- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Actionarii Ardaf au recapitalizat compania cu circa 30 mil. euro

04 Jan, 11:08 • Redactia DailyBusiness
Compania de asigurari Ardaf va iesi din procedura de redresare financiara, prin administrare speciala, la jumatatea lunii februarie 2007, dupa ce actionarii companiei au subscris circa 30 mil. euro in cadrul majorarii de capital realizata de companie.
Actionarii Ardaf au recapitalizat compania cu circa 30 mil. euro

„Majorarea de capital, de 100 milioane lei, in vederea redresarii financiare si solvabilizarii Ardaf, a fost un succes, in conditiile in care, cu doua zile inainte de expirarea termenului de subscriere, actiunile emise de Ardaf pentru aceasta majorare au fost suprasubscrise de actionari”, a declarat administratorul special al Ardaf, Radu Cocea, citat de NewsIn.

„Aceasta majorare de capital, realizata cu succes, va permite Ardaf sa treaca imediat la plata obligatiilor sale restante in ceea ce priveste despagubirile aferente contractelor de asigurare incheiate de companie, obligatii care se ridica la suma de aproape 70 milioane lei, din care 30 milioane lei reprezinta obligatii pe termen scurt”, a mai precizat Radu Cocea.

La inceputul lunii februarie, actionarii Ardaf vor numi membrii Consiliului de Administratie al companiei, precum si conducerea executiva a acesteia. Compania a fost pusa sub administrare speciala de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor la mijlocul lunii iulie din cauza scaderii nivelului lichiditatilor, fostii administratori fiind suspendati.

Actionarii Ardaf au decis, pe data de 15 noiembrie 2006, majorarea capitalului social al companiei cu suma de 100 milioane lei (circa 30 mil. euro), prin aport in numerar, pentru redresarea financiara a companiei. Anterior, compania a mai derulat doua majorari de capital, care s-au incheiat insa fara succes.

Actionarul majoritar al companiei, societatea Tender SA controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender a subscris in intregime pachetul de actiuni care ii revenea. Tender intentioneaza sa-si vanda participatia de circa 56% detinuta la Ardaf prin intermediul pietei de capital.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mii de persoane au participat la înmormântarea fiului lui Gaddafi în Libia
Mii de persoane au participat la înmormântarea fiului lui Gaddafi în Libia
Bolojan: Guvernul vizează adoptarea simultană a pachetelor privind reforma administrativă și relansarea economică
Bolojan: Guvernul vizează adoptarea simultană a pachetelor privind reforma administrativă și relansarea ...
Călin Georgescu ajunge în fața unui complet de divergență la Tribunalul București, în dosarul de propagandă legionară
Călin Georgescu ajunge în fața unui complet de divergență la Tribunalul București, în dosarul ...
Robert Negoiță va contesta în instanță suspendarea mandatului de primar al Sectorului 3
Robert Negoiță va contesta în instanță suspendarea mandatului de primar al Sectorului 3
Dumitru Costin, Președintele Blocului Național Sindical (BNS) critică pachetul de relansare economică și propune măsuri pentru digital, investiții și pensii
Dumitru Costin, Președintele Blocului Național Sindical (BNS) critică pachetul de relansare economică ...
Lia Savonea, apel către Ilie Bolojan pentru respectarea independenței justiției
Lia Savonea, apel către Ilie Bolojan pentru respectarea independenței justiției
Mediul de afaceri avertizează: „Mugurii unei crize”, în ciuda discuțiilor despre relansare economică
Mediul de afaceri avertizează: „Mugurii unei crize”, în ciuda discuțiilor despre relansare economică
Remus Ștefureac (INSCOP): „Raportul Congresului SUA” nu este un document oficial și a fost supraevaluat în România
Remus Ștefureac (INSCOP): „Raportul Congresului SUA” nu este un document oficial și a fost supraevaluat ...
România alungă forța de muncă, în timp ce Spania o legalizează. Pierderi de sute de milioane și un eșec strategic
România alungă forța de muncă, în timp ce Spania o legalizează. Pierderi de sute de milioane și ...
Comisia Europeană acuză TikTok că încalcă regulile UE prin funcții care creează dependență
Comisia Europeană acuză TikTok că încalcă regulile UE prin funcții care creează dependență
Fals avocat din Târgu Jiu, reținut după ce ar fi păcălit șoferi timp de trei ani
Fals avocat din Târgu Jiu, reținut după ce ar fi păcălit șoferi timp de trei ani
Oana Țoiu transmite că România s-a aliniat evaluării SUA privind riscurile din lanțurile de aprovizionare și sprijină ideea creării unei coaliții globale, menite să protejeze industriile strategice
Oana Țoiu transmite că România s-a aliniat evaluării SUA privind riscurile din lanțurile de aprovizionare ...
Bolojan cere CCR să urgenteze decizia privind pensiile magistraților. România riscă pierderea a 231 milioane de euro
Bolojan cere CCR să urgenteze decizia privind pensiile magistraților. România riscă pierderea a 231 ...
Pachetul de relansare economică, analizat de Guvern împreună cu sindicatele și patronatele, în Consiliul Tripartit
Pachetul de relansare economică, analizat de Guvern împreună cu sindicatele și patronatele, în Consiliul ...
BRD propune distribuirea a jumătate din profitul net din 2025 către acționari
BRD propune distribuirea a jumătate din profitul net din 2025 către acționari
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, plasat sub control judiciar
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, plasat sub control judiciar
Alocațiile și indemnizațiile sociale vor fi plătite mai devreme în februarie
Alocațiile și indemnizațiile sociale vor fi plătite mai devreme în februarie
Vremea revine la normal în a doua parte a lui februarie. Precipitații ușor peste medie
Vremea revine la normal în a doua parte a lui februarie. Precipitații ușor peste medie