- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Romtelecom ataca piata creata de aparitia noilor proiecte rezidentiale

11 Jul, 13:18 • Redactia DailyBusiness
Operatorul de telecomunicatii Romtelecom va cabla complexul rezidential Citadella Titan pentru a oferi viitorilor locatari servicii de telefonie fixa, Internet si televiziune digitala, a anuntat vineri compania. De asemenea, operatorul a incheiat parteneriate similare cu o serie de alti dezvoltatori, au spus reprezentantii companiei pentru DailyBusiness.ro.
Romtelecom ataca piata creata de aparitia noilor proiecte rezidentiale

„Mai avem contracte si cu alte ansambluri rezidentiale, dar si cu dezvoltatori de blocuri individuale, cladiri de birouri, spatii comerciale si depozite”, a spus pentru DailyBusiness.ro un purtator de cuvant al Romtelecom.

Acesta a explicat modelul de business aplicat in astfel de cazuri: dezvoltatorul proiectului imobiliar nu primeste bani din veniturile incasate de Romtelecom din exploatarea serviciilor telecom, insa face economii la dezvoltarea infrastructurii cladirii si castiga prin faptul ca ofera clientilor o facilitate in plus la predarea locuintelor.

Locatarii nu sunt obligati sa semneze contracte cu Romtelecom, ci pot alege orice alt furnizor.