- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Lifestyle

Două surori din Buzău au dezvoltat afacerea visurilor cu o investiţie de 40.000 de euro: „Există mulţi consumatori şi companii în România care apreciază produsele”

05 Dec, 15:57 • Russo George
Srorile Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele şi-au descoperit, la începutul acestui an, o pasiune pe care au transformat-o în afacere care merge foarte bine, astfel că au planuri mari pentru 2024, inclusiv construcţia unei hale de producţie din fonduri europene.
Două surori din Buzău au dezvoltat afacerea visurilor cu o investiţie de 40.000 de euro: Există mulţi consumatori şi companii în România care apreciază produsele

Fascinate dintotdeauna de aromele şi starea de linişte oferite de lumânările parfumate, cele două surori au transformat această pasiune într-o afacere, cu sprijinul familiei, care le sprijină necondiţionat.

„Alături de sora şi mama mea, am început o călătorie complexă, în care am explorat şi am cercetat toate aspectele ce ţin de startul businessului nostru – de la matriţe, tipuri de ceară, variante de esenţe parfumate, ce feluri de fitile ne trebuie, ce fel de ambalaj, brandul, denumirea produselor, crearea logoului, dezvoltarea website-ului şi până la selecţia partenerului de servicii de curierat etc. Am testat peste zece tipuri de ceară naturală, peste o sută de parfumuri şi peste zece tipuri de fitile”, povesteşte Cătălina Dărăbuţ.

Din aceste încercări, au descoperit, printre altele, că matriţele de silicon personalizate pe care voiau să le comande din China erau prea scumpe.

Aşa că au ales să producă nu doar lumânările, ci şi recipientele în care le toarnă. Materialul de bază este betonul.

„Tot procesul dinaintea bucuriei primei comenzi a implicat ore lungi şi meticuloase de brainstorming, iar prietena noastră cea mai apropiată, cu experienţă în domeniu, a fost alături de noi şi a contribuit împreună cu noi la alegerea denumirilor produselor, definirea formelor şi a culorilor, precum şi stabilirea dimensiunilor şi a colecţiilor.

Este nevoie de un sat pentru a creşte un copil/ business, nu-i aşa?”, a mai declarat Cătălina, potrivit Zf.

Originare din Buzău, Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele s-au asociat în acest proiect, deşi experienţa lor nu are nicio legătură cu ceea ce fac astăzi. Cătălina are background de marketing manager, cu un masterat în marketing şi cu alte încercări de antreprenoriat. A lucrat în presa scrisă, apoi pentru o multinaţională din Bucureşti, a fost manager pentru o clinică medicală, consultant imobiliar şi coordonator pentru o companie de consultanţă în management.

Este stabilită în Bucureşti şi îşi împarte activitatea între colaborările locale şi atelierul din Buzău al Charlier. La rândul ei, Roxana are background de economist şi lucrează, în prezent, pentru o companie din Buzău. După programul de la job, Roxana merge în atelierul Charlier pentru producţia efectivă a lumânărilor. Investiţia totală de până acum în Charlier Concrete Candles depăşeşte 40.000 de euro şi a acoperit costurile pentru dezvoltarea website-ului, achiziţionarea stocului iniţial de materie primă (ceara de soia, parfumurile, fitilele), achiziţionarea cutiilor personalizate, aparatura de topit ceara, marketingul.

„Sezonul rece a adus noi comenzi semnificative, câteva sute de produse fiind în statusul de precomandă şi la producţia cărora lucrăm deja.

Încă nu am atins punctul de breakeven, dar ne menţinem angajamentul şi suntem încrezătoare că există mulţi consumatori şi companii în România care apreciază produsele handmade, sustenabile, 100% româneşti, în detrimentul produselor de masă.”, spune Roxana.

Afacere dezvoltată din fonduri europene

Planul celor două surori pentru acest final de an este să se adreseze companiilor din toate domeniile care vor să ofere cadouri de sărbători angajaţilor, partenerilor, prietenilor, familiei.

„Pentru anul viitor, avem în plan accesarea unui program de fonduri europene pentru construcţia unei hale în care să derulăm întreaga activitate. Ne-am stabilit afacerea de familie într-un sat de lângă Buzău, în casa şi pe terenul bunicilor noştri, în locul unde noi şi mama noastră am crescut şi am trăit amintiri deosebite alături de cei dragi.

Această energie de familie ne oferă o încărcătură senzorială aparte.”

Lumânările Charlier, în recipiente din beton, se pot cumpăra de pe site-ul cu acelaşi nume, fiind de asemenea expuse într-o cafenea din Bucureşti, într-un studio de pilates şi într-o clinică dermatologică. Clienţii care le apreciază sunt din categorii diferite: fie oameni preocupaţi de mediu, pentru care este important ca lumânările să fie făcute din ingrediente naturale, fie amatorii de produse făcute manual, fie cei cărora le place să facă daruri, fie, pur şi simplu, cei care iubesc aromele. Magazinele de parfumuri şi cadouri şi designerii de interior se înscriu şi ei pe lista de clienţi. Preţurile lumânărilor sunt între 129 de lei şi 369 de lei.

„Ceea ce ne diferenţiază este faptul că avem lumânări de la 250 de grame de ceară şi parfum şi până la 1,5 kilograme, de la 30 de ore până la 100 de ore de ardere. Toate produsele Charlier pot fi reutilizate: atât recipientele, în care se pot planta mirodenii sau flori, cât şi cutiile, perfecte pentru depozitarea produselor cosmetice sau a condimentelor.”, au conchis cele două antreprenoare.

Citeşte şi: Afacerea care înfloreşte în decembrie. Un Moş Crăciun de închiriat pentru câteva ore costă 650 de lei

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
SUA au doborât o dronă iraniană care s-a apropiat de portavionul USS Abraham Lincoln
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Parchetul General al Franței cere în apel confirmarea condamnărilor în dosarul Marine Le Pen
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Rutte le cere aliaților să caute în stoc noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele ...
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Siemens Energy investește 1 miliard de dolari în SUA și va crea peste 1.500 de locuri de muncă
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Deficitul comercial al României în sectorul alimentar depășește 3,6 miliarde de euro
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru angajații români
Employee Wellbeing Index 2025: sensul muncii depășește salariul ca factor principal de motivare pentru ...
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional tensionat
Sorin Grindeanu, vizită oficială în Israel. Întrevederi cu Netanyahu și Herzog, în context internațional ...
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Curtea de Apel București menține arestul preventiv pentru mercenarul Horațiu Potra
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Senatorii, chemați înapoi în bănci. Ședințele online de plen au fost eliminate
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe dublarea capacității și digitalizare
Safeway pariază pe logistică: investiție de 5,2 mil. euro într-un nou centru din Cluj, cu miză pe ...
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta de pensionare tot mai sus
Germania, campioana UE la muncă după 55 de ani. Îmbătrânirea forței de muncă împinge vârsta ...
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Florin Manole: Eliminarea CASS la indemnizația pentru copii, un sprijin real
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși în ceea ce privește pacea
Rutte la Kiev: Atacul Rusiei asupra sectorului energetic al Ucrainei arată că rușii nu sunt serioși ...
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Voucherul pentru gaze riscă să fie doar un exercițiu de imagine, avertizează AEI
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Avocatul Poporului sesizează CCR privind neplata primei zile de concediu medical
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Rusia-Ucraina: Rusia lansează cel mai amplu atac combinat cu rachete și drone din acest an asupra Ucrainei
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, cele mai căutate modele
Înmatriculările de mașini noi în România scad cu 33% în ianuarie. Dacia Duster și Skoda Octavia, ...