- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

„Franța trebuie să accepte să își piardă copiii”. Șeful Statului Major al Armatei Franceze, mesaj scandalos care a stârnit reacții dure

21 Nov, 09:59 • Cornel Ghimeșan
Șeful Statului Major din Franța, Fabien Mandon, a provocat un val de reacții în Congresul Primarilor, afirmând că, în contextul înarmării masive a Rusiei și al riscului unei confruntări viitoare, francezii trebuie să fie pregătiți să accepte inclusiv pierderea copiilor pentru a-și salva patria. Declarația sa a fost susținută de Ministra Armatelor, care a subliniat necesitatea unei armate antrenate și a unei națiuni unite în fața amenințărilor la adresa securității.
„Franța trebuie să accepte să își piardă copiii”. Șeful Statului Major al Armatei Franceze, mesaj scandalos care a stârnit reacții dure

Șeful Statului Major din Franța, Fabien Mandon, a făcut marți, 18 noiembrie, o declarație șocantă în Congresul Primarilor și chiar a iscat un val de reacții în cadrul clasei politice, mai ales din partea partidelor de opoziție, potrivit RFI.

Șeful Statului Major din Franța face o declarație șocantă

Șeful de Stat Major susține că, pe fondul unui război cu Rusia, francezii nu trebuie să se teamă, ci inclusiv să fie gata să își piardă copiii pentru a își salva patria.

Citește și : Procurorul general al Spaniei a fost suspendat din funcție după ce a furnizat jurnaliștilor informații din dosarul unui om de afaceri

„Femeile şi bărbaţii care lucrează la ora actuală peste tot în lume, sunt tineri, vin din localităţile voastre. Ei îşi vor reuşi misiunile dacă vor simţi că ţara îi susţine. Dacă ţara noastră cedează, pentru că nu este pregătită să accepte să-şi piardă copiii, atunci suntem în pericol.”, a transmis șeful de stat major.

Iar apoi, a adăugat că „Rusia se înarmează masiv” şi că, „în mod evident, pregăteşte ceva”. Acest mesaj este transmis şi de serviciile germane şi poloneze care trag un semnal de alarmă pentru a sublinia obsesia lui Vladimir Putin de a izola Occidentul.

La fel ca mai mulți oficiali europeni, cum sunt cei din Germania și Danemarca, generalul Mandon a estimat în octombrie în fața deputaților că armata franceză ar trebui să se pregătească pentru o „confruntare în trei, patru ani” împotriva Rusiei, care „poate fi tentată să continue războiul pe continentul nostru”.

Ministra Armatelor, Catherine Vautrin consideră că şeful Statului-Major „are toată legitimitatea de a vorbi despre ameninţările care există la adresa Franţei”. Ea a explicat că „şeful armatelor ştie că tineri soldaţi îşi riscă, viaţa, zilnic pentru ţară”, după cum a scris pe reţeaua X ministra şi a denunţat reacţiile mai multor responsabili politici de opoziţie.

Citește și : Zelenski în cea mai delicată etapă a războiului: 5 repere pentru a înțelege situația

Mai mult, ea a explicat faptul că „afirmaţia generalului vine în continuarea unui discurs rostit chiar de preşedintele Emmanuel Macron, pe 13 iulie”, cu o zi înainte de Ziua Națională a Franței.

Ministra este de părere că „Franţa trebuie să aibă o armată antrenată, înarmată. Naţiunea trebuie să fie lucidă şi unită”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult