- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

În timp ce românii se luptă cu ratele aproape dublate, băncile raportează profituri imense! BCR a încheiat primele nouă luni cu 312 milioane de euro, în creştere cu 35%, iar BRD cu, 207 milioane de euro, o creștere de 10,3%

04 Nov, 20:37 • Gabriela Andreescu
Perioada raportărilor financiare pentru primele nouă luni din an este în plină desfășurare iar printre companiile care și-au publicat rezultatele se numără și marile bănci active în România. Dintre acestea, BCR și BNR surprind prin raportarea unor profituri impresionante, în ciuda creșterii inflației și a modificării ROBOR, care au afectat piața financiar-bancară de la începutul anului până în prezent
În timp ce românii se luptă cu ratele aproape dublate, băncile raportează profituri imense! BCR a încheiat primele nouă luni cu 312 milioane de euro, în creştere cu 35%, iar BRD cu, 207 milioane de euro, o creștere de 10,3%

Banca Comercială Română (BCR), controlată de austriecii de la Erste Group, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 1,53 miliarde de lei (312 milioane de euro), în creştere cu 34,8% faţă de perioada simiară din 2021, rezultat datorat unei  performanţe operaţionale îmbunătăţite.

În același timp, BRD a raportat un profit net de 1,016 miliarde de lei (207 milioane de euro) în primele 9 luni din acest an, mai mare cu 10,3% în dinamică anuală, conducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii de aproape 17%, în comparaţie cu nivelul de 13% obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut.

BCR, rezultate financiare impresionante

În perioada raportată, venitul net din dobânzi a crescut cu 16,9% an/an, până la 2,1 mld. lei (426,0 milioane de euro), determinat de un volum mai mare de business împreună cu dobânzi mai mari pe piaţa monetară.

Dintre băncile românești, BCR a anunțat profituri record
Dintre băncile românești, BCR a anunțat profituri record

În paralel, venitul net din comisioane a crescut cu 11,8% an/an până la 693,3 milioane de lei (140,5 milioane de euro), determinat de un venit din comisioane mai mare pe toate categoriile de comisioane.

Venitul operaţional a crescut cu 19,7% până la 3,32 mld. lei (673,7 milioane de euro), determinat de toate componentele principale de venituri.

Raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit până la 40,8% în în primele nouă luni din 2022, faţă de 43,2% în perioada similară a anului trecut, informează ZF.

Conform datelor oferite de instituția bancară, românii nu s-au înghesuit să înființeze depozite bancare noi: Depozitele de la clienţi au crescut uşor cu 0,9% până la 73,1 mld. lei (14.774,8 milioane de euro) la data de 30 septembrie 2022, pe fondul unei reduceri a depozitelor retail (minus 5,3% faţă de 31 decembrie 2021, până la 43,7 mld. lei) compensată de creşterea depozitelor corporate (plus 9,9% faţă de 31 decembrie 2021, până la 26,4 mld. lei).

În schimb, creditarea pe sectorul de retail a crescut. În perioada menționată, BCR a acordat credite noi pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 7,7 miliarde de lei, în creştere cu 9% an pe an, pe fondul unor vânzări de credite ipotecare mai mari cu 35,4% şi de credite de nevoi personale mai ridicate cu 8,4% an pe an.

În ceea ce privește creditele ipotecare contractate de români, acestea au crescut, semn că apetitul populației pentru achiziționarea de noi locuințe este ușor în creștere. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 14,5% an pe an, informează BCR.

Stocul de credite de consum negarantate (inclusiv carduri de credit şi descoperit de cont) a crescut cu 8,6% an pe an la data de 30 septembrie 2022.

BRD a anunțat rezultate financiare în creștere

La rândul său, BRD se poate lăuda cu o creștere a afacerilor derulate în România.

Venitul net bancar al Grupului BRD se ridică la 2,541 miliarde lei, în creştere cu 9,8% în dinamică anuală. Creşterea de 12,2%, faţă de perioada similară a anului trecut, a veniturilor nete din dobânzi se datorează avansului solid al volumelor, precum şi ratelor dobânzilor în creştere.

Veniturile nete din comisioane au înregistrat un avans de 1,9% în dinamică anuală, consecinţă a unui volum mai mare de operaţiuni cu carduri şi a vânzărilor în creştere de produse de asigurare, contrabalansat parţial de venituri mai mici din servicii de e-banking, dată fiind migrarea clienţilor retail la noua aplicaţie de mobile banking, se acord

Cheltuielile operaţionale au totalizat 1,276 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2022 (faţă de 1,198 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2021), în creştere cu 5% în dinamică anuală, excluzând contribuţiile plătite la Fondurile de Garantare a Depozitelor şi de Rezoluţie (69,2 milioane lei vs 49,4 milioane lei în 2021).

Per total, Grupul BRD a înregistrat o creştere a venitului operaţional brut de 13,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rata creditelor neperformante a rămas la nivelul minim record de 2,6% (faţă de 3,2% la sfârşitul lunii septembrie 2021), iar gradul de acoperire cu provizioane a continuat să crească până la 78% (faţă de 75% la finalul lunii septembrie 2021).

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, au crescut cu 11,5% în dinamică anuală, la 30 septembrie 2022. Pe segmentul retail, creşterea de 3,2% a fost susţinută atât de segmentul persoane fizice, cât şi de cel al clienţilor companii mici, se arată în comunicatul băncii.

Creditele pentru locuinţe au rămas principalul motor, cu o creştere consistentă, de 21% în dinamică anuală, a producţiei noi în primele nouă luni ale anului, în timp ce creditarea pentru consum a fost rezilientă, aşa cum o reflectă cota de piaţă cvasi-stabilă în contextul unei pieţe care încetineşte.

Finanţările acordate companiilor au înregistrat o performanţă notabilă (+30,9% faţă de 30 septembrie 2021) determinată atât de activitatea impresionantă pe segmentul IMM-urilor (+49,5% faţă de 30 septembrie 2021), cu credite în valoare de 1,4 miliarde lei aprobate în cadrul programului IMM Invest, care a fost operational până la sfârşitul lunii iunie 2022) şi o creştere solidă a creditelor acordate companiilor mari (+22,4% faţă de 30 septembrie 2021).

Citește și: BCR intră în goana după banii a românilor! La cât a ridicat banca dobânzile la depozite! Rata inflației este în continuare de 2 ori mai mare

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Parlamentul adoptă bugetul de stat 2026: 319 voturi „pentru” și două amendamente acceptate
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Trump cere 200 de miliarde de dolari pentru Pentagon: „Preț mic de plătit” pentru războiul cu Iranul
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Criza de încredere amenință agricultura românească. Fermierii, procesatorii și statul, sub presiune
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Grindeanu cere intervenție urgentă. Guvernul, presat să oprească scumpirea carburanților
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă în weekend
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe. Rafale de până la 80 km/h și vreme instabilă ...
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Parlamentul reia dezbaterile pe bugetul de stat 2026, cu vot final programat astăzi
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Carburanții ating prețuri record. Benzina trece de 9 lei, motorina se apropie de 10 lei
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Nicușor Dan: Majoritatea parlamentară trebuie să reziste, iar alegerile anticipate sunt excluse
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși un acord era posibil
Ministrul de externe al Omanului susține că Israelul a împins SUA într-un război cu Iranul, deși ...
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Bolojan: „Cea mai gravă greșeală ar fi să ne relaxăm acum”
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Reacția ICCJ după ce i-a fost redus bugetul
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Un avion de vânătoare american F-35, avariat de iranieni, a efectuat o aterizare de urgență
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de 158,9 mld. lei
Comisiile de buget din Parlament au avizat bugetul asigurărilor sociale pentru 2026, în valoare de ...
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui Viktor Orban
UE nu reușește să deblocheze împrumutul de 90 mld. euro pentru Ucraina, din cauza opoziției lui ...
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii noștri termeni”
Secretarul apărării american, Pete Hegseth: „Luptăm pentru a câștiga și câștigăm în propriii ...
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice din Golf
Prețul petrolului a sărit de 116 dolari/barilul după atacurile Iranului asupra infrastructurii energetice ...
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii Ormuz
OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în apropierea Strâmtorii ...