- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Schimbare majoră pentru clienţii Revolut. Se poate investi într-un portofoliu de peste 1.000 de acţiuni la bursele din SUA

28 Mar, 13:33 • Dobran Viorel
Revolut își extinde platforma pentru tranzacționare bursieră la nivelul Spațiului Economic European (SEE), ca urmare a operaționalizării entității sale de trading, Revolut Securities Europe UAB.
Schimbare majoră pentru clienţii Revolut. Se poate investi într-un portofoliu de peste 1.000 de acţiuni la bursele din SUA

Platforma de trading a Revolut înglobează, de curând, cursuri care îi ajută pe utilizatorii neexperimentați să înțeleagă conceptele de bază din tranzacționarea bursieră. Clienții pot investi într-un portofoliu de peste 1.000 de acțiuni listate la bursele americane. În funcție de planul financiar deținut, un utilizator poate efectua una, trei, cinci sau 10 tranzacții gratuite pe lună.

Revolut, super-aplicația financiară globală cu peste 28 de milioane de clienți, din care peste 2,7 milioane în România, își extinde platforma de trading disponibilă pentru clienții din Spațiul Economic European (SEE). Ca urmare a operaționalizării entității sale de trading licențiate pentru spațiul UE, Revolut face acum disponibile serviciile de trading al acțiunilor listate pe bursa americană pentru toți clienții din SEE (inclusiv Belgia, Germania și Italia) și adaugă și un modul educațional în aplicație, pentru a face mai ușoară introducerea noilor utilizatori în lumea bursieră.

Libra Internet Bank obține respingerea validării propririi sumelor de bani din conturile Revolut

Platforma de trading a Revolut este tot mai accesată de investitorii individuali care sunt interesați de acțiunile companiilor listate pe bursele americane. De la Apple la Zoom sau Tesla, clienții pot investi într-un portofoliu de peste 1.000 de acțiuni, care se va majora, în lunile următoare, la peste 2.200. Tranzacționarea pe Revolut se poate face alocând sume de la 1 dolar american și este disponibilă pentru toți utilizatorii. Aceștia pot verifica direct din aplicație performanța în timp real a acțiunilor, pot avea acces la grafice cu evoluțiile bursiere sau la știri și informații despre piață.

Lecţii de tranzacţionare la Bursă prin Revolut

Pentru clienții care testează în premieră tranzacționarea bursieră, Revolut oferă direct în aplicație șase lecții care îi pot ajuta pe aceștia să înțeleagă conceptele de bază din investiția pe bursă, înainte de a începe să își configureze propriul portofoliu. Pentru a parcurge lecțiile, utilizatorii trebuie să acceseze Hub-ul din aplicație și să selecteze opțiunea „Învață”.

„Pe lângă acțiunile companiilor listate pe bursele americane, Revolut va oferi în curând și alte instrumente de investiții bursiere, cum ar fi Exchange Traded Funds (ETFs), acțiuni ale companiilor listate pe burse din SEE, fonduri mutuale, bonduri, un serviciu de asistență robotizată și chiar o platformă mai complexă pentru traderii experimentați”, a declarat Rolandas Juteika, Head of Wealth & Trading (SEE).

Veşti bune pentru clienţii Revolut
Veşti bune pentru clienţii Revolut.

Veniturile Revolut s-au triplat într-un singur an. S-a înregistrat un profit net de 26,3 milioane de lire sterline

Compania Revolut Securities Europe UAB a obținut în 2021 licența de brokeraj financiar categoria B, acordată de Banca Lituaniei. Utilizatorii care folosesc deja serviciile de tranzacționare bursieră puse la dispoziție de Revolut vor migra la noua entitate a grupului care oferă acest tip de servicii și vor fi informați despre aceasta, în următoarele săptămâni. În funcție de tipul de plan deținut, utilizatorii pot realiza direct în aplicația Revolut o tranzacție gratuită pe lună  (Standard), trei tranzacții gratuite (Plus), cinci tranzacții gratuite (Premium) sau 10 tranzacții gratuite (Metal). După atingerea limitei prevăzute pentru fiecare plan, clienți plătesc o taxă variabilă de 0,25% (sau minimum 5 RON) pentru fiecare tranzacție realizată. Revolut aplică și o taxă anuală de custodie de 0,12% ($) aplicată la valoarea activelor deținute de client și care se achită în fiecare lună.

La fel ca și în cazul altor tipuri de investiții, acesta este un capital expus riscului. Valoarea investițiilor poate crește sau poate scădea. Pentru detalii, aici se pot consulta Termenii și condițiile.

Pagina cu întrebări frecvente despre comisioanele aplicate: link.

Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 28 milioane de clienți din lume, din care peste 2,7 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacții pe lună.

Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să-și mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla.

STUDIU Revolut: Una din trei românce declară că ar fi fericită cu un salariu de cel puţin 1.000 de euro pe lună

Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puţin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simţi fericită este de cel puţin 2.000 de euro net, arată un studiu al aplicaţiei financiare.
”Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puţin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simţi fericită este de cel puţin 2.000 de euro net”, arată Revolut, aplicaţie financiară cu peste 27 de milioane de clienţi la nivel global, din care 2,6 milioane în România, care a vrut să afle care este percepţia româncelor despre veniturile dezirabile şi contribuţia fintech la eliminarea disparităţilor de gen, printr-un sondaj realizat de Dynata.

Studiul a fost realizat în ianuarie 2023, pe un eşantion format din 1.000 de respondenţi din România, reprezentativ pentru populaţia cu vârste de peste 18 ani, pe segmente de vârstă, la nivel de regiune şi după gen.

Femeile consideră mai mult ca bărbaţii că fericirea adusă de un salariu mare este importantă, ne arată studiul menţionat. De exemplu, 33% dintre femei plasează pragul auto-împlinirii personale aduse de un venit net lunar în intervalul 3.000 – 10.000 euro, faţă de 31% în cazul bărbaţilor. De altfel, potrivit aceluiaşi studiu, anul trecut, 40% dintre femei au beneficiat de o creştere de salariu (egală, superioară sau inferioară inflaţiei), faţă de 49% dintre bărbaţi. 21% dintre respondente nu cred că li se va mări salariul nici în 2023, un procent superior atât mediei la nivel naţional (18%), cât şi celui înregistrat în rândul bărbaţilor.

”Aceste rezultate pot fi puse într-un context mai larg, cel al inegalităţilor de gen de natură economică şi financiară şi al evoluţiei acesteia, în timpul pandemiei de COVID-19 şi în ultimele luni, marcate de creşterea costului vieţii. Din cauza transformărilor suferite la nivel global de societate din cauza pandemiei de COVID-19 şi a creşterii costului vieţii, peste 64 de milioane de femei şi-au pierdut locurile de muncă, ceea ce s-ar traduce într-o pierdere globală de 800 de miliarde de dolari la nivelul veniturilor individuale, potrivit OXFAM. Totodată, de două ori mai multe tinere şi-au pierdut locurile de muncă, în comparaţie cu bărbaţii”, conform sondajului.

Potrivit Raportului cu privire la inegalitatea de gen, realizat în 2022 de Forumul Economic Mondial (WEF), România are o poziţie medie în clasamentul celor 146 de ţări în privinţa indexului general (locul 90, cu 0,698, unde 0 înseamnă imparitate şi 1 paritate). La secţiunea economică (participare economică şi oportunităţi), ţara noastră este pe locul 63, în scădere cu 13 poziţii, de pe locul 50 în 2021. Avem poziţii mai bune la diferenţa de salarizare pentru aceeaşi ocupaţie (poziţia 43) şi la diferenţa dintre veniturile estimate (poziţia 50, femeile având mai puţin cu aproximativ 10.000 de dolari faţă de bărbaţi). Ne situăm, totuşi, pe primul loc la reprezentativitatea de gen în rândul angajaţilor tehnici şi al profesioniştilor şi la accesul la servicii de sănătate şi supravieţuire, unde disparitatea este zero. Cele mai slabe scoruri se înregistrează la reprezentarea în mediul politic (locul 122).

Rata de îndatorare individuală şi economisirea sunt două dintre grijile femeilor, după cum arată acelaşi studiu Revolut şi Dynata. Una din cinci femei ar prefera să lichideze creditele şi împrumuturile contractate, dacă ar avea la dispoziţie, pe nepusă masă, 10.000 de euro. O femeie din patru ar folosi aceşti bani pentru a face economii (în lei, în valută sau într-un cont curent fără dobândă, pentru a putea fi uşor accesaţi). 15% dintre femei i-ar folosi pentru a cumpăra un bun mai costisitor (o maşină sau obiecte de folosinţă îndelungată).

O altă constatare a studiului a fost aceea că femeile preferă într-o proporţie mai mare decât bărbaţii ca, în cuplu, să existe atât un cont comun pentru cheltuielile casei, cât şi un cont personal pentru nevoile proprii (29% dintre femei vs. 20% dintre bărbaţi).

Fintech-urile sunt cunoscute ca furnizori de produse şi soluţii care au costuri mici de utilizare sau taxe minime. Cu toate acestea, de multe ori femeile le folosesc serviciile mai puţin ca bărbaţii deoarece se tem pentru confidenţialitate datelor, de atacurile cibernetice sau se consideră prea puţin educate tehnic şi financiar pentru a le utiliza conform. Din aceste motive, femeile sunt mai expuse riscului de a pierde mai mulţi bani plătind comisioane şi taxe ascunse sau de a rata oportunităţile de ajustare a propriilor fonduri financiare.

Utilizatoarele Revolut apelează la aplicaţia de digital banking pentru a încasa salariul sau fondurile rezultate din activităţile pe cont propriu (contul Revolut Pro), pentru a face plăţi punctuale online sau a achita facturi recurente, pentru a face transferuri P2P, pentru a da bani de buzunar copiilor cu Revolut <18 şi pentru a-i învăţa pe aceştia cum să îşi gestioneze propriile fonduri şi să primească recompense pentru contribuţia la treburile în casă.

2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 27 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 2,6 milioane din România, folosesc serviciile Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacţii pe lună.