Economie

Studiu: Aproape s-a dublat pesimismul românilor. Doar 34% dintre români cred că o viață mai bună îi așteaptă în 2024, comparativ cu 48% în 2023

09 Jan, 17:29 • Dobran Viorel
Doar 34% dintre români cred că o viață mai bună îi așteaptă în 2024, comparativ cu 48% în 2023, potrivit unui studiu Reveal Marketing Research.
Studiu: Aproape s-a dublat pesimismul românilor. Doar 34% dintre români cred că o viață mai bună îi așteaptă în 2024, comparativ cu 48% în 2023

Studiu: 47% dintre români nu adoptă nici o perspectivă optimistă, nici una pesimistă în privința anului 2024, acest sentiment de neutralitate evidențiind un echilibru fragil între speranță și incertitudine.

Potrivit aceluiaşi studiu, femeile sunt mai  optimiste (37%) decât bărbații (30%), iar raportat la categoriile de vârste, cele două extreme, tinerii între 18-24 ani (43%) și persoanele mature peste 55 ani (45%) se diferențiază ca fiind mai optimiste.

Studiu Reveal Marketing Research: Tinerii sunt mai optimişti

„Comparativ cu studiul similar desfășurat în urmă cu un an, observăm că optimismul pronunțat al românilor înregistrează o scădere semnificativă de la 48% pentru 2023, la 34% pentru 2024. Dacă începutul lui 2023 a venit pe fondul redobândirii libertăților după perioadele de restricții impuse de pandemie, începutul lui 2024 a venit pe un fondul incertitudinilor și schimbărilor socio-economice. În acest context, era de așteptat ca românii să fie mai degrabă în expectativă, această neutralitate putând reprezenta și un apel la prudență și adaptabilitate, elemente esențiale în fața unui viitor incert”, spune Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.

Studiu Reveal Marketing Research

Românii ar putea plăti impozite în funcție de venituri. Planurile Guvernului pentru 2024

„Dacă ne referim la așteptările românilor la început de an nou, optimismul referitor la îmbunătățirea situației financiare personale ocupă locul fruntaș (34%), fiind prezent în măsură semnificativ mai mare în cazul femeilor (39% vs. 28% bărbați) și a tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 ani (53%). La polul opus, nivelul de pesimism atinge cele mai mari valori în ceea ce privește evoluția țării din următorul an, diminuarea nivelului de corupție (64%), scăderea inflației (51%) și îmbunătățirea situației economice a țării (50%) fiind percepute ca obiective greu sau chiar imposibil de realizat în următoarele 12 luni”, arată studiul.

Studiu Reveal Marketing Research: 25% dintre români vor să-şi schimbe domiciliul

Studiu Reveal Marketing Research

Referitor la intențiile din sfera personală și de familie, studiul precizează că 13% dintre români intenționează să se căsătorească sau logodească în 2024, în timp ce 32% nu au astfel de planuri, în special cei cu vârste între 45-55 ani (46%) și tinerii între 18 și 24 de ani (43%). În aceeași ordine de idei, 10% dintre respondenți intenționează să aibă un copil în noul an, într-o măsură semnificativ mai mare cei cu vârste între 35 și 44 de ani (17%).

Taxa de succesiune 2024. Actele de care au nevoie moștenitorii

În ceea ce privește cariera și sfera profesională, 4 din 10 români intenționează să își schimbe locul de muncă în 2024. Mai exact, 27% dintre români își doresc un nou angajator, în special persoanele între 44-55 ani, iar 13% doresc să își deschidă o afacere, în special tinerii între 25-34 ani (28%).

Mai mult decât atât, un sfert dintre români declară că intenționează să își schimbe domiciliul în 2024, fie în altă locuință din aceeași localitate (11%), în altă localitate din țară (10%) sau chiar în străinătate (4%).

Măsurând nivelul de satisfacție cu diferitele aspecte din viața de zi cu zi, aflăm că românii sunt cei mai mulțumiți de relațiile interpersonale pe care le au cu familia (75%), cu persoanele apropiate (66%) sau de relațiile sentimentale (65%). Ca tendință, persoanele cu venituri mici (sub 2000 RON) se declară în mai mică măsură mulțumiți cu relațiile sentimentale (50%).

Cele mai mici scoruri de satisfacție au fost înregistrate de aspecte ce țin de sfera profesională,  mai exact nivelul de mulțumire cu locul de muncă (51%) și situația financiară prezentă (46%). Cei mai nemulțumiți de situația financiară sunt persoanele mature peste 55 ani (34%), potrivit datelor din studiu.

Planurile și rezoluțiile românilor pentru noul an

Topul rezoluțiilor pentru noul an este similar celui de anul trecut, cei mai mulți dintre români dorindu-și să călătorească mai mult (34%), să își petreacă mai mult timp cu familia (32%) sau să mănânce mai sănătos (27%).

Pentru persoanele care au copii, nevoia de a petrece mai mult timp alături de familie este mai importantă (42% vs. 23% în cazul celor fără copii), iar pentru cei cu vârste între 44-55 ani dorința de a călători mai mult (47% vs. 34% total eșantion).

Dacă ne îndreptăm atenția către tineri, cei între 25-34 ani își doresc în mai mare măsură să participe la cursuri de dezvoltare personală (23% vs. 11% total eșantion), iar reprezentanții generației Z (19-24 ani) să meargă la sala de fitness (19% vs. 12% total eșantion)

În cazul persoanelor de peste 55 ani, dorința de a acorda mai mult timp pasiunilor lor (21%) și de a merge mai des la biserică (17%) sunt semnificativ mai importante decât pentru total eșantion (15%, respectiv 10%).

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 15 ani companii din România și Europa.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar producția, spune Bolojan
România intensifică măsurile pentru reducerea consumului de energie, Dacia și Ford opresc temporar ...
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, trimis în judecată pentru fals intelectual
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și acuză marje de profit excesive
FORT cere Guvernului și Consiliului Concurenței să verifice formarea prețurilor la carburanți și ...
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Surse: Președintele Nicușor Dan ar putea desemna noul premier până la sfârșitul lunii
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor UE
Banca de Investiții și Dezvoltare a finalizat evaluarea Comisiei Europene pentru gestionarea fondurilor ...
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
90 de zile de când România nu are un Guvern cu puteri depline
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Iranul nu negociază în prezent cu SUA, spune ministrul de externe de la Teheran
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor de cereale
Rusia își intensifică protecția navelor în Marea Neagră, în contextul amenințărilor asupra exporturilor ...
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Debitul Dunării scade la un minim comparabil cu cel din 1985
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Adrem preia participația majoritară în Electroechipament Industrial
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a devia apa Dunării spre Centrala de la Cernavodă
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut cu 29%
ING Bank România a atras 120.000 de clienți noi în primul semestru din 2026, dar profitul brut a scăzut ...
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea și integritatea
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru două jaloane PNRR privind biodiversitatea ...
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Președintele Nicușor Dan urmează să promulge legile-jalon din PNRR
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul și spune că a amânat un atac militar de amploare
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, 20-30 de minute
CIA: Militarii ruși desfășurați în prima linie a frontului din Ucraina supraviețuiesc, în medie, ...