Fost miner din Valea Jiului, aplaudat frenetic la Festivalul de la Veneţia. Povestea impresionantă a unui român care a cunoscut succesul peste graniţe

În scurt timp, un fost miner din Valea Jiului a ajuns să fie aplaudat la Festivalul de la Veneția și să-i cunoască pe Quentin Tarantino, Sharon Stone sau Willem Dafoe.

Originar din Uricani, Lucian a urmat cursurile liceului din Lupeni, înainte de Revoluție, apoi a făcut studii post liceale de topografie minieră, la Târgu Jiu. După aproape 9 ani lucraţi în mină, a fost dat în şomaj. S-a angajat paznic şi şi-a rotunjit veniturile filmând pe la nunţi şi botezuri.

„8 ani și 9 luni cu carte de muncă, în mină, în subteran. Acolo, intri și muncești, nu știi când și cum ieși la lumina zilei. Apoi, au sosit ordonanțele, minele din Valea Jiului s-au închis. Fiecare, în funcție de anii lucrați, am fost trecuți în șomaj. A picat un sistem întreg. Am încercat să lucrez în altă parte, m-am angajat ca paznic. Mai rotunjeam cu filmări la nunți, botezuri… camera video era pasiunea mea, investisem în aparatură profesională. Mi-am dat seama, oricum, că banii nu ajung.

Îmi spuneam că nu sunt omul să emigrez, dar m-am trezit în drum spre Italia, în căutarea unui loc de muncă. Da, a fost și un moment de disperare. Un fel de neajuns. Nu mă simțeam împlinit, nu-mi ajungea salariul. Nu muream de foame, dar nu era suficient pentru un trai cu demnitate. După 9 luni cu ajutor de șomaj, banii s-au terminat”, a povestit Lucian Teodor Băncilă pentru rotalianul.ro.

De la bucătar, la asistent medical şi editor de montaj

În Italia, a lucrat ca bucătar timp de 10 ani. Decesul mamei sale, survenit în urma unui AVC, l-a privit ca pe un semn, acela de a-şi schimba din nou viaţa. A părăsit oraşul Fiuggi, unde locuise şi muncise până atunci, şi s-a îndreptat spre Roma.

Citeste si Nicolae Malaxa – între avere, corupție, politică și exil în România interbelică. Povestea marelui întreprinzător român care a deținut Uzinele Malaxa, locomotiva cu același nume și fabrica de ulei vegetal „Mândra” din Bârlad

La 41 de ani, Lucian s-a înscris la școala sanitară pentru a deveni operator medical (OSS), apoi pentru a se califica asistent. În timpul anilor de studii, a lucrat ca îngrijitor, într-o clinică. În clinica respectivă, l-a cunoscut pe Enrico Ghezzi, pacientul său, unul din cei mai cunoscuți regizori și autori de emisiuni din Italia.

„El suferă de o boală care îi macină corpul, deși spiritul și inteligența i-au rămas intacte. Este o persoană extraordinară, cu care am legat imediat o prietenie și de la care am învățat foarte multe. Cu anii, s-a legat o prietenie deosebită, el este ca un tată pentru mine.

Pentru mine, care aveam de tânăr pasiunea pentru video, era o enciclopedie, un talent extraordinar. Așa am cunoscut tot staff-ul cu care lucrează, care era mereu în jurul lui, oameni de cultură, regizori mai ales de la canalul Rai Tre” povesteşte românul. 

Întâmplarea care „i-a schimbat viața” lui Lucian a fost când l-a însoțit pe Enrico în studiourile Rai Tre și a intrat într-o cameră de montaj. Aici, le-a cerut celor din staff-ul tehnic, să-i arate programele, tehnicile. Era fascinat de toată aparatura performantă de acolo.

„Am început să învăț montaj, plecând de la cunoștințele și vechea mea pasiune, video-ul. Până când am devenit bun, iar băieții mi-au zis: Hai, ajută-ne, că ești bun! Ce zici, aici care e cel mai bun frame? Așa am ajuns să fac și montaj”, povesteşte Lucian.

Fost miner din Valea Jiului, aplaudat frenetic la Festivalul de la Veneţia

Atunci începeau filmările pentru pelicula „Gli ultimi giorni dell’umanità” („Ultimele zile ale umanității”), regizat de Enrico Ghezzi.

„Am lucrat la film 2 ani jumate, 700 de ore de material, pelicule vechi, filmate inedite. Vedeam, selectam, discutam, montam. Și de la capăt. Acolo e o adevărată echipă, coordonată, sunt 5, 6 persoane din staff se utilizează software de avangardă […]

Munceam ghidat de Enrico, care avea nevoie de mine și ca asistent. Și aceasta e o muncă de precizie, pentru că tratamentul, la fel ca aparatele care îl ajută să se mențină, de ultima generație, trebuie calibrate la perfecție. Mulți nu înțeleg cum comunică, eu spun că e ca Stephen Hawkins, un geniu constrâns de condiția lui fizică. Eu, în atâția ani, am învățat să-l citesc din priviri, ceea ce pentru alții e de neînțeles, eu interpretez, traduc”, povesteşte Lucian.

Citeste si Barbu Drugă, boierul cu viața furată de comuniști! Povestea unuia dintre cei mai bogați români de la 1800 care a deținut Moara Craiova cu sute de angajați, un castel și Portul Cetate

Pelicula a fost aclamată la Festivalul de la Veneția. La Veneția i-a cunoscut pe prietenii lui Enrico, pe Paolo Sorrentino, pe Tony Servillo, Roberto Benigni, Willem Dafoe. De când lucrează cu Enrico Ghezzi, a cunoscut-o şi pe Sharon Stone, care i-a lăsat o impresie extrem de plăcută, dar şi pe Quentin Tarantino, care, la prima vedere, este destul de arogant. Asta până a ajuns să-l cunoască.

„Cel mai mult mi-a plăcut când am întâlnit-o pe Sharon Stone, venise la clinica unde lucrez, pentru a face o donație. Am salutat-o, eram tot stafful acolo. A venit și m-a îmbrățișat. E plină de umanitate, e specială. Quentin Tarantino pare mai îngâmfat la un prim contact, dar e ca o mască pe care o poartă. Când îi pici la inimă e de treabă, se deschide, e sufletist„, relatează românul.

Deşi şi-a croit un drum de succes în Italia, vrea să se întoarcă în România

Deși a primit oferte pentru a lucra doar în cinema, la montaj, Lucian Băncilă nu vrea să renunțe la munca în spital.

„Nu vreau să renunț la spital. Am zile pline, muncesc și 17 ore, dar mi-i drag, mi-e bine, îmi încarc bateriile. Când e lejer, am doar 8 ore la spital”, adaugă bărbatul.

Cu toate astea, îşi doreşte ca, la un moment dat, să se întoarcă în România.

„Se apropie pensia și chiar vreau să profit. Cât pot, încă mai lucrez aici. Soția, cu care suntem împreună de o viață, a lucrat în Italia. Acum s-a întors în România, unde merg și eu cât de des pot, când pot să-mi iau liber.  Acolo am locuința și e o legătură indistructibilă, neschimbată, cu țara mea”, dezvăluie Lucian Băncilă.