Danone va rascumpara obligatiuni proprii in valoare de 1,17 miliarde euro

26 Nov, 11:11 • Redactia DailyBusiness
Producatorul francez de lactate Danone, prezent si in Romania, a anuntat ca va rascumpara obligatiuni proprii in valoare de 1,17 miliarde de euro, atrase printr-o oferta deschisa pe 16 noiembrie, care viza achizitionarea de titluri de pana la 1,25 de miliarde de euro.
Danone va rascumpara obligatiuni proprii in valoare de 1,17 miliarde euro

„Danone anunta incheierea cu succes a ofertei (de rascumparare – n.r.) pentru unele din obligatiuni. Cu aceste tranzactii, Danone va reduce datoria, va optimiza structura si diminua costurile implicate de aceasta incepand cu 2010”, se arata intr-un comunicat al grupului, citat de Mediafax.

Oferta a fost valabila pana pe 24 noiembrie.

Grupul avea la sfarsitul lunii iunie datorii de 7 miliarde de euro.

Veniturile Danone din vanzari au scazut usor in primele 9 luni din 2009, la 11,3 miliarde euro, de la 11,53 miliarde euro in perioada similara a anului trecut, desi volumul de produse comercializate a urcat in aceeasi perioada cu 3,9%.

Grupul francez este prezent si pe piata romaneasca, prin Danone Romania, care detine o fabrica de produse lactate la Bucuresti.

Urmărește Daily Business pe Google News