- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Ce bugete au si ce locuinte cauta pentru inchiriere expatii din Capitala

02 Feb, 11:55 • Redactia DailyBusiness
Expatii din Capitala au bugete de cateva mii de euro pentru chiria locuintei din oras si cauta in general apartamente spatioase in zona Parcului Herestrau, au spus reprezentantii EuroMetropola.
Ce bugete au si ce locuinte cauta pentru inchiriere expatii din Capitala

„Aproximativ 50% din apartamentele din perimetrul Sos. Nordului – satul Francez sunt valorificate de proprietari prin inchiriere”, au afirmat consultantii EuroMetropola.

„Cei care au dispus de bani de-a lungul timpului au achizitionat proprietati aici cu scopul precis de a le inchiria, pentru ca se stie ca aceasta este cea mai ravnita zona rezidentiala de catre expatii care cauta o locuinta temporara in Bucuresti. 90% din cei care inchiriaza in zona sunt cetateni straini, angajati in companii multinationale din Capitala, sau cu afaceri private in Romania”, au adaugat acestia.

In cazul locuintelor din aceasta categorie, pentru un apartament cu 2 camere chiria porneste de la 1.700 euro/luna, iar pentru cele cu 3 si 4 camere, aceasta se situeaza intre 2.800 si 6.000 euro/luna.

„Companiile multinationale acorda top si middle managerilor straini un buget ce variaza intre 2.000-4.000 euro/luna pentru inchirierea locuintei. Aceasta face parte din pachetul pe care managerii si-l negociaza pentru relocare”, explica cei de la EuroMetropola.

Ce spun strainii despre luxul rezidential romanesc? „Il recunosc si il apreciaza”, raspund reprezentatii companiei de consultanta imobiliara. „Toti sunt de acord ca se ofera conditii excelente, de multe ori superioare celor de care au beneficiat prin alte capitale europene, insa in privinta pretului, parerea e unanima, e cam scump, dar nu se revolta, caci raportat la venituri, devine accesibil”, au precizat acestia.

„Majoritatea expatilor vin in Bucuresti cu familii, si de aceea se orienteaza spre apartamentele cu 3 camere. Solicitarile pentru 2 camere sunt foarte putine. Chiar daca vin singuri, prefera apartamente mai generoase ca suprafata. Acomodarea se face fie cu ajutorul companiei care i-a angajat, fie prin intermediul firmelor specializate in relocare, insa de fiecare data la intalnirea cu consultantul imobiliar pentru vizionarea locuintei, vin personal”, au mai spus cei de la EuroMetropola.

Pentru acest tip de clienti, cel mai cautat perimetru ramane Soseaua Nordului – Satul Francez, datorita reputatiei bune pe care o are zona si a unei convingeri perpetuate in interiorul companiilor straine ca zona e inegalabila in materie de confort.

„Avem clienti care vin hotarati pentru aceasta zona si foarte greu accepta alternative precum Primaverii sau Dorobanti. Acestea din urma raman a doua si a treia optiune, motivul principal fiind ponderea scazuta a constructiilor noi si suprafetele ceva mai mici comparativ cu Sos. Nordului”, au aratat analistii EuroMetropola.

Nu putem sa nu ne gandim ca Bucurestiul are si alte zone frumoase, poate chiar cu o semnificatie mai importanta, dar care deocamdata nu atrag o avalansa de chiriasi de lux.

Ar putea Centrul Vechi sa aspire la statutul de cea mai apreciata zona rezidentiala din Capitala? „Deocamdata nu”, ne spun consultantii, iar explicatia e simpla: „proiectele office dezvolta si piata inchirierilor, iar majoritatea spatiilor de birouri clasa A din Bucuresti s-au concentrat in zona de nord, deci cei care au avut viziunea directiei de dezvoltare a pietei au achizitionat locuinte in aceste zone si au cunoscut rapid profitul”.