Economie

Sfaturile unui consultant financiar pentru a ne spori veniturile în 2024: „Sunt tot felul de proiecte sau programe în care te poţi implica şi poţi să câştigi”

18 Jan, 15:53 • Russo George
2024 se anunţă un an chiar mai complicat, în condiţiile în care a început cu creşteri de taxe şi impozite, iar conform statisticilor procentul românilor cărora salariul nu le ajunge decât pentru plata facturilor şi a hranei a ajuns la 70%.
Sfaturile unui consultant financiar pentru a ne spori veniturile în 2024: Sunt tot felul de proiecte sau programe în care te poţi implica şi poţi să câştigi

Foarte mulţi români se gândesc deja cum să-şi suplimenteze veniturile în 2024, iar sfaturile analiştilor financiari diferă în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi nivelul studiilor sau vârsta.

În timp ce tinerii se îndreaptă din ce în ce mai mult către investiţiile în diverse instrumente financiare, românii mai în vârstă tind să caute alte surse de venit suplimentar, de cele mai multe ori soluţia fiind o a doua slujbă.

„Vedem întâi la job-ul pe care îl avem deja ce putem să face să câştigăm bani în plus. Ne uităm la superiorii noştri, ne uităm la colegii care câştigă mai mult poate ne trebuie nişte cunoştinţe în plus, poate trebuie să învăţăm o limbă străină, poate trebuie să calificăm. Al doilea pas ar fi folosindu-ne cunoştinţele profesionale să vedem dacă putem să le folosim în altă parte. Adică să facem diverse proiecte separat cu alţi clienţi”, spune Adrian Asoltanie, consultant financiar, pentru Observatornews.

De asemenea, putem face un inventar al obiectelor din jurul nostru pe care le putem închiria sau vinde sau putem chiar valorifica anumite abilităţi, transformând astfel un hobby într-o sursă de venit.

„Poţi să încerci să îţi monetizezi un hobby sau o pasiune. Există deja un bagaj de cunoştinţe şi de informaţii şi de educaţie în domeniul respectiv. Sunt tot felul de proiecte sau programe în care te poţi implica şi poţi să câştigi”, mai spune consultantul.

Citeşte şi: Ministerul Muncii: Record la final de 2023! Numărul mediu de contracte de muncă a depăşit 6,7 milioane, cu aproape 100.000 mai multe faţă de 2022

Radu Georgescu, managing partner la CFO Network, consideră că trăim vremuri speciale, total diferite de tot ce a fost până acum. În principiu, spune Radu Georgescu, sunt ușor de început anumite afaceri, însă, pe de altă parte, altele nu îşi mai găsesc locul în peisajul actual.

„Multă lume mă întreabă dacă este ușor să începi o afacere. Depinde ce faci. Nu a fost niciodată mai ușor să începi ceva: un job nou, un proiect nou, un business. Dar, în același timp, nu a fost niciodată mai greu că acum”, și-a început Georgescu postarea pe Facebook.

Analistul financiar a continuat cu câteva exemple interesante. „Acum 10 ani puteai să deschizi un magazin la colțul blocului. Acum nu mai poți. Magazinele Mega sunt peste tot. Acum 10 puteai să vinzi calculatoare pe care le asamblai în casă. Acum nu mai poți. Emag este peste tot. Acum 10 ani puteai să-ți dai demisia din multinațională și să deschizi o firmă de servicii contabile, HR, legal etc. Acum nu mai poți. Marile companii sunt peste tot”, a adăugat el.

Citeşte şi: Cifra de afaceri din industria energetică a scăzut drastic în primele 11 luni din 2023. Cu 24,6% mai mică față de aceeași perioadă a anului precedent!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski