de-la-1-ianuarie-299859/?preview_id=299859&preview_nonce=6606867520&_thumbnail_id=299880&preview=true

De partea cealaltă, prin intermediul studiului ONRC s-au analizat și cele mai puține radieri. Se pare că în primele șapte luni ale anului în curs, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Călărași – 331 (în creștere cu 3,12% față de primele șapte luni ale anului trecut), Ialomița – 337 (plus 16,61%) și Covasna – 341 (plus 3,61%).

Creșterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Gorj (plus 24,75%), Sălaj (plus 23,73%) și Tulcea (plus 22,85%). În perioada analizată au fost identificate o serie de scăderi în legătură cu numărul firmelor radiate în județele Caraș-Severin (minus 16,27%), Brăila (minus 11,76%), Alba (minus 6,67%), Dolj (minus 4,27%) și Dâmbovița (minus 2,65%).

Analiza pe domenii de activitate arată că numărul cel mai ridicat de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor – 11.080 (plus 7,5% raportat la ianuarie-iulie 2021), construcții – 3.759 (plus 7,68%), activități profesionale, științifice și tehnice – 3.421 (plus 8,05%). Pe ultimul loc se află industria prelucrătoare, fiind consemnate 3.335 (plus 9,81%).

De altfel, conform bilanțului, în luna iulie a acestui an, au fost consemnate 5.587 radieri de firme. În acest sens, conform bilanțului pentru România, cele mai multe firme sunt în București (929), iar pe locurile următoare se află județele Cluj (298), Timiș (256) și Constanța (241).

Te-ar putea interesa și:

https://www.dailybusiness.ro/stiri-interne/meteo-12-septembrie-se-schimba-vremea-radical-in-romania-299847/

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
PNL: Bugetul pe 2026, realist și responsabil, o schimbare majoră a modelului economic
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
SUA accelerează desfășurarea a aproximativ 8.000 de militari în Orientul Mijlociu
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...