Finante-Banci

Veşti bune pentru clienţii Revolut. Toţi românii trebuie să ştie asta: „S-au dat chiar şi 7000 de euro”

11 Oct, 14:11 • stefan.vlad
Veşti bune pentru clienţii Revolut. În luna august, s-a lansat noul credit de nevoi personale, iar până acum, pe parcursul celor aproape două luni în care s-a realizat lansarea treptată a produsului pe piaţa locală, banca a primit deja peste 100.000 de cereri.
Veşti bune pentru clienţii Revolut. Toţi românii trebuie să ştie asta: S-au dat chiar şi 7000 de euro

Veşti bune pentru clienţii Revolut. „Produsul se adresează clienţilor Revolut care folosesc aplicaţia în mod curent, rezidenţi în România, care au peste 18 ani şi realizează venituri din salariu sau pensie care pot fi confirmate de surse oficiale locale.

Dacă opţiunea de credit nu este vizibilă pentru un client în aplicaţie, cel mai probabil aplicaţia acestuia nu este actualizată, versiunea utilizată fiind mai veche de 8.56. De asemenea, clienţii sunt sfătuiţi să se asigure că au adăugat cartea de identitate în aplicaţie, deoarece aceasta este necesară pentru evaluarea aplicaţiei de credit.

Peste 50% din împrumuturile acordate până în prezent au o valoare mai mare de 7.000 euro, echivalent în lei.„, a menţionat Cristian Voinea, Senior Product Manager Credite la Revolut, potrivit unui comunicat de presă.

Citeşte şi: Clotilde Armand vrea să acorde un „voucher anticriză” de 1.000 de lei fiecărui cetățean din Sectorul 1

Veşti bune pentru clienţii Revolut

Clienţii care au accesat produsul au, în medie, un salariu cu 40% mai mare decât venitul mediu naţional. Clienţii din Bucureşti – Ilfov, Iaşi, Timiş, Braşov şi Cluj au manifestat cel mai ridicat interes faţă de produs.

Revolut a propus clienţilor cel mai accesibil şi mai responsabil credit de nevoi personale de pe piaţa locală, cu o dobândă fixă între 6,99% şi 15,59% , cea mai mică din categorie, fără alte alte costuri asociate sau condiţionări, cum ar fi încheierea unei asigurări de viaţă sau încasarea salariului în contul Revolut. Majoritatea ofertelor de credit de nevoi personale de pe piaţă au o dobândă ce variază între 10% şi 20,75% .

Creditul Revolut este oferit în lei, cu o dobândă fixă pe toată perioada împrumutului şi un termen de rambursare de maxim 60 de luni, fără costuri suplimentare legate de acordare, gestionare sau rambursare anticipate.

Tot procesul este lipsit de birocraţie sau deplasări inutile la banca, inclusiv etapele de analiză a profilului clientului şi a capacităţii sale de rambursare a împrumutului, fără solicitarea de documente tipărite sau forme materiale de documentare a cererii clientului. Contractul de credit este semnat cu o semnătură electronică calificată, iar fondurile sunt puse la dispoziţie instant în contul clientului.

„Misiunea Revolut este aceea de a simplifica orice problemă legată de bani şi de a oferi produse financiare cu costuri avantajoase pentru clienţi. Creditul nostru de nevoi personale este un produs nu doar simplu de accesat, fără bătăi de cap, dar şi unul dintre cele mai avantajoase produse de creditare, cu una dintre cele mai competitive dobânzi.

Având în vedere contextul economic şi social actual, ne dorim să protejăm interesele clienţilor noştri prin promovarea unor soluţii financiare responsabile şi, astfel, le oferim flexibilitatea de a împrumuta atât cât au nevoie, atunci când au nevoie.

Creditul Revolut poate fi rambursat în orice moment, la fel de simplu precum a fost obţinut, fără costuri de rambursare anticipată. Ne dorim ca acest produs să fie accesibil cât mai multor clienţi români şi să devină prima opţiune atunci când aleg un credit de nevoi personale„, a declarat Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din România şi Head of Lending.

Revolut s-a lansat oficial pe piaţa din România în 2018, cu servicii de plăţi şi operaţiuni de transfer de bani instant. De atunci şi până în prezent, peste 2 milioane de clienţi au adoptat super-aplicaţia financiară, care a devenit numărul 1 pe piaţa locală, printre utilizatorii de fintech, 78% dintre aceştia menţionând Revolut drept cea mai folosită aplicaţie din categoria „all-things-money”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski