Știri externe

Atenție! Copiii sub această vârstă ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran

02 Sep, 18:01 • Preda Silvia
Copiii mici nu învață de la ecrane. O țară europeană avertizează că micuții ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran până la o anumită vârstă.
Atenție! Copiii sub această vârstă ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran

Autorităţile din Suedia au publicat recent noi recomandări asupra timpului petrecut de cei mici în faţa ecranelor. Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să fie expuşi la ecrane, a îndemnat Agenţia pentru Sănătate Publică într-un comunicat, transmite AFP.

Pentru copiii cu vârsta între doi şi cinci ani, timpul petrecut în faţa ecranelor ar trebui limitat la o oră pe zi, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între şase şi 12 ani acest interval nu ar trebui să depăşească două ore.

Potrivit aceleiaşi agenţii, adolescenţii de 13-18 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de două până la trei ore pe zi în faţa ecranelor.

„Pentru prea mult timp, smartphone-urilor şi altor ecrane li s-a permis să pătrundă în fiecare aspect al vieţii copiilor noştri”, a declarat presei Jakob Forssmed, ministrul Sănătăţii Publice.

Citește și: Revoluție în educație! Țara care va interzice definitiv telefoanele mobile în școli din 2025

Fără ecrane pentru copiii sub 2 ani

Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să fie expuşi la ecrane
Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să fie expuşi la ecrane

Agenţia de Sănătate Publică recomandă excluderea accesului la ecrane înainte de culcare şi păstrarea tabletelor şi smartphone-urilor în afara dormitoarelor copiilor, pe timpul nopţii.

Guvernul suedez a declarat recent că ia în considerare interzicerea smartphone-urilor în şcolile primare.

Și ministrul demisionar al Educației din Franța, Nicole Belloubet, a anunțat introducerea unei „pauze digitale” în școli și licee. Va exista o interdicție experimentală a telefoanelor mobile în „aproape 200 de licee” și ar putea intra în vigoare de la începutul noului an școlar, din ianuarie 2025.

„Experimentarea acestei pauze digitale va începe în această toamnă, în 2024, în aproape 200 de școli secundare, și ar trebui să fie posibilă implementarea acestei pauze digitale la nivel general din ianuarie 2025”, a declarat Nicole Belloubet.

Vezi și: Fără telefoane mobile în acest loc! Legea a fost aspru criticată

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski