- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

UE ia in calcul acordarea a numai jumatate din urmatoarea transa catre Grecia

20 Jun, 12:41 • Redactia DailyBusiness
Ministrii Finantelor din zona euro iau in calcul acordarea a numai jumatate din urmatoarea transa, de 12 miliarde euro, din finantarea externa catre Grecia, pentru a evita intrarea tarii in default, intensificand in acelasi timp presiunea pe guvernul Papandreou.
UE ia in calcul acordarea a numai jumatate din urmatoarea transa catre Grecia

Guvernele europene ar urmari astfel sa determine clasa politica elena sa adopte de urgenta masurile de austeritate si legislatia speciala privind privatizarile pentru a consolida bugetul si a-si reduce din datorii.
Statele zonei euro ar putea autoriza, in iulie, o plata de numai 6 miliarde euro catre Grecia, iar urmatoarele transe vor fi conditionate de progresul Atenei in privinta tintelor fiscale, a declarat ministrul belgian al Finantelor Didier Reynders.

„Vom incerca, in orice caz, sa eliberam fondurile necesare pe termen surt”, a afirmat Reynders.

Ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, a declarat insa ca scopul este plata intregii transe de 12 miliarde euro, declarand, dupa patru ore de discutii cu ministrii europeni, ca suma nu poate fi divizata, relateaza Mediafax.

Reuniunea ministrilor Finantelor din zona euro a inceput duminica seara la Luxembourg si a durat sapte ore, debutand simultan cu dezbaterea din parlamentul elen privind votul de incredere cerut de noul cabinet Papandreou, dupa ce premierul a remaniat saptamana trecuta guvernul. George Papandreo se bucura, teoretic, de sustinerea a 155 dintre 300 de parlamentari greci.

Germania, care din pozitia de cea mai mare economie europeana este responsabila pentru cea mai mare parte a pachetelor de bailout acordate Greciei, Irlandei si Portugaliei, insista asupra unei reforme economice ambitioase la Atena, a declarat ministrul german al Finantelor Wolfgang Schaeuble.

Ministrii Finantelor au amanat luni decizia finala privind plata urmatoarei transe din imprumutul catre Grecia, cerand adoptarea de urgenta a legislatiei privind masurile de austeritate si privatizarile.

Guvernul elen a aratat ca are nevoie de bani pana la jumatatea lunii iulie, pentru a nu intra in incapacitate de plata.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici ...
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie obiectivele României
Nicușor Dan afirmă că reforma instituțiilor, aderarea la OCDE și adoptarea euro trebuie să fie ...
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Rachetă iraniană interceptată în spațiul aerian al Turciei, al patrulea incident într-o lună
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări a tensiunilor
Trump amenință că va „distruge complet” infrastructura iraniană, pe fondul unei posibile escaladări ...
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
Cele două fetițe date dispărute din Târnăveni au fost găsite în viață de un pădurar
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
ÎCCJ dă Guvernul în judecată pentru neplata restanțelor salariale ale magistraților
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Guvernul Bolojan pregătește noi măsuri pentru carburanți și accelerează proiectele de infrastructură
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze volatilitatea prețurilor
Coface: Întreruperile în aprovizionarea cu materii prime prin Strâmtoarea Ormuz continuă să alimenteze ...
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Plafonarea adaosurilor la alimente: Ministrul Agriculturii propune limită de 20-30% pentru toate produsele
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Ministrul Sănătății avertizează: Scumpirea carburanților pune presiune pe sistemul sanitar
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record la cafea și volatilitate globală
Lavazza: venituri de 3,9 mld. euro în 2025, în creștere cu 15,7%, într-un context de prețuri record ...
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 31.000 în 2025, iar rata a coborât la 0,6%
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
Înghețarea pensiilor, contestată în instanță: FACIAS acuză încălcarea legii
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
PSD analizează viitorul guvernării. Trei scenarii pe masă, decizia finală pe 20 aprilie
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit Fundației Magnani Rocca
Furtul celor trei tablouri semnate de Renoir, Cézanne și Matisse a durat numai trei minute, potrivit ...
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic și cere reluarea negocierilor de pace
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete lansate din Iran și Liban
Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol din Haifa, în nordul Israelului, după un tir de rachete ...
Rata șomajului în București scade ușor la 0,45%, majoritatea șomerilor fiind din grupele 30–55 de ani
Rata șomajului în București scade ușor la 0,45%, majoritatea șomerilor fiind din grupele 30–55 ...