- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Prima Casa a crescut usor preturile in iulie, insa doar pentru moment

15 Jul, 14:30 • cristina.mihai
Preturile apartamentelor vechi din Capitala au crescut cu cateva procente in primele doua saptamani din iulie, ca urmare a programului Prima Casa, aceasta fiind prima apreciere din ultimele 16 luni, conform raportului de monitorizare imobiliara realizat de AnunturiParticulari.ro, insa specialistii din piata considera ca nu poate fi vorba decat de o crestere de moment.
Prima Casa a crescut usor preturile in iulie, insa doar pentru moment

„Cresterea preturilor nu este o tendinta pentru ca de fapt cererea pentru Prima Casa nu este la nivelul la care se asteapta proprietarii, ci la un nivel situat sub 60.000 euro, a spus Gabriel Alexandru, vicepresedintele retelei de agentii imobiliare Century 21.

Alexandru considera ca in urmatoarele 2-3 luni preturile de tranzactionare vor creste cu 10%, insa apoi vor reveni pe o panta descendenta, contextul macro-economic nepermitand o crestere reala.

Valentin Ilie, directorul executiv al Coldwell Banker, considera ca aceasta crestere usoara din iulie nu se va mai repeta si preturile se vor mentine la acest nivel.

Gabriel Zamfir, directorul asociatiei imobiliare UNIM pe Bucuresti, considera ca nu este nici o sansa ca aceasta crestere sa devina o tendinta, fiind vorba doar de o tresarire a pietei dupa amorteala de pana acum.

„Programul Prima Casa nu are puterea sa stabilizeze piata”, a spus Zamfir.

In plus, el atrage atentia ca la negociere preturile de oferta se diminueaza. „Cel putin pana in toamna nu se va schimba nimic pe piata”, a mai spus Zamfir.

„Cresterea din aceasta prima perioada a lunii nu este data de raportul dintre cerere si oferta, asa cum este normal pe orice piata. Cu siguranta cea mai mare influenta vine pe fond psihologic si este cauzata de programul Prima Casa. Nu cererea efectiva este cea care a generat cresterea, ci doar speranta proprietarilor ca in sfarsit isi vor vinde locuintele”, au spus reprezentantii AnunturiParticulari.ro.

In primele doua saptamani din iulie, pretul mediu cerut de proprietarii garsonierelor din Bucuresti a crescut cu 3% fata de luna iunie ajungand acum la suma de 47.000 de euro.

Cea mai mica crestere s-a inregistrat pentru locuintele de 2 camere, pentru care, in medie, a fost solicitat un pret de 71.000 de euro, in crestere cu mai putin de 2% fata de luna precedenta.

La apartamentele de 3 camere, in prima jumatate a lunii curente cresterea a fost de 5%. Pretul mediu de strigare pentru acestea a fost de aproape 100.000 de euro.

In topul cresterii s-au situat apartamentele de 4 camere, al caror pret s-a apreciat considerabil fata de luna trecuta, cu un procent de 12%. Proprietarii acestora au solicitat un pret mediu de 139.000 de euro.

„Se pare ca programul Prima Casa a influentat puternic decizia proprietarilor, astfel ca acestia s-au hotarat sa mareasca pretul proprietatilor. Este vorba de pretul solicitat initial, nu de cel de tranzactionare. De cele mai multe ori preturile de vanzare efectiva se situeaza sub preturile medii de strigare”, au spus reprezentantii AnunturiParticulari.ro.

Un caz concret este dat de evolutia pretului pentru o garsoniera confort I din sectorul 5 al capitalei, din zona 13 Septembrie, exemplificat de AnunturiParticulari.ro.

Proprietarul solicita in luna octombrie a anului trecut un pret de 85.000 de euro. In prezent aceeasi locuinta este oferita spre vanzare cu un pret de 60.000 de euro, dupa ce la inceputul lunii trecute, aceasta aparea disponibila pentru vanzare la 62.000 de euro.

Pentru un apartament de 3 camere in Berceni se solicita in toamna anului 2008 un pret de 140.000 de euro. In timp, proprietarul a redus pretentiile, solicitand in prezent un pret de 90.000 de euro, cu 35% sub cel initial.

Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate initial de proprietari. AnunturiParticulari.ro a fost lansat in anul 2001 de compania Agentie.NET si consta in monitorizarea tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare in presa scrisa si pe internet.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul