- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Parcursul bun al leului si inflatia, aproape de un punct critic

28 May, 01:03 • Redactia DailyBusiness
Parcursul bun de pana acum al inflatiei si leului s-ar putea apropia de un punct critic, au spus analistii financiari intruniti vineri in cadrul unui seminar economic la Bucuresti.
Parcursul bun al leului si inflatia, aproape de un punct critic

„Curba inflatiei a fost in ultimul timp dinamica, dar abia am intrat sub nivelul de 5%. Ajunsi aici ne va fi greu sa ducem inflatia spre un nivel de 2%”, a spus Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Cel mai de dorit scenariu ar fi o reglare treptata a variatiilor economice: salarii, productie si productivitate, considera Isarescu, ceea ce ar conduce la o echilibrare a cererii si ofertei interne si la o atenuare a deficitului de cont curent care s-a adancit in ultima perioada.

Guvernatorul a atras atentia insa si asupra unui posibil scenariu „de forta majora” care ar implica retragerea investitorilor pe termen scurt din Romania, fondurile speculative insumand acum 2 miliarde de euro. Aceasta miscare ar avea insa corespondent in excesul de lichiditate de pe piata, deci nu ar crea dezechilibre mari, iar daca acestea s-ar naste Isarescu a precizat ca se poate recurge la majorarea ratei dobanzii de politica monetara.

In opinia lui Radu Craciun, analist sef al ABN Amro Bank Romania, situatia actuala ar putea conduce la o inversiune de trend (a inflatiei si a cursului de schimb – n.r.) care ar putea dura 9-12 luni.

„Nu veti gasi o alta tara din regiune in care in intervalul a trei ani cresterea salariilor si a consumului sa fi fost asa de mare”, a mai spus Craciun, care a atras atentia totodata asupra situatiei sensibile in care se gaseste Romania, ce are acum cel mai mare deficit de cont curent in comparatie cu Cehia, Polonia sau Slovacia.

„Trebuie sa tinem cont de faptul ca pietele globale nu au fost niciodata confruntate cu un apetit de risc asa mare ca in prezent”, considera oficialul bancar, care considera ca retragerea investitiilor speculative de pe piata ar putea constitui un semnal pentru alti investitori, asa incat deplasarile de capital speculativ ar putea depasi valoarea de 2 miliarde euro.

Radu Craciun a atras atentia ca in momentul de fata imprumuturile in valuta sunt riscante, iar cei care le contracteaza ar trebui sa se gandeasca daca pot suporta o fluctuatie serioasa de curs. Totodata, parierea pe un leu puternic nu e foarte sigura, iar pentru a se proteja de variatiile de curs firmele ar trebui sa apeleze la instrumente derivate.

O politica fiscala prudenta poate conduce la corectia deficitului

In opinia lui Ionut Dumitru, Head of Reasearch al Raiffeisen Bank Romania, deficitul de cont curent este sustenabil atata vreme cat datoria externa a Romaniei are un nivel care pentru investitori este deocamdata credibil.

„Trebuie sa fim atenti cu acest indicator deoarece are implicatii pe partea de curs de schimb. Daca nu vom creste veniturile bugetare vom avea o mare problema, iar in acest sens avem nevoie de un mediu fiscal competitiv”, a mai spus Dumitru.

Radu Craciun considera la randul sau ca o eventuala situatie de criza trebuie evitata prin politici proactive din partea autoritatilor, a Guvernului si Bancii Nationale, care ar trebui sa deruleze o politica fiscala, respectiv monetara, prudenta.

O corectie a deficitului ar putea fi obtinuta prin politica fiscala care ar putea mari veniturile bugetare, printr-o majorare a impozitelor pe partea de venituri, in conditiile in care absorbtia interna este acum mai mare decat ce poate oferi economia, a spus Isarescu.

In ce priveste intentia Guvernului de a diminua contributiile la asigurarile sociale cu sase puncte procentuale, guvernatorul BNR considera ca e o masura care trebuie foarte bine cantarita. „Ca si in cazul introducerii cotei unice, aceasta masura ar putea insa avea drept rezultat largirea bazei de impozitare prin scoaterea la iveala a unor venituri neimpozitate pana acum”, a precizat Isarescu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze ...
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record la cafea și volatilitate globală
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record ...
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit Fundației Magnani Rocca
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit ...
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete lansate din Iran și Liban
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete ...
Rata șomajului în București scade ușor la 0,45%, majoritatea șomerilor fiind din grupele 30–55 de ani
Rata șomajului în București scade ușor la 0,45%, majoritatea șomerilor fiind din grupele 30–55 ...
Spania închide spațiul aerian pentru avioanele americane implicate în atacurile asupra Iranului
Spania închide spațiul aerian pentru avioanele americane implicate în atacurile asupra Iranului
Ministrul Apărării: România nu este vizată de Iran și nu există riscuri imediate pentru NATO
Ministrul Apărării: România nu este vizată de Iran și nu există riscuri imediate pentru NATO