- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Mugur Isărescu face investiții păguboase. Guvernatorul BNR a pierdut din investiția în titluri de stat din 2021

31 Oct, 16:55 • Gabriela Andreescu
Mugur Isărescu este admirat pentru cunoștiințele sale vaste în domeniul economic, și toți specialiștii îl privesc ca unul dintre somitățile României în domeniul financiar. Iată, însă, că până și guvernatorul BNR poate să greșească atunci când vine vorba de investiții financiare.
Mugur Isărescu face investiții păguboase. Guvernatorul BNR a pierdut din investiția în titluri de stat din 2021

Anul trecut, Mugur Isărescu a investit în titluri de stat pentru că băncile ofereau dobânzi mici. Guvernatorul BNR s-a bazat pe prognozele instituției bancare pe care o conduce cu privire la inflație. Acestea, însă, nu s-au îndeplinit.

Mugur Isărescu a investit în 2021 în titluri Fidelis o sumă de 1 milioane de lei, adică a subscris 10.000 de titluri, informează Hotnews.

Jurnaliștii nu au putut afla pe câți ani erau titlurile respective de stat, însă Isărecu a declarat sursei citate că statul a oferit “o dobândă mai mare și am așteptat și ca băncile să majoreze”. Prin urmare, întrucât a văzut că băncile nu au majorat la nivelul așteptat, guvernatorul BNR a optat pentru titluri de stat.

Cel mai probabil, ugur Isărescu va păstra titlurile de stat până la scadență, întrucât, dacă le-ar vinde acum, ar înregistra o pierdere, chiar dacă prețul lor este astăzi mult mai mic.

Pe întreg parcursul anului trecut, Ministerul Finanțelor a mărit constant dobânzile la Fidelis, astfel că în decembrie au ajuns la 4% pe un an și 4,6% pe 3 ani, restul fiind sub aceste procente.

Prin urmare, raportat la cele mai mari dobânzi Fidelis din 2021, inflația de aproape 16% a erodat tot câștigul real.

Mugur Isărescu a pierdut din investiția în titluri de stat din 2021
Mugur Isărescu a pierdut din investiția în titluri de stat din 2021

Fie că va primi 4% ori 4,5%, adică 40.000 lei sau 45.000 lei net/an (primul an), inflația este de 3 ori mai mare anul ăsta când va încasa primele dobânzi.

Ar fi trebuit să câștige măcar 160.000 lei pentru a acoperi inflația, deoarece suma sa, din cauza creșterii prețurilor, valorează mai puțin. Cu alte cuvinte, investiția nu a fost una profitabilă.

Inflația este și motivul pentru care pe bursă a scăzut prețul acestor titluri de stat. Dacă ne uităm la cele menționate, prețul pe bursă la cea pe trei ani este de circa 93 lei/titlu. Cea pe un an nu a scăzut mult, în special pentru scadența este foarte scurtă, fiind de 99,6 lei/titlu.

Cu toate că BNR emite prognoze cu privire la evoluția inflației, chiar și pentru anul viitor, acestea nu reprezintă decât niște estimări, iar aceasta nu înseamnă că se vor îndeplini. Nimeni nu poate cunoaște viitorul, iar investiția în titluri de stat a lui Isărescu vine să confirme acest fapt.

Acerastă investiție mai puțin profitabilă nu va afecta însă finanțele personale ale lui Mugur Isărescu în general. Guvernatorul BNR deține afacerea Măr SRL (79%), o pensie și un salariu la BNR.

Șeful principalei instuții bancare din România nu este adeptul investițiilor pe piața de capital și pare să nu aibă apetit pentru risc mai ridicat.

Citește și: Mugur Isărescu a predat lecții de educație financiară elevilor de clasa a opta. „Este mai greu să vorbeşti unor tineri despre istoria banilor decât să faci un doctorat pe această temă”

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru pace
Macron: Trump credea că Ucraina va pierde războiul și era gata să accepte concesii teritoriale pentru ...
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Procesul de vânzare a Combinatului Siderurgic Galați continuă, după o licitație fără ofertanți
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Raluca Turcan: România riscă să devină un „stat capturat”
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice cheamă oamenii în stradă vineri seară
Protest anunțat în Piața Victoriei în urma deciziilor din justiție; mai multe organizații civice ...
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Rusia atacă nave sub pavilioanele Panama și Saint Kitts și Nevis în Marea Neagră
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei rafinării din sud-estul capitalei
Moscoviții reclamă precipitații de tip „ploaie neagră” după un atac ucrainean masiv asupra unei ...
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Hegseth critică dur aliații NATO și anunță o revizuire a forțelor SUA din Europa
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american JD Vance, amânată
Negocierile SUA–Iran programate în Elveția au fost anulate, iar vizita vicepreședintelui american ...
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar cu o săptămână
Adrian Veștea își anunță candidatura la șefia PNL și solicită amânarea Congresului extraordinar ...
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări de statut
PNL convoacă Consiliul Național pentru decizia privind Congresul extraordinar și posibile modificări ...
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat un premier, l-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat şi să rezolve criza”
Nicuşor Dan despre un viitor premier, posibil susținut de AUR: „În momentul în care am desemnat ...
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune și agricultură
Nicușor Dan la Bruxelles: România vrea un buget UE mai mare și menținerea fondurilor pentru coeziune ...
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov suspendă deciziile PNL privind sancționarea parlamentarilor care ar vota Guvernul ...
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
Justiția franceză a dispus predarea lui Paul de România
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70
România coboară 12 poziții în clasamentul IMD al competitivității și ajunge pe locul 61 din 70
Grindeanu susține că Bolojan l-a mințit pe Nicușor Dan privind formarea Guvernului
Grindeanu susține că Bolojan l-a mințit pe Nicușor Dan privind formarea Guvernului