Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor: Citim cel mai puţin din UE. Avem o piaţă de 60 de milioane de euro pe an, cât Bulgaria, cu populaţie de trei ori mai mică

Îmbrâncită de politicieni, România a plonjat într-o gaură neagră din care va mai ieşi extrem de greu, explică Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor, într-un interviu acordat News.ro. Politicile succesive ale guvernelor, orientate împotriva educaţiei şi a culturii, au dus la consecinţe catastrofale care au depăşit sfera teoriei şi s-au revărsat în viaţa politică, economică şi socială.

Impactul teoriilor conspiraţioniste şi lipsa de productivitate sunt două dintre aceste efecte. Abandonaţi de stat, părinţii caută soluţii disperate individuale, iar acest lucru se vede în ascensiunea puternică a pieţei de carte pentru copii.

România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de carte, spune Mihai Mitrică. Cu o piaţă de doar 60 de milioane de euro pe an, suntem la egalitate cu Bulgaria, care are o populaţie de trei ori mai mică. Ungaria, care are jumătate din populaţia României, are o piaţă de 110 milioane de euro pe an.

Tot publicul care frecventează librării, biblioteci şi târguri de carte – adică populaţia care citeşte – este de 1,3 milioane de oameni, adică aproximativ 7% din totalul locuitorilor. Mediul rural şi urbanul mic lipsesc cu desăvârşire, mica piaţă de carte fiind restrânsă la Bucureşti (care are jumătate din cota de piaţă) şi încă 4-5 oraşe mari, majoritatea din Transilvania.

Programul ”cornul și laptele”, blocat chiar de la începutul anului școlar. Politicienii și furnizorii dau vina unii pe ceilalți

Aceste realităţi, pe care şi Guvernul Bolojan le ignoră aşa cum au făcut şi guvernele anterioare, se transpun în explozia de popularitate a teoriilor conspiraţioniste, în faptul că avem cea mai mare pondere a tinerilor „neets“ (dispăruţi de pe radarul autorităţilor pentru că nu sunt nici în sistemul de învăţământ, nici angajaţi, nici în formare profesională) şi care sunt destinaţi a deveni o povară pentru stat, pentru că nu ştiu şi nu pot produce nimic.

Directorul Asociaţiei Editorilor din România avertizează că piaţa de carte este în continuă scădere, volumul vânzărilor se reduce, iar în curând aproape că nu vor mai exista librării – care oricum au dispărut din rural şi oraşele mici. Mihai Mitrică are câteva soluţii pentru a opri acest regres catastrofal al poporului român, iar prima dintre ele este – banal – respectarea legilor deja în vigoare.

Întregul interviu acordat News.ro de Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor din România, în rândurile de mai jos:

„51% dintre tinerii din marile oraşe spun că n-au citit nicio carte în ultimul an. Imaginaţi-vă care e situaţia în urbanul mic şi în mediul rural! Aproximativ 1,3 milioane de oameni merg la biblioteci, în librării, la târguri de carte într-un an, în România. Adică 7% din populaţie“

Bună ziua, domnule Mihai Mitică, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. O să întreb cu o întrebare abruptă: dumneavoastră, în calitatea pe care o aveţi, dispuneţi de mai multe date decât au oamenii de rând şi v-aş întreba cât mai citesc, de fapt, românii?

Mihai Mitrică: Simplu, cel mai puţin din toată Uniunea Europeană! Suntem ţara în care se consumă, într-un an, carte de circa 60 de milioane de euro, aici referindu-ne la titlurile care se promovează prin librării. Şi dacă mai adăugăm manuale, ediţii de chioşc, auxiliare şcolare, ajungem la 100 de milioane de euro.

Astea sunt încasările editurilor din vânzare de carte într-un an de zile, în România. Spre comparaţie, Bulgaria, care are o populaţie de aproape trei ori mai mică decât România, are o piaţă de carte la fel, deci tot 60 de milioane de euro. Iar în Ungaria, care are jumătate din populaţia României, piaţa de carte este undeva, la 110 milioane de euro.

Deci, aproape dublu! Cum vă explicaţi situaţia asta?

Mihai Mitrică: Explicaţiile sunt multe. Au toate legătură cu banii şi dezinteresul cras al autorităţilor centrale de a rezolva orice fel de problemă în domeniul culturii şi educaţiei, altfel decât prin tăierea de fonduri!

În România, începând din anii 1980, sub pretextul că vrem să plătim datoriile externe pe care nu ne obliga nimeni să le plătim în avans, investiţiile în cultură şi în educaţie au fost drastic limitate. Cred că mulţi ne amintim cum teatrele mergeau şi jucau în sălile de mese ale întreprinderilor ca să obţină ceva, fie produse, fie nişte bani cu care să plătească chenzina.

Scalat la nivelul întregii ţări, asta a dus la o prăbuşire a investiţiilor în educaţie şi în cultură. O situaţie care s-a agravat şi mai mult după 1990. De ce spun asta? Pentru că, bunăoară, la începutul lui 1990 aveam, cred, 1.300 de librării în România, pentru ca acum, în 2025, să rămânem cu vreo 250. Tot atunci, la începutul lui 1990, aveam vreo 19.000 de biblioteci publice, ca acum să rămânem la vreo 8.300.

Şi, dacă e să ne gândim la modul în care arăta educaţia atunci, cred că putem spune fără niciun fel de marjă de eroare că nu aveam 50% analfabeţi funcţional la 15 ani, aşa cum avem acum.

„Avem acum cea mai numeroasă populaţie de tineri care nu sunt nici la şcoală, nici angajaţi, aşa-numiţii neets. Vorbim despre tineri care devin o povară pe care societatea o tot duce mai departe. E o problemă economică în primul rând“

Adică a crescut între timp.

Mihai Mitrică: Evident! Şi nici nu aveam, aşa cum avem acum, cea mai numeroasă populaţie de tineri care nu sunt nici la şcoală, nici angajaţi, aşa-numiţii „neets“ (acronimul de la „Not in Education, Employment, or Training“, adică „Nu în educaţie, angajaţi ori formare profesională“ – n. red.).

Sunt cei care au ieşit cumva din ciclul şcolar fie înainte de termen, fie la termen, referindu-ne la învăţământul obligatoriu, dar nu şi-au găsit un loc de muncă – prin urmare nu produc niciun beneficiu bugetului – şi nu au nici perspectiva asta. Pentru că, cel mai adesea, vorbim despre tineri care nu şi-au terminat studiile, vorbim despre tineri care nu au educaţie superioară şi ei devin o povară pe care societatea o tot duce mai departe.

E o problemă economică în primul rând. Deşi pare că încerc o pledoarie pro domo şi să atrag atenţia că piaţa de carte e în suferinţă, nu! E o problemă în primul rând economică, pentru că viitorul acelor tineri nu are cum să fie unul de contribuitori la bugetul de stat prin taxe şi impozite, nu are cum să fie unul de antreprenori decât în mod absolut excepţional, printr-o întâmplare care se întâmplă o dată la 100.000 de cazuri.

Şi atunci, noi toţi îi vom duce în spate pe toţi aceşti tineri care de bine, de rău vor ajunge la maturitate, vor avea nevoie de îngrijire medicală, vor avea nevoie de asistenţă socială. Pentru că, fiind şi într-o stare de precaritate economică, nu vor putea să-şi asigure singuri nimic din ce au nevoie!

E clar că numărul celor care citesc şi cumpără cărţi din mediul rural şi urban mic este scăzut…

Mihai Mitrică: Foarte, foarte scăzut!
Ce înseamnă foarte scăzut? Avem nişte repere?
Mihai Mitrică: Ne imaginăm aşa: jumătate din cifra de afaceri pe piaţa de carte din România se face în Bucureşti!

50%?

Mihai Mitrică: Da!

Deci, din cei 60 de milioane de euro, 50% se cheltuiesc în Bucureşti?

Mihai Mitrică: Exact, pentru că aici avem o infrastructură culturală care…

E, totuşi, şocant ce spuneţi!

Mihai Mitrică: Nu e deloc şocant, dacă ne uităm pe cifrele Eurostat! Uitaţi-vă care este PIB-ul regiunii în care ne aflăm. Bucureşti-Ilfov este cu produsul intern brut peste nivelul Uniunii Europene.

Ştiu. Dar mă gândesc că Bucureştiul, chiar dacă îl luăm cu împrejurimi, includem şi Ilfov, probabil că nu are mai mult de 2,5 milioane de locuitori, comparativ cu populaţia reală a întregii ţări de, hai să zicem, 18 milioane. Probabil că nu suntem 19 milioane, ştim că mulţi dintre cei plecaţi în străinătate nu declară lucrul ăsta. Aşadar, 2,5 milioane din totalul de 18 înseamnă foarte puţin, dar reprezintă 50% din piaţa de carte.

Mihai Mirică: Exact, exact! Pentru că aici avem o infrastructură. Nu excelentă, dar o infrastructură minimală de distribuţie a actului cultural. Avem teatre, avem filarmonici, avem operă, avem librării. Gândiţi-vă că aproximativ o treime din toate livrările din ţară sunt în Bucureşti. Cam o treime sunt aici, în Bucureşti! Unde şi puterea de cumpărare e mare, dar şi interesul oamenilor de a se autoeduca este mare. Şi atunci, ele deservesc o nevoie. Ce se întâmplă la ţară, unde nu ai nicio librărie?

Dar de ce să mergem până la ţară? Mergem în Popeşti-Leordeni! Câte librării avem acolo? Zero! Infrastructura asta de distribuţie de carte este similară cu sistemul circulator al unui om. Dacă ea, la un moment dat, se blochează, se produce o cangrenă. Pentru că în mediul rural noi nu avem nicio librărie. Bibliotecile publice din mediul rural există mai mult cu numele.

Că, să fim serioşi, ştim cum arată bibliotecile de la ţară! La fel cum, tot cu numele, din păcate, există şi foarte multe din bibliotecile şcolare! Care, din cele 8.300 pe care le avem în statistici, reprezintă cam 6.000. Deci, noi trăim într-o mare gogoaşă! Într-o bulă în care ne amăgim că avem o infrastructură culturală, ne place să credem că deservim cumva acel articol din Constituţie cu accesul liber la cultură, dar nu este deloc adevărat.

Dacă stăm să luăm la bani mărunţi, statul român eşuează constant în a asigura accesul la cultură al cetăţenilor săi. De ce? Pentru că nu există nicio măsură de sprijin pentru înfiinţarea de librării! Cum n-a existat nicio măsură de sprijin pentru librării şi edituri în timpul pandemiei şi după, cum n-au existat, de ani de zile, măsuri care să asigure respectarea legilor care ar putea să ajute acest domeniu, cum ar fi achiziţia de carte pentru bibliotecile publice, cum ar fi voucherele pe care ar trebui să le primească elevii, potrivit Legii Învăţământului Preuniversitar din 2023 încoace…

Vacanţe mai ieftine pentru români în 2025. Septembrie, a patra lună de vară

„50% din cifra de afaceri se face în Bucureşti. Pe locul 2 este Clujul. Restul se împarte la Sibiu, Braşov, Timişoara…“

Şi profesorii ar trebui, în principiu, să primească vouchere pentru a-şi cumpăra cărţi, să se perfecţioneze…

Mihai Mitrică: Legea aia să zicem că a murit o dată cu criza precedentă, din 2009-2010. Dar există altă lege, dată în 2023, la care am făcut referire, prin care copiii din şcoală ar trebui să primească o carte în fiecare an, achiziţionată, evident, de la bugetul de stat, şi un voucher de 250 lei, adică 50 euro, cu care să aleagă acte culturale: să meargă la un concert, la un film, să-şi cumpere o carte sau mai multe…

În unele ţări din Uniunea Europeană se practică acest lucru.

Mihai Mitrică: Bineînţeles că n-am inventat noi apa caldă! În Italia se oferea un voucher de 500 euro celor care împlinesc 18 ani. Era, cumva, cadoul de bun-venit în viaţa de adult care te şi responsabiliza cu privire la nevoia de a consuma produse culturale, pentru că nu poţi să fii un adult funcţional dacă îţi lipseşte această componentă.

Trebuie precizat că aceşti 500 euro nu-i primeşti ca să te duci să-ţi iei ţigări sau un pateu…

Mihai Mitrică: Doar pentru produse culturale! Muzee, teatre, concerte, cărţi.

Aş vrea să mai insist un pic pe subiectul pe care l-aţi deschis mai devreme. Dacă 50% din piaţa de carte este în Bucureşti…

Mihai Mirică: Din cifra de afaceri pe piaţa de carte.

Din cifra de afaceri, OK. Restul de 50% unde se duce?

Mihai Mitrică: În urbanul mare!

Ce înseamnă asta? Concret, ce oraşe absorb aceşti 50%?

Mihai Mitrică: Cifrele sunt îngrozitoare!

Mihai Mitrică: Se mai duc la Cluj, Timişoara, Braşov, Constanţa, Iaşi…

Pe locul doi cine ar fi?

Mihai Mitrică: Mi-e greu să fac o ierarhie. Dar cred că de departe Clujul poate să candideze acolo. Deci pe locul 2, după Bucureşti, ar fi Clujul ca încasări, apoi Sibiu, Braşov, probabil Timişoara… În zona asta, fără ca asta să însemne ierarhie.

Observ eu că, în afară, de Bucureşti, restul sunt concentrate cam în Transilvania?

Mihai Mitrică: E adevărat! Da, da! Pentru că acolo s-a păstrat obiceiul social de a consuma produse culturale, de a merge la biblioteci, de a face achiziţii de carte din librării. Ceea ce, din păcate, în alte zone, nu se prea întâmplă. Noi (Asociaţia Editorilor – n. red.) am făcut un studiu în 2022 pe consumul de carte în oraşele cu peste 100.000 de locuitori. De ce am luat oraşele cu peste 100.000 de locuitori? Pentru că acolo ai o infrastructură minimală culturală! Ai măcar un teatru, o filarmonică.

Cifrele sunt îngrozitoare! Pentru că dacă acolo 51% din tineri spun că n-au citit nicio carte în ultimul an, imaginaţi-vă care e situaţia în urbanul mic şi în mediul rural, unde acea infrastructură culturală lipseşte cu desăvârşire, unde concurenţa între instituţiile de învăţământ e mult, mult diminuată, unde perspectivele de a avea acces la un post care necesită pregătire superioară sunt mult mai mici!

Deci, de unde toată lumea fuge! Ne gândim că în urbanul mediu-mare s-ar concentra ce e mai bun. Dacă ce e mai bun reprezintă ceea ce v-am spus, şi o să vă dau studiul, imaginaţi-vă care e situaţia la firul ierbii în mediul rural şi în urbanul mic!

„Profitul reliefat de situaţiile financiare este unul exclusiv contabil, care vine din facturile emise. În piaţa de carte, facturile emise nu prea sunt încasate la scadenţă şi te poţi trezi într-un an cu insolvenţa celui mai mare retailer online, în alt an cu falimentul celui de-al doilea jucător din piaţa de librării. Şi toate astea şterg tot profitul pe care îl arată bilanţul depus“

Mai am o întrebare legată de lucrul acesta. Aveţi idee cam care este dimensiunea publicului de librărie din România? Oameni care intră şi cumpără efectiv cărţi?

Mihai Mirică: Aproximativ 1,3 milioane de oameni merg la biblioteci şi în librării, la târguri de carte într-un an, în România.

Sub 10% din populaţie. Chiar undeva, spre 7%, de fapt.

Mihai Mirică: Da, da, da!

Să detaliem relaţia asta a statului cu cultura. Dumneavoastră, din poziţia pe care o aveţi, sigur aţi participat în ultimii ani la ceva discuţii, dacă nu oficiale, măcar informale cu reprezentanţi ai guvernului, ai statului român …

Mihai Mitrică: Şi aşa, şi aşa!

Aţi încercat să le explicaţi aceste lucruri? Şi, dacă da, ce răspuns aţi primit?

Mihai Mitrică: (oftează şi tace prelung) O tăcere nederanjată de absolut niciuna din căile prin care am încercat să o schimbăm. Am lansat în 2022, pe 15 februarie, Pactul pentru Lectură în care le ceream autorităţilor în mod public, profitând şi de faptul că era o revenire după perioada pandemiei: „Haideţi să facem ceva!“.

Pentru că am observat că în Europa toţi s-au agitat să protejeze cultura. Fiecare îşi dă seama de ce trebuie să protejeze cultura. Asta reprezintă identitatea, asta asigură continuitatea limbii şi a culturii române: investiţia statului! Nu o să poată un privat să susţină de unul singur oprirea degradării pieţei culturale! E imposibil!

Uitaţi-vă, marile fenomene artistice în România se fac cu bani de la bugetul de stat. Nu e niciun privat dispus să investească în continuitatea actelor culturale. Şi, prin urmare, nici în piaţa de carte nu există investiţii din exteriorul pieţei care să vină şi să susţină: „Da, domnule, vă ajutăm noi se deschideţi 10 librării în mediul rural!“. Dacă ar veni cineva să pună asta pe masă, vă asigur că s-ar găsi doritori. Dar doar deschiderea unor librării nu ajută la fel de mult cât ajută asigurarea sustenabilităţii lor pentru o perioadă cel puţin 3 ani, până reuşeşti să le impui în viaţa comunităţii.

Ce răspuns aţi primit? Adică le-aţi propus acest pact pentru lectură. Era perioada în care Iohannis bătea foarte mult monedă pe România Educată. Deci, teoretic, aveaţi în preşedintele statului un aliat.

Mihai Mitrică: Teoretic, avem şi efectele, anume includerea în această lege a învăţământului preuniversitar a celor pe care vi le-am menţionat şi păstrarea TVA-ului. Pentru că atunci se vorbea şi despre creşterea taxei pe valoare adăugată la carte, care era de 5% de vreo opt ani şi unora li se părea că e prea puţin. Iată că s-a reuşit, cu ghilimele de rigoare, să se repare această „nedreptate“ şi avem TVA la carte de 11%, al doilea cel mai mare din toată Uniunea Europeană.

Şi totuşi, în ciuda pieţei de carte reduse, aşa cum aţi prezentat dumneavoastră situaţia, marile edituri sunt pe profit. Cineva ar putea să vă întrebe de ce ar trebui statul să ofere facilităţi şi sprijin unor afaceri private care oricum merg bine?

Mihai Mitrică: Profitul reliefat de situaţiile financiare este unul exclusiv contabil, care vine din facturile emise. În piaţa de carte, facturile emise nu prea sunt încasate la scadenţă şi te poţi trezi într-un an cu insolvenţa celui mai mare retailer online, în alt an cu falimentul celui de-al doilea jucător din piaţa de librării. Şi toate astea şterg tot profitul pe care îl arată bilanţul depus.

La asta se adaugă şi dispariţia multor jucători mici, care reapar sub alte firme ulterior, dar cu care eşti forţat să lucrezi pentru că ai nevoie să fii prezent şi în oraşe mai mici, unde tot cititori de limbă română locuiesc. Marjele reale de profit în piaţa de carte sunt de 1-2%, ceea ce nu o califică în niciun caz pentru invidia publică.

„Nu ştiu ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2026, vreau să cred că toate strigătele noastre publice sau mai puţin publice vor fi cumva ascultate şi va exista o amortizare a prăbuşirii pieţei de carte care are loc în acest an“

Aţi încercat să discutaţi cu noua conducere a ţării, cu Nicuşor Dan, cu Ilie Bolojan?

Mihai Mitrică: Preşedintele a fost invitat la Bookfest, ne-a acordat înaltul patronaj pentru Bookfestul de Chişinău. Din păcate, deşi premierul e văzut des în librării – şi nu ca happening de PR – n-am reuşit să obţinem o derogare de la creşterea TVA.

Nu ştiu ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2026, vreau să cred că toate strigătele noastre publice sau mai puţin publice vor fi cumva ascultate şi va exista o amortizare, din punct de vedere administrativ, a prăbuşirii pieţei de carte care are loc în acest an. Pentru că 2025, spuneam şi într-un comunicat de presă, deja se conturează a fi cel mai negru an pentru industria editorială de după 1989.

La ce vă referiţi?

Mihai Mitrică: La prăbuşirea vânzărilor care s-a întâmplat înainte de creşterea TVA. Vânzările de carte în România pe primele şapte luni erau deja pe un trend descendent, cum erau încă din 2023 încoace. În România, acum, piaţa de carte este la nivelurile pe care vi le-am spus în condiţiile în care se vând mai puţine exemplare de carte decât se vindeau înainte.

Dar s-au scumpit, inflaţia ne-a lovit pe toţi. Toată lumea are impresia că facem o propagandă pentru ca cineva să-şi umple nişte cufere de bani şi să plece nu ştiu unde cu ele. Nu! Dacă stăm să calculăm economic – şi au făcut-o cei de la Termene.ro – în perioada 2015-2023 piaţa de carte a crescut sub nivelul creşterii PIB!

Deci, PIB a crescut mai mult decât vânzarea de carte. Şi mai e şi inflaţia. Economia a crescut cu peste 200%, piaţa de carte a crescut cu 76%, iar inflaţia a fost 80%. Deci, piaţa de care a crescut sub inflaţie, ceea ce înseamnă, de fapt, o scădere în termeni reali. Pentru că, dacă se văd mai puţine cărţi, clar că e o scădere.

Oamenii care sunt în conducerea statului nu înţeleg că s-ar putea să existe o legătură cauzală directă între scăderea obiceiului de a citi şi de a se educa al românilor şi creşterea apetitului pentru conspiraţii, pentru pseudo-ştiinţă, pentru tot felul de teorii spectaculoase, dar care seamănă cu poveştile din copilărie? Aţi încercat să discutaţi şi lucrurile astea?

Mihai Mitrică: Evident că asta am vrut să transmitem: faptul că cititul este cel mai bun vaccin împotriva dezinformării. Un cititor e un om care îşi educă gândirea critică. Numai e greu să faci asta când ai un sistem educaţional cvasidezinteresat de cititul de plăcere. Uitaţi-vă cum se predă literatura în România, nu doar în Bucureşti!

Să ne uităm cam care e interesul pe care îl pun profesorii de română în a le transmite copiilor nevoia biologică de a sta în mână cu carte, alta decât manualul, alta decât cărţile de pe lista obligatorie. Şi, pe de altă parte, să ne uităm şi la capacitatea acelor copii de a avea acces. Câte gospodării din România mai au bibliotecă? Mergem în magazinele de mobilă: mai vedem noi biblioteci la vânzare, cum vedeam în urmă cu 5-10 ani? Uitaţi-vă că a dispărut aproape de tot acest…

Pentru că nu se vinde.

Mihai Mitrică: Exact! Pentru că nu există cerere. Şi atunci noi, practic, încercăm să înotăm împotriva curentului având şi un bolovan legat de picioare. E destul de greu.

Care sunt primele trei edituri din România?

Mihai Mitrică: E greu să fac eu un… Asta o decide publicul. Nu m-aş hazarda eu să fac un top, că e X, Y sau Z.

Ca mărime.

Mihai Mitrică: Se publică topul cifrelor de afaceri în Forbes în fiecare an. Nu pot să spun că sunt cel mai prietenos cu echivalarea între cifra de afaceri mare şi calitate. Dar cred că lumea, cel puţin cei care merg prin librării – ne aflăm acum într-o librărie – îşi dă seama ce merită cumpărat. Şi asta se vede inclusiv în modul în care arată ediţiile Bookfest pe care le organizez. Cam văd standurile pline şi standurile mai puţin pline cui aparţin.

„La ultimul Bookfest din Bucureşti au fost, poate, 85.000 de oameni. Ceea ce, oricum, e foarte puţin, pentru că e un oraş de 2 milioane de locuitori!“

La ultimul Bookfest câţi oameni au venit? Aveţi nişte estimări?

Mihai Mitrică: E greu de făcut… Oricum, au fost mai mulţi decât anul trecut. Au fost, poate, 85.000 de oameni. Ceea ce, oricum, e foarte puţin, pentru că e un oraş de 2 milioane de locuitori! Şi să reuşeşti să mobilizezi în 5 zile, cu atâta lume care face promovare… Pentru că toţi scriitorii ies atunci să spună, să invite lumea.

Mass-media, câtă a mai rămas, ajută şi ea, pentru că presa a rămas un partener al acestei zone editoriale dintr-o înţelegere intrinsecă a pericolului în care ne aflăm ca societate, ştim amândoi cum au dispărut ziarele tipărite şi ce dramă este asta! Pentru că este o dramă pentru societatea noastră şi ne face, de asemenea, foarte vulnerabili la manipulare şi la tot felul de guru care apar peste noapte şi se transformă în salvatorii neamului. Probabil că, dacă nu suntem atenţi, vor dispărea şi librăriile cât de curând şi vom rămâne un deşert intelectual. Ăsta cred că e pericolul care ne paste!

Deci, acesta ar fi un pericol. Dintre problemele care îl generează aţi evocat deja unul, şi anume faptul că nu există un sprijin din partea statului…

Mihai Mitrică: Atenţie, nu cerem decât să se respecte legile care sunt în vigoare! Din 2002 avem în vigoare Legea Bibliotecilor, care prevede achiziţionarea de 50 de cărţi la 1.000 de locuitori pentru fiecare bibliotecă publică deschisă.

Şi nu se respectă?
Mihai Mitrică: Lăsăm deoparte faptul că nu prea mai există biblioteci publice! Care se închid deşi legea – aceeaşi lege! – spune că n-ai voie să desfiinţezi o bibliotecă publică decât dacă desfiinţezi unitatea administrativ-teritorială pe care o deserveşte. N-a păsat nimănui! Dar achiziţia de cărţi este una dramatic de scăzută, pentru că necesarul minimal de cărţi care trebuie cumpărat în fiecare an e undeva, la 960.000 de bucăţi, iar pentru 2021 şi 2022 s-au cumpărat cam 500.000 de bucăţi! Ceea ce înseamnă un sfert.

Voiam să vă rog să-mi faceţi un top trei al problemelor pieţei de carte din România.

Mihai Mitrică: Lipsa infrastructurii de distribuţie, lipsa publicului şi lipsa investiţiilor din partea statului. Gândiţi-vă, ne aflăm, repet, într-o librărie care supravieţuieşte doar prin investiţiile private. Nu are niciun fel de înlesnire la plata taxelor şi impozitelor faţă de berăria de lângă, faţă de farmacia de vizavi, faţă de banca de mai la deal. Absolut nimic!

E tratată ca o afacere oarecare.

Mihai Mitrică: Exact! Sau faţă de sălile de jocuri care sunt peste tot în jurul nostru. Şi nu există ceea ce în Franţa se numeşte aşa frumos „excepţia culturală“. În România, toată lumea se fereşte ca de foc să arunce până şi măcar ideea unei investiţii în cultură! Dar poate ar trebui, din fonduri publice, să investim în cultură! În cultură, în sensul propriu al termenului.

Pentru că dacă mergem şi luăm la periat bugetele, în special ale autorităţilor publice locale, vom vedea că sub această umbrelă a culturii se investesc sume consistente, dar mai ales în festivaluri de impact minor, la care se consumă mai mult băutură şi grătare şi există un beneficiu cultural foarte redus, ca să fiu eufemist. Gândiţi-vă că suntem ţara care a ajuns pe locul 6 la consumul de bere în Uniunea Europeană şi la locul 27 la consumul de carte în Uniunea Europeană din toate aceste motive de mai sus.

„Cred că ne ducem spre 70%, în termeni numerici, oameni care în România nu au acces la o librărie“

 Şi rezolvarea cum o vedeţi? O soluţie pe termen scurt, care să ajute imediat, o soluţie pe termen mediu, să spunem, care să aibă un impact în 5-10 ani, şi una pe termen lung.

Mihai Mitrică: Primele efecte sunt unele simbolice. Orice măsură pe termen scurt cred că are un efect simbolic, pentru că poate genera şi alte măsuri care aşteaptă să fie puse în practică. Şi m-aş gândi aşa: la respectarea prevederilor Legii Bibliotecii, a Legii Drepturilor de Autor şi eliminarea de pe piaţă a unora care ciugulesc din ceea ce mai rămas din piaţa de carte fără să dea nimic înapoi. Şi mă refer aici la acel serviciu de închiriere de carte pentru corporatişti.

Apoi, pe locul doi, TVA zero la carte cu drept de deducere. Statul n-ar pierde absolut nimic în termen de procent din încasări. Adică ar fi câteva milioane de euro care nici nu se simt la scara bugetului, dar care ar ajuta foarte mult la reluarea investiţiilor în titluri noi, în special ale autorilor români şi debutanţi. Pentru că asta s-a cam oprit de vreo 2-3 ani, poate chiar mai bine. Vedem din ce în ce mai puţini autori români, autori debutanţi care să fie promovaţi.

De ce? Pentru că editurile sunt într-o stare de supravieţuire şi banii pe care reuşeşti să-i strângi din piaţă, din acea piaţă foarte mică pe care o mai ai la dispoziţie, pentru că de la 1 iulie a dispărut al doilea jucător pe piaţa de librării după o insolvenţă…

La cine vă referiţi?
Mihai Mitrică: Diverta! A declarat faliment, la revedere! A dispărut luând şi banii pe care trebuiau să-i mai primească editorii pe cărţile deja vândute, adesea şi fără să mai returneze din cărţile pe care le luase în regim de consignaţie. Deci, piaţa este decapitalizată aşa cum nu a fost nici măcar la criza din 2009!

Acestea sunt soluţiile pe termen scurt. Pe termen mediu, în 5-10 ani, ce măsură credeţi că putea să ajute educaţia?

Mihai Mitrică: Educaţia! Regândirea modului în care literatura este predată la clasă şi apoi evaluată în cadrul examenelor naţionale, că vorbim de evaluarea naţională sau de Bacalaureat, astfel încât să îndreptăm copiii spre cititul de plăcere. Şi nu vorbim doar de Ziua Lecturii pusă prin lege şi în care obligatoriu toată lumea venea cu o carte la şcoală sau e o dispoziţie să vii cu o carte la şcoală şi să citeşti 15 minute. Acele 15 minute trebuie să se transforme într-un obicei zilnic. Obicei care să fie educat, nu forţat. Pentru că, dacă va fi educat, el va fi şi perpetuat.

Şi pe termen lung? Ce ar trebui să se întâmple?

Mihai Mitrică: O reaşezare a investiţiilor statului astfel încât să includă obligatoriu şi o componentă pentru dezvoltare a infrastructurii de distribuţie de carte în România. Nu poţi, ca ţară, să ai cel puţin 45% din populaţie nedeservită de nicio librărie. Vorbim doar de mediul rural, dar cred că sunt mult mai mulţi, cred că ne ducem spre 70% în termeni numerici, oameni care în România nu au acces la o librărie. De asemenea, o mutare a atenţiei dinspre…

Să sperăm că vom termina, la un moment dat, cu investiţiile în armament pentru că vom termina cu pericolul care le generează, şi atunci să încercăm să luăm o parte mică din acei bani care oricum sunt foarte mulţi şi să-i investim şi în viitorul acestei societăţi. Şi anume în elibrării, în sălile de concerte, în teatre, în tot ceea ce acum trăieşte de multe ori de pe o zi pe alta şi de multe ori nu mai trăieşte. Pentru că economia arată din ce în ce mai rău şi veştile despre închiderea de librării încep să apară din ce în ce mai des.

„Mulţi dintre autorii români şi-au dat seama că pot să scrie pentru copii, şi asta este foarte sănătos, pentru că în felul ăsta educăm un segment de piaţă în creştere şi care suplineşte în bună măsură eşecul sistemului educaţional. Segmentul de carte pentru copii a ajuns la peste 25% din vânzări. E o piaţă susţinută din buzunarul nostru“

Ce mai citesc românii?

Mihai Mitrică: Nu există studii calitative, din păcate!

Beletristică?

Mihai Mitrică: Da! Ficţiunea este în continuare în top. Dar după pandemie am observat o creştere puternică a non-ficţiunii, pentru că aveam nevoie să ne întoarcem la informaţia de referinţă. Şi mă bucur să văd din ce în ce mai mulţi autori de non-ficţiune din România.

Cam ce anume din non-ficţiune?

Mihai Mitrică: Vorbim despre cărţi de popularizare a ştiinţei, despre monografii. Mi-e proaspăt în minte exemplul cu cartea despre Iorga a Georgianei Ţăranu pe care, din fericire, o vom avea şi la Bookfestul de la Târgu-Mureş pe care îl pregătim. Dar sunt mulţi! Mulţi dintre autorii români şi-au dat seama, pe de o parte, că pot să scrie pentru copii, şi asta este foarte sănătos, pentru că în felul ăsta educăm un segment de piaţă în creştere şi care suplineşte în bună măsură eşecul sistemului educaţional, şi pe de altă parte formăm viitori cititori pentru celelalte segmente.

Pleci din cartea pentru copii şi ajungi în cartea pentru adolescenţi, apoi ajungi în beletristică, în ficţiune şi te poţi transforma într-un adult perfect funcţional doar din citit! Nu spun că nu e importantă şcoala, dar doar din eforturile astea te poţi transforma într-un adult perfect functional, dacă îţi ţii ritmul de cititor.

E foarte interesant. Aţi aţi avansat o idee de care vreau să mă agăţ, pentru că mi se pare foarte interesantă. Credeţi că această piaţă de carte pentru copii poate să suplinească dezastrul din sălile de clasă, unde profesorii de limba şi literatura română nu ştiu sau nu sunt interesaţi trezească interesul copiilor pentru citit?

Mihai Mitrică: A fost odată ca niciodată o perioadă de aur a segmentului educaţional din lumea editorială. Ea a funcţionat în perioada 1997-2000, un program al Băncii Mondiale care ne-a ajutat să schimbăm ceea ce punem pe masă copiilor în fiecare început de an, şi anume manualele. Au existat atunci fonduri date de la Banca Mondială prin bugetul de stat, profesionalizarea pe repede înainte a acestor edituri care şi-au creat o componentă educaţională şi care au făcut să arătăm foarte bine! La începutul anilor 2000, piaţa de carte educaţională din România era efervescentă!

Pentru că, de la un moment dat încolo, evident, programul Băncii Mondiale urma să se termine şi ea urma să fie susţinută de la bugetul de stat. S-a întâmplat că a venit ministeriatul Ecaterinei Andronescu, care pe lângă foarte multe alte erori – elegant spus – a tăiat cu totul investiţiile statului şi a indus alte criterii de evaluare a manualelor: preţul cel mai mic. De aici şi până la deprofesionalizarea şi dispariţia, de fapt, cvasitotală a segmentului educaţional n-a mai fost decât un pas.

Pentru că, fiind în concurenţă cu unii care dădeau preţul cel mai mic, nici editorii serioşi n-au putut rezista şi cei mai mulţi s-au retras din această piaţă. A venit apoi, după criza din 2012, segmentul de carte pentru copii, care să compenseze întrucâtva această problemă. Pentru că părinţii au început să-şi dea seama că totuşi, la şcoală, manualele alea nu prea aveau nicio noimă şi copilul era din ce în ce mai dezinteresat. Dar să ştiţi că răul a fost făcut!

Era deja un deceniu care trecuse şi în care copiilor nu le mai spunea nimic acel obiect numit carte pe care ei îl aveau pe bancă. În cazul unora, celor care au avut norocul de părinţi care să prindă la timp de veste şi să înceapă să se orienteze, piaţa a reuşit să le ofere produse.

Pentru că acum un copil poate învăţa fizică, poate învăţa matematică, poate învăţa limbi străine, poate învăţa logică din cărţile pe care le găsim aici, în librării. Din ce în ce mai mulţi copii pot să facă asta şi de asta segmentul de carte pentru copii – care nu e doar compus din cărţi de colorat, sunt foarte multe cărţi cu utilitate imediată – a ajuns la peste 25% din vânzări.

Aşa mult?

Mihai Mitrică: Da, este foarte consistent! Pentru că e o piaţă susţinută din buzunarul nostru.Noi ştim că educaţia este gratuită doar în teorie. În practică, noi plătim şi meditaţii. Poate nu mai plătim atât de mult fondul clasei, dar plătim meditaţii, plătim cărţi, plătim şi excursii, de cele mai multe ori!

Din banii noştri, deşi asta ar cam fi treaba statului, că mai toţi de pe aici suntem contribuitori la bugetul de stat prin taxele şi impozitele noastre. Numai că, ce să vezi, nu se poate pentru toată lumea! Când se împarte bugetul, educaţia şi cultura rămân tot timpul la urmă. Adică bugetul educaţiei ajunge pentru salarii şi cam atât.

„Am ajuns pe ultimul loc la consumul de carte pentru că educaţia a fost principalul duşman al educării românilor. Dacă un copil nu este din şcoală setat să consume carte şi să-şi îngrijească capacitatea cognitivă şi gândirea critică, el este împins, practic, către o zonă în care devine captiv conspiraţiilor, manipulărilor“

Ultima întrebare. Vreau să ştiu părerea dumneavoastră personală despre acest fenomen care are loc în România, de scădere a interesului general pentru educaţie. Dacă ne gândim la Moromeţii, ştim că exista acel efort pe care ţăranii îl făceau la un moment dat ca să-şi ducă măcar unul dintre copii la şcoală…

Mihai Mitrică: Eu sunt produsul acestui efort!

Ştim că s-a plecat, în urmă cu 100 de ani, când a făcut Spiru Haret prima reformă, de la o situaţie absolut catastrofală, iar acum ne întoarcem la punctul iniţial. Aţi spus aici că 25% din piaţă este carte pentru copii. Sigur, plătită de părinţi din buzunarul lor, dar oricum vorbim de un segment foarte mic de populaţie, 7-8% din totalul locuitorilor De ce credeţi că în momentul de faţă nu sunt românii absolut deloc interesaţi de educaţie?

Mihai Mitrică: Pentru că educaţia nu i-a mai ajutat să înţeleagă valoarea unei cărţi! Pachetul de ţigări a ajuns acum cam la preţul unei cărţi. Numărul de fumători din România n-a scăzut! În ciuda interzicerii reclamei la ţigări pe televizor şi în mass-media, numărul de fumători n-a scăzut, dimpotrivă. Cred că stăm, din păcate, foarte sus la acest capitol.

Dacă adăugăm la asta şi faptul că, după cum spuneam anterior, suntem pe locul 6 Uniunea Europeană, proporţional cu populaţia, la consumul de bere, am ajuns pe ultimul loc la consumul de carte pentru că educaţia a fost principalul duşman al educării românilor.

Fără să fie deloc metaforic: dacă un copil nu este din şcoală setat să consume carte şi să-şi îngrijească capacitatea cognitivă şi gândirea critică, el este împins, practic, către o zonă în care devine captiv conspiraţiilor, manipulărilor. Şi nu nevoie să amintesc ce s-a întâmplat anul trecut, în decembrie, când ne-am trezit peste noapte că oameni perfect funcţionali în alte circumstanţe s-au dovedit atât de permeabili la ceea ce este evident pentru foarte mulţi dintre noi, o manipulare grosieră, nici măcar de studiouri de film proaste, de o factură foarte îndoielnică.

Cul e la alţii: Noul thriller de Dan Brown, „Secretul secretelor”, lansat la nivel global. Cozi la librării în Praga

Pe 9 septembrie, la librăriile din mai multe orașe din lume au fost cozi uriașe. Mulți fani ai lui Dan Brown au stat la coadă încă de luni seara, așteptând deschiderea acestora pentru a cumpăra cartea „Secretul secretelor”.

În Praga, de exemplu, au fost vândute volume semnate de autor. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât acest roman reprezenta prima lucrare a lui Dan Brown după o mulți ani de pauză.

„The Secret of Secrets” (n.r. Secretul secretelor) marchează revenirea lui Brown după opt ani de la publicarea romanului „Origini” și îl readuce pe celebrul profesor de simbologie Robert Langdon în centrul aventurilor pline de mistere, coduri și conspirații.

„Dan Brown a creat un nou thriller care îl are ca personaj principal pe Robert Langdon, care va hipnotiza şi va încânta cititorii din întreaga lume. Semnele distinctive ale cărților lui Dan – coduri, artă, istorie, religie şi ştiinţă de ultimă oră – sunt expuse complet, alături de o intrigă captivantă. The Secret of Secrets este cel mai bun roman al lui Dan de până acum şi acesta va fi cel mai mare eveniment editorial din 2025”, a declarat Nihar Malaviya, CEO Penguin Random House. Cartea are 688 de pagini și costă 38 de dolari.

Acțiunea are loc la Praga, unde zeci de oameni au stat la coadă

Robert Langdon călătorește la Praga, unde participă la o prelegere revoluționară susținută de Katherine Solomon, o cercetătoare noetică cu care tocmai a început o relație.

Katherine este pe punctul de a publica o carte explozivă despre natura conștiinței umane, care amenință să perturbe secole de credință prestabilită. Dar o crimă brutală catapultează călătoria în haos, iar Katherine dispare împreună cu manuscrisul ei.

Robert Langdon devine astfel vizat de o organizație puternică și este urmărit de un atacator misterios provenit din cea mai veche mitologie din Praga.

Într-o cursă palpitantă ce se extinde în Londra și New York, el trebuie să o găsească pe Katherine și să descopere răspunsuri care ar putea „schimba pentru totdeauna modul în care gândim despre mintea umană”.

„O prostie.. de la început până la sfârșit”

Criticul Sam Leith, într-o recenzie publicată de The Guardian, a numit romanul „o prostie de calitate superioară de la început până la sfârșit”.

El a remarcat că intriga „începe dens și devine și mai densă”, fiind presărată cu urmăriri, coduri, trădări și laboratoare secrete: „Cineva este mereu împușcat, înghesuit în spatele unei dube, trădat sau descifrat un cod la timp”. „Acesta este un roman de Dan Brown. E o prostie de calitate superioară de la început până la sfârșit, nimic nu are cât de cât sens și îl vei citi cu plăcere dacă îți place genul ăsta de lucruri. Bine ai revenit, prietene.”, Sam Leith

Deși Dan Brown a fost adesea criticat pentru stilul său simplist, editorii se așteaptă la un nou succes de vânzări.

Véronique Cardi, directoarea JC Lattes, a declarat pentru AFP că se așteaptă ca pulicul să fie captivat: „Combină urmăriri, reflecții despre neuroștiință și mitologia scandinavă. ”

Autorul, în vârstă de 61 de ani, a început marți un turneu promoțional în 12 țări, inclusiv Franța, unde se va întâlni cu cititorii la Paris pe 1 octombrie.

Când apare „Secretul secretelor”, de Dan Brown, în România

Cartea a fost lansată simultan în mai multe țări, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit, Germania și Italia, cu tiraje impresionante: 1,5 milioane de exemplare în SUA și 500.000 în Franța.

Procesul a implicat o adevărată „operațiune de comando” pentru traducere, tipărire rapidă și prevenirea scurgerilor de informații.

Două echipe de traducători francezi au lucrat offline, într-o locație securizată, iar tipografiile au fost supuse unor clauze stricte de confidențialitate.

Pentru cititorii români, volumul va fi disponibil în luna decembrie 2025, la editura Rao. Este așteptat să fie unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului, readucând la viață universul simbolic și misterios al lui Robert Langdon, conform News.

Cartea este disponibilă deja pentru precomandă, cu prețul de 116 lei.

Dan Brown este autorul unor bestselleruri internaționale publicate în 56 de limbi, cu peste 250 de milioane de exemplare vândute, printre care „Codul lui Da Vinci”, „Inferno”, „Simbolul pierdut”, „Îngeri și demoni” și „Origini”. Absolvent al Amherst College și al Phillips Exeter Academy, Dan Brown a fost profesor de limba engleză înainte de a se dedica scrisului.

Autorul trăiește în New England. Un sondaj recent YouGov privind cele mai faimoase cărți de ficțiune a plasat „Codul lui Da Vinci” pe locul 12, mult peste „Jane Eyre” de Charlotte Brontë (locul 73) și „1984” de George Orwell (locul 81).