Știri externe

Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni militare în timpul iernii. Din păcate nu vedem condiții reunite pentru o soluționare”

22 Nov, 21:33 • Bumbeneci Diana
Mircea Geoană a făcut noi declarații legate de războiul dintre ruși și ucraineni. Oficialul NATO susține că nu există condiții pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la negociere între Rusia și Ucraina.
Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni militare în timpul iernii. Din păcate nu vedem condiții reunite pentru o soluționare”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în cursul zilei, că, la ora actuală, nu există „condiții pentru un minim de teren” pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina.

Momentan, nu există șanse de negociere între Rusia și Ucraina

„Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiții pentru o negociere între cele două părți în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. (…) Pozițiile sunt atât de diferite și atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiții pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere”, a afirmat el.

Secretarul general adjunct al NATO a mai explicat că perioada de iarnă „va conduce probabil la o încetinire relativă a intensității războiului”. Cu toate acestea însă, conflictul va continua mai mult ca sigur.

„Asta nu exclude și operațiuni militare în timpul iernii, dar, din păcate, astăzi nu vedem condiții reunite pentru o soluționare politică. (…) Pe termen scurt nu vedem condiții politice care să conducă la o astfel de soluție negociată”, a punctat Mircea Geoană.

Ai mai putea citi și: Statutul cadrelor militare a fost modificat. Klaus Iohannis a promulgat legea

Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni militare în timpul iernii. Din păcate nu vedem condiții reunite pentru o soluționare”
Războiul dintre Rusia și Ucraina nu pare să aibă final. Mircea Geoană: „nu excludem și operațiuni militare în timpul iernii. Din păcate nu vedem condiții reunite pentru o soluționare”

Oficialul NATO a mai transmis că la nivelul aliaților există comunicare cu partea rusă „pe canale politice și pe canale specializate, militare și de intelligence, (…) în afara discuției despre Ucraina”.

„Nimeni din cadrul Alianței nu negociază ceva în numele Ucrainei. Este un lucru la care ținem foarte mult. Și, la nivelul alianței noastre, politic nu avem contacte cu Rusia, dar președintele Comitetului Militar, amiralul Rob Bauer, a avut o corespondență scrisă cu generalul Gherasimov. Nu vedem semnale foarte încurajatoare din partea Federației Ruse”, a completat secretarul general adjunct al NATO.

Secretarul adjunct al NATO a mai vorbit despre nevoia de a evita escaladarea conflictului prin incidente sau accidente. „Nu vedem, în postura rusească de astăzi riscuri sau intenții sau resurse pentru a începe ceva împotriva NATO”, a arătat Mircea Geoană.

Ai mai putea citi și: Negocieri între România și Bulgaria. Hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol ar putea fi construită în viitorul apropiat

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski