Știri politică

Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie

21 Mar, 16:01 • Daniela Oancea
Cea mai mare retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuși organizată vreodată în Germania a fost deschisă la Berlin, la Neue Nationalgalerie, sub coordonarea Fundației Patrimoniului Cultural Prusac, în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, informează Curatorial.
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie

Expoziția, care va rămâne deschisă publicului între 20 martie și 9 august, reunește peste 150 de sculpturi, fotografii, filme și materiale de arhivă, provenind atât de la Pompidou, cât și din colecții private și publice internaționale, inclusiv Muzeul Național de Artă al României („Somnul”).

Printre lucrările expuse se numără „Sărutul”, „Pasărea măiastră” și „Coloana fără sfârșit”. Un punct de atracție îl reprezintă reconstrucția parțială a celebrului atelier al artistului, prezentată pentru prima dată în afara Parisului după șapte decenii.

Retrospectiva, prima organizată în Germania după mai bine de 50 de ani, este curatoriată de Klaus Biesenbach și Maike Steinkamp, de la Neue Nationalgalerie, și de Ariane Coulondre și Valérie Loth, de la Centrul Pompidou Paris.

Proiectul se desfășoară sub înaltul patronaj al președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, al președintelui Franței, Emmanuel Macron, și al președintelui României, Nicușor Dan.

Evenimente asociate expoziției vor include, pe 25 martie, la sediul Ambasadei României în Germania, proiectul „Brâncuși 150 – Liniștea formei”, dedicat explorării relației dintre artă, muzică și modernismul european.

Programul va include o prelegere a istoricului de artă Doina Lemny, proiecția unui material documentar despre Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, vernisarea expoziției „Brâncuși monumental – Târgu Jiu” cu fotografii realizate de Mircea Cantor și Dan Er. Grigorescu și recitalul pianistei franco-române Mara Dobrescu, cu lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti, Béla Bartók, Erik Satie, John Cage și Filip Lazăr, acompaniat de proiecții dedicate vieții și operei sculptorului.

Citește și: Emisiune filatelică dedicată lui Constantin Brâncuși, lansată la 150 de ani de la naștere

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...