Transportul pe calea ferata va fi suspendat mercuri intre 7.00 si 9.00

03 Mar, 17:20 • Redactia DailyBusiness
Patru federatii sindicale feroviare vor declansa, miercuri, intre orele 7.00 si 9.00, o greva de avertisment, urmand sa suspende circulatia trenurilor de calatori si marfa.
Transportul pe calea ferata va fi suspendat mercuri intre 7.00 si 9.00

Decizia sindicatelor vine dupa ce negocierile de luni dupa-amiaza, de la Ministerul Transporturilor, ce au vizat in principal majorarea salariilor, au esuat.

Gheorghe Popa, presedintele Federatiei Nationale Feroviare – Miscare Comercial, a spus ca reprezentantii ministerului au venit cu aceeasi oferta de majorare salariala, de 8%, dar a precizat ca li s-a promis, in continuare, gasirea de solutii pentru o majorare de 5% din aprilie si una de 5% din luna octombrie.

Liderul sindical a afirmat ca si aceasta propunere este insuficienta, motiv pentru care sindicalistii afiliati la Federatia Miscare Comercial, Federatia Drum de Fier, Sindicatele din Automatizari Feroviare si Federatia Elcatel vor intrerupe lucrul miercuri dimineata. Potrivit lui Popa, in cele doua ore vor fi oprite cateva sute de trenuri in toata tara.

La randul sau, Barna Tanczos, secretaru de stat din Ministerul Transporturilor, a spus ca a continuat negocierile de luni pentru a evita greva de miercuri, dar ca sindicatele nu accepta noua propunere de majorari salariale.

Autoritatile propun ca salariile feroviarilor sa poata fi majorate cu 5% din aprilie si cu 5% din octombrie.

Tanczos a precizat ca a solicitat sindicalistilor sa modifice ora de declansare a grevei, pentru a nu perturba circulatia la o ora de varf, dar sindicatele nu au fost de acord.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan vrea reguli mai clare pentru serviciile secrete
Siegfried Mureșan vrea reguli mai clare pentru serviciile secrete
Diana Buzoianu, aviz favorabil la limită pentru Ministerul Mediului, cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă
Diana Buzoianu, aviz favorabil la limită pentru Ministerul Mediului, cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
Cseke Attila, aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării. Programul Anghel Saligny ar urma să continue
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
CCR: Excluderea femeilor asigurate prin contract de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Oana Ţoiu, ministra propusă la Externe, aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Curții de Apel București este definitivă
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de români au primit sprijin
ANPIS a virat în septembrie miliarde de lei pentru beneficiile de asistență socială. Milioane de ...
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Nicuşor Dan: „E momentul ca această criză politică să se încheie”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ușor”
Isărescu, avertisment privind economia României: „Credibilitatea se dobândește greu și se pierde ...
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de Băile Herculane
Incendiu de proporții în Rezervația Domogled. 400 de hectare au ars, iar flăcările se apropie de ...
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Oana Gheorghiu, propusă la Ministerul Sănătății, a primit aviz negativ în Parlament
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul premier este o cacealma”
Dragoș Pîslaru acuză PSD că face un pariu politic pe instabilitate: „Că Grindeanu va fi următorul ...
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dragoş Pîslaru, aviz favorabil pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane provoacă noi controverse
Financial Times: Declarațiile ambasadoarei SUA despre România și presiunile privind gazele americane ...
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Opoziția din Republica Moldova inițiază procedura de suspendare a Maiei Sandu
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, alegerile anticipate nu trebuie excluse
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest
Evoke prelungeşte contractul pentru 2.500 mp de birouri în Business Garden Bucharest