Știri externe

Trump susţine că Ucraina şi Rusia vor începe imediat negocierile de pace şi refuză să aplice noi sancţiuni Kremlinului. Putin îi mulţumeşte pentru implicare, dar nu oferă niciun termen

20 May, 09:22 • Russo George
În urma unei convorbiri telefonice desfășurate luni cu președintele rus Vladimir Putin, președintele american Donald Trump a declarat că Rusia și Ucraina urmează să înceapă „imediat” negocierile pentru o încetare a focului și, ulterior, pentru încheierea conflictului armat. În ciuda optimismului exprimat de liderul de la Casa Albă, Kremlinul a transmis că procesul va dura și că nu trebuie așteptate rezultate rapide.
Trump susţine că Ucraina şi Rusia vor începe imediat negocierile de pace şi refuză să aplice noi sancţiuni Kremlinului. Putin îi mulţumeşte pentru implicare, dar nu oferă niciun termen

„Rusia şi Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului şi, mai important, pentru o încheiere a războiului”, a declarat Trump într-o postare pe rețelele sociale, făcând referire la discuțiile sale cu Putin.

El a adăugat ulterior, într-o declarație oferită presei la Casa Albă, că „se fac unele progrese”.

Trump a mai precizat că a transmis planul privind începerea negocierilor și președintelui Ucrainei, Volodimir Zelensky, dar și liderilor Uniunii Europene, respectiv celor din Franța, Italia, Germania și Finlanda, în cadrul unei convorbiri de grup care a avut loc după întrevederea sa cu președintele rus.

La rândul său, Vladimir Putin a mulțumit președintelui american pentru susținerea reluării discuțiilor directe între Moscova și Kiev, amintind că, recent, cele două părți s-au întâlnit în Turcia pentru primele negocieri față în față din martie 2022. Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a păstrat un ton rezervat.

„Am convenit cu preşedintele Statelor Unite că Rusia va propune şi este pregătită să lucreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor acord de pace”, a declarat Putin jurnaliștilor în apropierea stațiunii Soci de la Marea Neagră. El a mai afirmat că eforturile sunt „în general pe drumul cel bun”, potrivit News.ro.

Trump refuză să impună sancţiuni Rusiei: „Dacă faci asta, poţi să înrăutăţeşti situaţia”

Reacția Europei nu s-a lăsat așteptată. Liderii Uniunii Europene au optat pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, considerând că este necesară o presiune suplimentară pentru a forța Moscova să accepte un acord. Cancelarul german Friedrich Merz a confirmat într-o postare pe X că decizia a fost luată după ce Trump i-a informat cu privire la discuția sa cu Putin.

Însă președintele american nu pare pregătit să urmeze același drum. Întrebat de ce nu a impus sancțiuni suplimentare pentru a presa Kremlinul, Trump a explicat.

„Ei bine, pentru că eu cred că există o şansă de a obţine ceva, iar dacă faci asta, poţi, de asemenea, să înrăutăţeşti situaţia. Dar ar putea exista un moment în care asta se va întâmpla”, a declarat acesta.

Liderul american a admis că procesul este fragil și marcat de multiple obstacole.

„Sunt implicate nişte orgolii mari”, a spus acesta, adăugând că, în lipsa unor evoluții semnificative, ar putea renunța complet la mediere.

„Fără progrese, mă voi retrage. Acesta nu este războiul meu”, a spus preşedintele SUA.

Citeşte şi: Reacția lui Joe Biden după ce a fost diagnosticat cu cancer

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova