Economie

Salariile românilor vor putea fi majorate. Când vor primi românii mai mulți bani

14 Sep, 09:56 • Bumbeneci Diana
Salariile românilor vor putea fi majorate. Când vor primi românii mai mulți bani

Directiva Uniunii Europene pentru salariile minime potrivite ajunge astăzi pe masa de vot. Aceasta va fi aplicată în România, cel mai devreme, în anul 2024, potrivit eurodeputatului Dragoș Pâslaru.

Salariile românilor, majorate pe viitor

Eurodeputatul din grupul Renew Europe, Dragoş Pâslaru, a ieșit public cu noi declarații, prin intermediul cărora a explicat că aşteaptă ca Directiva UE pentru salariile minime potrivite, care a fost în dezbatere marți şi urmează să fie votată astăzi de legislativul comunitar, să fie aplicată cel mai devreme în 2024. În acest sens, salariile ar putea fi mai mari.

salariile românilor, majorate
salariile românilor, majorate

„Analizele socio-economice arată că există spre două milioane de lucrători pe salariul minim şi asta înseamnă că problema legată de «in work poverty», respectiv oamenii care au o activitate dar sunt săraci, este foarte reală în România şi este o problemă care acoperă un număr mare de salariați şi de gospodării”, a declarat Dragoș Pâslaru.

Eurodeputatul a mai explicat că forurile europene nu pot forța România să crească salariile minime peste noapte, fiind anormal.

„Valorile indicative din directivă sunt 60% din salariul mediu brut şi 50% din salariul mediu brut. În România, în esență, dacă ar fi să se respecte valorile de aici, discutăm de o creştere de cel puțin 500 şi ceva de lei care, evident, dacă ar fi s-o faci peste noapte, ar crea un şoc pentru economie, dar asta doar ca să vedem unde ne situăm. Ideea este că aceasta nu este o obligație, dar să ne uităm cum evoluează salariul mediu brut şi să ne asigurăm că şi salariul minim are o evoluție care să reflecte evoluția nivelului general de salarii din economie, este un lucru important”, a explicat Dragoş Pâslaru.

Citește și: Ajutor financiar nou din partea Guvernului. Cine sunt românii care pot obține bani

Dialogul social, mai amplu

Conform declarațiilor oficialului, o altă prevedere a directivei este reprezentată de dezvoltarea dialogului social. Se vrea mărirea gradului de reprezentativitate.

„Dacă ai o acoperire mai mică de 80% de dialog social care să reprezinte ramurile, trebuie să ai un plan de acțiune la nivel național prin care să explici cum vrei să faci să funcționeze acest dialog social. România e una dintre țările cu cel mai slab dialog social din Europa, suntem la 20 şi ceva la sută acoperire. Ideea este că în cea mai mare parte acest dialog social practic nu există, nefiind formule prin care să se poată ajunge la acorduri sociale pe anumite sectoare. În principiu, aceste acorduri colective încearcă cumva să se uite la nivelul sectorului cum sunt practicile de salarizare şi să se stabilească un nivel minim pe sectorul respectiv”, a completat Dragoș Pâslaru.

Citește și: Românii care au creditele calculate în IRCC ar putea plăti rate duble în 2023. Previziunile analiștilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski