Finante-Banci

Cum e mai bine pentru Romania: Sa iasa sau nu Grecia din zona euro?

04 Nov, 14:43 • iulian.matache
Problemele Greciei i-au adus la exasperare pe liderii europeni, astfel ca excluderea acestei tari din zona euro pare din ce in ce mai plauzibila. Vezi ce scenariu ar afecta mai mult Romania.
Cum e mai bine pentru Romania: Sa iasa sau nu Grecia din zona euro?

Un prim scenariu prevede ca Grecia sa ramana in zona euro. Doru Lionachescu, bancher de investitii la Capital Partners, crede ca „ne face rau prelungirea acestei agonii”.

Astfel, problemele Greciei vor continua sa traga in jos intreaga Uniune Europeana, afectand implicit Romania.

Al doilea scenariu vizeaza iesirea elenilor din zona euro. Aceasta ar duce la „un drenaj al resurselor care ar putea fi alocate mai degraba catre noi”, dupa cum spune analistul financiar Adrian Mitroi.

Grecia va fi exclusa din zona euro, dar si din Uniunea Europeana, daca nu accepta planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a incerca sa rezolve criza datoriilor, a avertizat vineri ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti.

Acesta a reafirmat ca o excludere a Greciei nu ar trebui sa destabilizeze zona euro, „pentru ca astazi, nu doar ca le-am spus grecilor sa-si asume responsabilitatile si ca si le vor asuma, dar in acelasi timp am prevazut masuri de protectie”, a precizat el.

La inceputul saptamanii, premierul grec Georges Papandreou a anuntat ca Grecia va organiza un referendum pe tema noului acord european de sustinere financiara a tarii. Vineri, ministrul grec al Finantelor, Evangelos Venizelos, a declarat ca executivul elen nu va mai organiza niciun referendum pentru aprobarea planului european de reducere a datoriei si limitare a crizei din zona euro, decis saptamana trecuta la Bruxelles.

Avertismentul transmis de oficialul francez este considerat de analistul economic Daniel Daianu „o simpla declaratie”, fara suport in realitate.
[quote=Daniel Daianu, fost ministru de Finante]Grecia nu va iesi acum din zona euro[/quote]
Pe de alta parte, Doru Lionachescu, bancherul de investitii de la Capital Partners, considera ca declaratia ministrului francez exprima o stare de spirit care devine predominanta. „Franta si Germania au ajuns la limita rabdarii fata de promisiunile neonorate ale Greciei”, a spus Lionachescu.

El apreciaza ca perspectivele iesirii Greciei din zona euro sunt aproape certe. „Se contureaza din ce in ce mai mult solutia ca Grecia sa-si rezolve probleme iesind din zona”, a adaugat acesta.

Lionachescu considera ca solutia ar consta in iesirea temporara din zona euro a Greciei, pana cand aceasta va recapata arma competitivitatii. „Nu mai cred intr-o solutie in interiorul spatiului euro, nici pentru Grecia sau pentru alta tara care are diferente mari de competitivitate fata de Germania”, a adaugat Lionachescu.

Printre aceste tari, el a mentionat Portugalia, Italia si Irlanda. In opinia lui Lionachescu, cel mai bine ar fi sa se creeze un mecanism prin care tarile mai putin performante sa iasa din spatiul euro.

Lionachescu a subliniat si absurdul situatiei, in contextul in care Grecia genereaza doar 2% din produsul intern brut (PIB) de la nivelul UE. „E ca si cum ai lasa un om (UE – n.r.) sa moara, pentru ca nu i-ai tratat o unghie (Grecia – n.r.)”, a explicat acesta.
[quote=Doru Lionachescu]Devine evident: nu exista solutie pentru Grecia in spatiul euro[/quote]
Reprezentantul Capital Parteners apreciaza ca Romania ar avea de suferit in ambele scenarii, dar ca impactul unei eventuale iesiri a Greciei nu ar trebui sa fie atat de mare.

„E foarte important sa se constientizeze situatia. E bine sa fim pregatiti, sa nu ne ia prin surprindere, sa ne facem temele si sa respectam acordul cu Fondul Monetar International (FMI)”, a explicat Lionachescu.

El a subliniat ca desi momentan nu se pune in discutie iesirea Greciei si din Uniunea Europeana, situatia se va schimba, daca se intarzie cu rezolvarea problemei in Grecia. „In Germania exista voci care au ridicat problema iesirii din UE”, a mai spus Lionachescu.

Acesta a explicat ca liderii europeni au fost iritati de “duplicitatea” autoritatilor grecesti, care ar fi trebuit sa organizeze referendumul inainte de 25 octombrie si de aprobarea noului plan de salvare a Greciei. „Ei (liderii europeni – n.r.) au negociat nopti intregi. Si apoi a venit Papandreou sa propuna referendumul”, a mentionat reprezentantul Capital Partners.

In opinia sa, avand in vedere ca 60% dintre greci isi doresc iesirea din zona euro, cel mai bine ar fi sa se faca alegeri anticipate si nu un referendum, astfel incat sa castige partidul care va propune cea mai buna solutie.

Lionachescu a mai spus ca viitorul este complet imprevizibil, „poate sa cada guvernul grec, poate sa se angajeze sa respecte planul de salvare si sa nu o faca”.

Bancherul de investitii a conchis ca trebuie o solutie radicala, nervozitatea Germaniei ajungand la o limita.

[b]Iesirea Greciei din zona euro ar duce la o UE mai competitiva[/b]

„Din punct de vedere financiar probabil ca ar fi mai bine ca Grecia sa iasa din zona euro pentru ca Uniunea Europeana ar putea fi mai puternica, dar din punct de vedere politic probabil ca nu suna bine acum cand noi ne pregatim de intrarea in zona euro”, a declarat analistul financiar Adrian Mitroi.

El a adaugat ca deficitul de competitivitate cuplat cu programul de austeritate pe termen lung nu este o solutie pentru Grecia. Si atunci ea va sta in aceasta pozitie extrem de fragila pe o perioada destul de lunga.

„Este foarte posibil sa iasa din zona euro, dar nu-i dau o conotatie de gravitate majora. Grecia, din punct de vedere al performantei economice, nu este in zona euro. Este un contra performer. Zona euro este in primul rand o zona a performantei economice si nu cred ca putem spune de greci ca sunt performeri economici”, a mai spus Adrian Mitroi.

„Iesirea ei din zona euro nu mi se pare un capat de ata, mi se pare o rebalansare, care ii va da o noua fata Uniunii Europene, o fata mai competitiva”, a adaugat acesta.

[b]Grecia ar trebui sa dea faliment[/b]

Analistul economic Ilie Serbanescu este de parere ca Grecia este prima tara care ar trebui sa dea faliment, in conditiile in care „s-a intins mai mult decat o tine plapuma”.

El a spus ca pentru toata situatia creata Grecia este vinovata, nu alte tari.

„De pilda Romania nu are nicio vina. Romania nu s-a infruptat din banul extern deloc, ci n-a facut decat sa le dea bani tuturor colonialistilor care zboara pe deasupra Romaniei si o jecmanesc. Dar [b]Grecia s-a infruptat din banul extern l-a disperare[/b]. A trait si traieste mult [b]peste plapuma proprie[/b] fara sa munceasca , fara sa faca nimic”, a mentionat Serbanescu.

Acesta considera ca Grecia nu este lasata sa intre in faliment deoarece ar putea fi urmata de tari precum Spania, Italia si Portugalia.
[quote=Ilie Serbanescu, analist economic]Ce am cautat noi cu banci grecesti? Nu avem o banca americana, n-avem o banca britanica sau germana, dar avem banci grecesti[/quote]
Totodata, Ilie Serbanescu a spus ca bancile s-au invatat sa fie asigurate ca daca nu le da piata ceea ce vor, atunci vin statele sa le dea. „Acestui lucru trebuie sa i se puna punct. Si nu cred ca i se va pune punct fara falimentul Greciei”.

„Daca esti capital industrial dai faliment, dar daca esti bancar nu intri in faliment. Pai de ce? Acest lucru necapitalist trebuie sa dispara”, a subliniat analistul.

Pe piata locala sunt prezente sase banci grecesti, respectiv EFG Eurobank (prin Bancpost), National Bank of Greece (prin Banca Romaneasca), Piraeus Bank, Alpha Bank, Emporiki Bank si ATEbank. EFG Eurobank, care detine Bancpost, si Alpha Bank, au anuntat la finele lunii august ca vor fuziona, si astfel vor crea al treilea jucator ca marime de pe piata din Romania.

Bancile elene din Romania au in total o cota de piata de 27% din piata bancara romaneasca, potrivit declaratiilor facute in iunie de presedintele Traian Basescu.

Termenii despartii: Adio, dar raman cu tine

Plecarea Greciei din zona euro este mai problematica decat pare. De ce? Pentru ca liderii vizionari ai Europei, care au creat comunitatea in 1999, nu s-au gandit niciodata la posibilitatea ca un stat sa iasa din comunitate, ceea ce inseamna ca UE nu are instrumentele necesare pentru a trece prin o astfel de situatie.

„Tratatele confirma ceea ce am tot spus: nu exista posibilitatea de a iesi din zona euro, fara a iesi din Uniunea Europeana cu totul”, a spus unul dintre purtatorii de cuvant ai Comisiei Europene, citat de presa internationala.

El se refera la tratatele de la Maastricht din 1992 si Lisabona din 2007.

Practic in articolul 50 al Tratatului de la Lisabona este prevazuta iesirea unui stat din Uniunea Europeana, nu si din zona euro. Asa ca, potrivit regulilor, pentru ca Grecia sa iasa din zona euro, trebuie mai intai sa iasa din UE.

Ce trebuie sa se intample? Unul dintre membrii Guvernului trebuie sa trimita o cerere catre Consiliul European in care sa scrie ca tara sa vrea sa iasa din UE. Ulterior, Consiliul trebuie sa accepte conditiile de iesire prin majoritate calificata.
[quote=Banc comunitar]Un grec, un portughez si un irlandez se duc impreuna la restaurant. Mananca, beau, se simt bine. Cine achita nota? Neamtul[/quote]
Va fi iesirea din UE sfarsitul lumii pentru Grecia? Cel mai probabil nu.

Islanda, Liechtenstein si Norvegia se descurca foarte bine si fara sa fie in UE. Cele trei tari sunt incluse insa in Spatiul Economic European (SEE), ceea ce inseamna ca au acces la piata unica.

Si atunci, o alta intrebare ar fi: Se va face coada pentru a iesi din UE?

Vor zice si celelalte tari slabite „pana aici” si se vor alatura Greciei? Vom vorbi atunci de noua lira, de noul escudo? Unii specialisti spun ca nu, pentru nu vorbim de „o usa cu doua intrari”. Indiferent ce ar spune Franta si Germania, cele doua tari nu pot forta nici un alt stat comunitar sa iasa din zona euro.

„Nu exista usa de iesire. Nici daca Grecia vrea sa treaca prin una, nici daca alt stat vrea sa o impinga spre una”, a declarat Charles Proctor, director in cadrul Roubini Global Economics.

Ce inseamna asta? Ca tratatele trebuie revizuite, a explicat Proctor, citat de CNN.