Știri externe

Miliardarii lui Donald Trump au pierdut sume importante de bani din cauza tarifelor impuse de președintele american, după ce au investit milioane în campania sa

10 Apr, 10:00 • Cornel Ghimeșan
Miliardarii lui Donald Trump au pierdut foarte mulți bani după ce acesta a anunțat tarife împotriva Chinei, în ciuda faptului că l-au susținut cu milioane de dolari în campania sa prezidențială.
Miliardarii lui Donald Trump au pierdut sume importante de bani din cauza tarifelor impuse de președintele american, după ce au investit milioane în campania sa

Miliardarii americani au oferit o finanțare masivă campaniei prezidențiale a lui Donald Trump, sperând la politici pro-business din partea președintelui american. Din păcate, dezastrul de pe piețele financiare, care abia au început să se echilibreze minimal după anunțarea tarifelor comerciale, pe 2 aprilie, au dat peste cap planurile lor.

Milardarii lui Donald Trump, pierderi de zeci de miliarde pe burse

Cele mai mari companii de tehnologie din lume și directorii lor executivi au donat milioane de dolari pentru inaugurarea președintelui Donald Trump, au organizat dineuri și petreceri îăn onoarea sa și chiar și-au asumat meritul pentru noi proiecte industriale de miliarde de dolari.

Citește și : Donald Trump anunță suspendarea suprataxelor vamale reciproce pentru 90 de zile, cu excepția Chinei

Apple, una dintre cele mai afectate companii de noile tarife, produce 90% dintre iPhone-uri în China, astfel că tarifel eimpuse asupra importurilor chinezești au dus la o scădere a valorii acțiunilor Apple cu peste 20% în ultimele patru sesiuni de tranzaționare.

Amazon a resimțit și ea impactul tarifelor, suferind o scădere a acțiunilor de aproape 7% în două zile pentru anunțarea noilor măsuri.

Meta, compania-mamă a Facebook, WhatsApp și Instagram, a înregistrat o scădere a acțiunilor de aproape 14% în numai două zile, ceea ce a afectat masiv averea netă a lui Mark Zuckerberg.

Microsoft a fost relativ mai puțin afectată, ținând cont că acțiunile au pierdut 5,8% din valoare la anunțarea tarifelor.

Citește și : Răzbunarea Bruxelles-ului: Uniunea Europeană taxează cu 25% primele produse americane, în replică la politicile lui Trump

Pe lângă tarifele vamale extinse impuse țărilor partenere, care vor afecta lanțul de aprovizionare al iPhone și vor face mult mai costisitoare construirea supercomputerelor necesare pentru dezvoltarea inteligenței artificiale de către Amazon, Meta, Google și Microsoft, președintele a redus și finanțarea pentru cercetarea în AI și computația cuantică.

Măsurile restrictive luate de Donald Trump cu privire la imigrație au stârnit și temeri că va închide complet canalele prin care industria tech atrage talente internaționale, arată o analiză a New York Times.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier