Finante-Banci

Salariatii BCR au renuntat la greva, dar inca negociaza cu managerii bancii

13 Jan, 11:56 • Redactia DailyBusiness
Salariatii Bancii Comerciale Romane nu mai pornesc miercuri greva, dar reprezentantii sindicali continua negocierile cu conducerea bancii, solicitand clarificari referitoare la ultima oferta facuta de patronat, a declarat Ciprian Ionescu, presedintele sindicatului FSI din BCR.
Salariatii BCR au renuntat la greva, dar inca negociaza cu managerii bancii

„Important este ca s-a facut o oferta care poate fi imbunatatita. Noi avem toata disponibilitatea pentru a ajunge la o intelegere, astfel incat sa nu afectam clientii BCR si nici banca, fiind, in fond, vorba despre relatia intre angajator si salariati”, a precizat Ionescu, pentru NewsIn.

El a adaugat ca lamuririle cerute conducerii vizeaza propunerea bancii legata de „remunerarea suplimentara a salariatilor, in functie de indeplinirea unor criterii de performanta” si a subliniat ca ultima oferta a patronatului nu precizeaza nimic referitor la cresterea suplimentara a salariilor, cu 3%, solicitata de sindicalisti.

„In paralel am transmis oferta celor pe care ii reprezentam si decizia finala va fi luata in functie de hotararea lor. Noi am solicitat astazi (marti – n.r.), conducerii BCR o noua intalnire, in care vor prezenta ceea ce decid membrii de sindicat”, a mai spus Ionescu.

Conducerea bancii a hotarat, luni seara, in urma unei noi intalniri cu reprezentantii sindicali, sa elaboreze si sa inainteze o oferta finala, a saptea, catre Federatia Sindicatelor Independente din BCR, in conditiile in care sindicalistii isi anuntasera intentia de a declansa miercuri greva generala, pe termen nelimitat.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de români au primit sprijin
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de ...
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ușor”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ...
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de Băile Herculane
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de ...
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul premier este o cacealma”
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul ...
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane provoacă noi controverse
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane ...
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului Guvern
Siegfried Mureșan, înaintea votului de învestire: „Vom continua discuțiile” pentru formarea noului ...
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea măsurilor de austeritate
Theodor Stolojan: Încetinirea creșterii economice a României a început în 2022, cu mult înaintea ...