- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

UE îi răspunde lui Donald Trump. Îşi suspendă riposta tarifară la taxele impuse de Trump pentru 90 de zile

10 Apr, 14:34 • Andrei Alina
Uniunea Europeană îşi va suspenda răspunsul la taxele vamale impuse de SUA pentru „a da o şansă negocierilor”, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după decizia lui Donald Trump de suspendare a suprataxelor vamale reciproce pentru o perioadă de 90 de zile.
UE îi răspunde lui Donald Trump. Îşi suspendă riposta tarifară la taxele impuse de Trump pentru 90 de zile

Suspendarea tarifelor vamale americane este „o etapă importantă către stabilizarea economiei mondiale”, a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „salutând” această decizie a preşedintelui SUA, Donald Trump, informează AFP.

„Am luat act de anunţul preşedintelui Trump. Dorim să dăm o şansă negocierilor. În timp ce finalizăm adoptarea contramăsurilor UE, care au primit un sprijin puternic din partea statelor noastre membre, le vom pune în aşteptare timp de 90 de zile”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene.

Ea a subliniat însă că între timp continuă „activitatea pregătitoare” pentru alte contramăsuri ale blocului european. „După cum am mai spus, toate opţiunile rămân pe masă”, a punctat şefa executivului european.

Citește și: Donald Trump anunță suspendarea suprataxelor vamale reciproce pentru 90 de zile, cu excepția Chinei

Joi dimineaţă, preşedinta Comisiei Europene salutase anunţul preşedintelui american Donald Trump privind suspendarea pentru 90 de zile a deciziei de aplicare a unor „tarife reciproce” în virtutea cărora blocul european ar fi fost taxat cu 20 la sută.

„Salut anunţul preşedintelui Trump de a suspenda tarifele reciproce. Este un pas important către stabilizarea economiei globale”, a declarat ea pe X. „Condiţiile clare şi previzibile sunt esenţiale pentru funcţionarea comerţului şi a lanţurilor de aprovizionare”, a adaugat Ursula von der Leyen.

Citește și: Bolojan avertizează: Dacă nu se va reduce cheltuiala statului, nu vor fi absorbiţi banii europeni, nu se vor lua măsuri pentru a descuraja nemunca, vom ajunge să creştem taxe şi impozite

Comisia Europeană anunţase miercuri că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu, care se vor aplica începând cu data de 15 aprilie. Astfel, Uniunea Europeană urma să impună taxe suplimentare, de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale. Bruxelles-ul a transmis miercuri, înainte de anunţul lui Donald Trump despre suspendarea tarifelor reciproce, că evaluează în continuare modul în care va răspunde taxelor pentru automobile şi tarifelor mai generale anunţate de Donald Trump săptămâna trecută.

În ultimele luni, Uniunea Europeană a fost lovită de trei ori de tarifele impuse de administraţia americană:

– 25% pentru oţel şi aluminiu la mijlocul lunii martie

– 25% pentru automobile, la începutul lunii aprilie

– 20% pentru toate celelalte produse europene, la 9 aprilie.

Trump cere ca UE să îşi reducă excedentul comercial cu SUA, de exemplu prin cumpărarea unor cantităţi nerealiste de gaz sau prin reducerea standardelor de siguranţă pentru maşini.

În timp ce Europa vinde într-adevăr mai multe bunuri americanilor, SUA se bucură la rândul lor de un excedent atunci când vine vorba de servicii. În ansamblu, relaţia comercială de 1,3 trilioane de euro are o diferenţă de doar aproximativ 50 de miliarde de euro.

„UE consideră că tarifele americane sunt nejustificate şi dăunătoare, provocând prejudicii economice ambelor părţi, precum şi economiei mondiale. UE şi-a exprimat clar preferinţa de a găsi soluţii negociate cu SUA, care să fie echilibrate şi reciproc avantajoase”, a declarat executivul comunitar în comunicatul său de miercuri în care anunţa că va riposta la tarifele preşedintelui Donald Trump pentru oţel şi aluminiu. Contramăsurile Uniunii Europene ar fi urmat să se aplice în trei runde. După ce unele ar fi trebuit să intre în vigoare săptămâna viitoare, altele urmau să se aplice de la mijlocul lunii mai, iar ultima rundă era programată în decembrie,

Pe de altă parte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a relansat săptămâna aceasta ideea eliminării tuturor tarifelor industriale – în cadrul unui aşa-zis acord „zero pentru zero”, pe bază reciprocă.

Decizia surprinzătoare a preşedintelui american Donald Trump de a suspenda majoritatea taxelor vamale ridicate pe care tocmai le impusese în cazul a zeci de ţări a adus joi o uşurare pentru pieţele bursiere mondiale afectate, chiar dacă a intensificat războiul comercial al SUA cu China. Răsturnarea de situaţie de miercuri, care a avut loc la mai puţin de 24 de ore după ce noile tarife vamale drastice intraseră în vigoare pentru majoritatea partenerilor comerciali, a urmat celui mai intens episod de volatilitate a pieţelor financiare de la începutul pandemiei de COVID-19.
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu caracter electoral ilegal”
BEC cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Drulă, Nicușor Dan și Voiculescu: Material „cu ...
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ar putea revitaliza zona
Aproape 1.000 de angajaţi concediaţi după ce încă o fabrică din România se închide. Noi investitori ...
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români mai mulţi bani
Guvernul a majorat valoarea nominală a tichetelor de masă. De când vor încasa angajaţii români ...
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre averea familiei mele”
Daniel Băluță promite transparență, dar după alegeri: „Voi prezenta toate documentele despre ...
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Drone militare neidentificate au vizat avionul Volodimir Zelenski înainte de aterizare la Dublin
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Vaticanul menține interdicția pentru diaconatul feminin, dar studiile continuă
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Tanczos Barna cere prudență: Sistemul Garanție-Returnare trebuie mai întâi să se stabilizeze
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Apele Române: Distribuția apei în Prahova va începe doar după confirmarea analizelor DSP
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
Avocatul Poporului cere reguli clare pentru pensiile românilor care au muncit în străinătatepensii
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive pentru presă
New York Times dă în judecată Pentagonul după retragerea acreditărilor și noile reguli restrictive ...
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO pentru fraudă
Federica Mogherini demisionează de la conducerea Colegiului Europei după deschiderea unei anchete EPPO ...
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
ONG-urile boicotează consultările ICCJ. Dialog selectiv și cu pensiile speciale ascunse sub preș
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile și amante”
Dominic Fritz acuză PSD că politizează criza de la Paltinu: „Instituțiile au fost conduse de pile ...
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Poșta Română vrea să renunțe la livrarea pensiilor. „E o povară, nu un business sustenabil”
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Scandal în Senat pe tema crizei de apă. Ședință transformată în duel politic între PSD și USR
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului din Ucraina sunt inacceptabile pentru Kremlin
Ucraina-Rusia: Vladimir Putin afirmă că unele propuneri din planul american de a pune capăt războiului ...
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul Energiei să devină coordonator principal al proiectului de 5 miliarde de euro
România va avea 100.000 de acceleratoare AI la Cernavodă și Doicești. Guvernul a aprobat ca Ministerul ...
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba
Un livrator de mâncare a rămas fără loc de muncă după ce și-a tuns barba