Juridic

Românii nu şi-au schimbat aproape deloc percepţia despre corupţia din ţara noastră. Justiţia trebuie să-şi intensifice eforturile, recomandă Transparency International

31 Jan, 15:50 • Russo George
Transparency International a făcut public, marți, la Berlin, clasamentul privind percepția corupției în rândul populaţiei, iar în cazul României aceasta a rămas constantă, o tendinţă în care ţara noastră se înscrie de mai mulţi ani, în care flucrtuaţiile au fost mici.
Românii nu şi-au schimbat aproape deloc percepţia despre corupţia din ţara noastră. Justiţia trebuie să-şi intensifice eforturile, recomandă Transparency International

Raportul Transparency International, numit Indicele de Percepţie a Corupţiei, se referă la 180 de state şi teritorii, iar concluzia pentru anul 2022 este că în 95% dintre cazuri s-au făcut progrese minime în acest domeniu sau chiar, în unele cazuri, s-a stagnat.

Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”.

”Corupţia a făcut din lumea noastră un loc mai periculos. Pe măsură ce guvernele n-au reuşit să facă progrese împotriva acestui fenomen, el alimentează creşterea violenţei şi a conflictelor şi pune în pericol oamenii de pretutindeni”, a remarcat preşedinta Transparency International, Delia Ferreira Rubio.

IPC 2022 atestă că, în pofida eforturilor depuse, amploarea problemei este enormă: media globală, un scor de 43 puncte a  indicelui rămâne neschimbată pentru al 11-lea an consecutiv, iar mai mult de 2/3 din ţările din clasament au probleme serioase la acest capitol, cu scoruri a indicelui sub 50 de puncte.

În fruntea clasamentului se află Danemarca, cu un scor de 90 puncte, Finlanda şi Noua Zeelandă, 87 de puncte fiecare. La polul opus Somalia (12 puncte), Siria şi Sudanul de Sud (respectiv cu 13 puncte), cuprinse în conflicte prelungite, anii de violenţă şi război afectând resursele şi lăsând guvernele incapabile să facă vreun progres.

Din 2017, doar 8 ţări şi-au îmbunătăţit semnificativ scorurile IPC, inclusiv Angola (33 puncte), Armenia (46), Irlanda (77), Coreea de Sud (17), Maldive (40), Moldova (39), Vietnam (42).

Citeşte şi: Se schimbă regulile în România. Buletin de identitate pentru români, încă de la naștere, pentru a facilita circulația în UE. Cine va plăti noile CI

Deşi are în continuare scoruri joase ale IPC, Ucraina (33), sfâşiată de război, a îmbunătăţit indicele, după ce a câştigat 8 puncte din 2013. În anul 2022 a fost adoptată o nouă Strategie Naţională Anticorupţie, fiind întărite instituţiile şi funcţiile statului vulnerabile la corupţie.

România a făcut progrese foarte mici, dar, cu toate acestea, tendinţa ascendentă din ultimii ani este un progres care trebuie susţinut şi pe viitor, spune organizaţia.

În acest context, Transparency International Romania recomandă utilizarea Pactelor de Integritate ca instrument de monitorizare a achiziţiilor publice, în special pentru procedurile de achiziţii şi contractele cu risc crescut de apariţie a neregulilor, incidentelor de integritate sau fraudelor. Pactele de Integritate sunt o practică standard recunoscută la nivel naţional şi internaţional pentru asigurarea că achiziţiile, contractele şi cheltuielile publice se realizează cu respectarea regulilor şi bunelor practici în interes public.

O altă recomandare se referă la acordarea de sprijin instituţiilor cu rol anti-corupţie, în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi a eficacităţii acestora, inclusiv prin conservarea şi îmbunătăţirea cadrului de reglementare.

Totodată, este necesară îmbunătăţirea transparenţei decizionale, a accesului la informaţii de interes public, inclusiv în ceea ce priveşte finanţările şi distribuirea resurselor, mai ales în contextul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Citeşte şi: Reforma pensiilor speciale ar putea crea mari probleme în România! Marcel Boloș: „Sigur că va fi un moment greu pentru Coaliție și pentru ceea ce înseamnă decizia parlamentară”

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski