Știri externe

Uimitor. Cele mai căutate crochete din lume. Le comanzi acum și vor fi livrate peste 30 de ani

26 Nov, 09:02 • Bumbeneci Diana
Cele mai căutate crochete de vită se găsesc în Japonia. Se pare că sunt atât de interesante încât cine le comandă acum trebuie să aștepte livrarea 30 de ani.
Uimitor. Cele mai căutate crochete din lume. Le comanzi acum și vor fi livrate peste 30 de ani

Te-ai gândit vreodată că poți comanda acum mâncare și să îți ajungă în 3 decenii? Ei bine, cei care comandă o cutie de crochete de vită Kobe congelate de la Asahiya, o măcelărie din orașul japonez Takasago, o vor primi abia peste 30 de ani. Produsul e atât de popular, încât lista de așteptare a ajuns la 3 decenii, relatează CNN.

Cele mai căutate crochete din lume vin din Japonia

Fondată în anul 1926, Asahiya a vândut produse din carne din prefectura Hyogo – inclusiv carnea de vită Kobe – timp de zeci de ani. A adăugat crochetele de vită după cel de-al Doilea Război Mondial, iar succesul lor a fost unul cu adevărat răsunător. Mai mult, abia la începutul anilor 2000, aceste crochete cu cartofi și carne de vită au devenit o senzație pe internet, rezultând în lista de așteptare ridicol de lungă cu care se confruntă acum cumpărătorii.

Mult prea căutatele „Crochete extreme” sunt unul dintre cele patru tipuri de crochete de vită Kobe disponibile la Asahiya. Cei care nu vor să aștepte 30 de ani pot comanda Crochetele de vită Premier Kobe, la care lista de așteptare e de „doar” 4 ani.

crochete Kobe Japonia
crochete Kobe Japonia

„Am început să ne vindem produsele online în 1999. În acel moment, am oferit Crochete Extreme ca eșantion”, explică Shigeru Nitta, proprietarul companiei.

Nitta a fost cel care a vizitat fermele din zonă și licitațiile de carne de vită cu tatăl său încă de când era doar un copil și învăța pașii unei afaceri cu adevărat de succes. A preluat magazinul de la tatăl său în 1994, când avea 30 de ani.

La scurt timp, el a experimentat cu comerțul electronic timp de câțiva ani, și-a dat seama că toți clienții ezitau să plătească online o sumă mare pentru carnea de vită premium. Atunci a luat o decizie îndrăzneață: a vândut crochetele la un preț mult mai mic decât costul cărnii. A riscat mult, dar a câștigat.

„Am făcut crochete gustoase și la prețuri accesibile, ca o strategie pentru a-i face pe clienți să se bucure de crochete și apoi, poate, să cumpere carnea noastră de vită Kobe”, explică Nitta.

Pentru a limita pierderea financiară, Asahiya a făcut la început doar 200 de crochete pe săptămână, în propria sa bucătărie. La final însă, ideea sa a avut succes, iar crochetele au devenit faimoase și toată lumea voia să le cumpere.

„Am încetat să le mai vindem în 2016, pentru că lista de așteptare era de peste 14 ani. Ne gândeam să oprim comenzile, dar am primit multe apeluri prin care ni se cerea să le vindem în continuare”, spune Nitta.

A reluat vânzarea crochetelor undeva la începutul anului 2017, a crescut ușor prețurile și a început să facă 200 de crochete pe zi, în loc de 200 pe săptămână. Nitta a mai explicat în acest context că nu are în plan să angajeze oameni și să facă mai multe crochete, pentru că le vinde la un preț mult mai mic decât al cărnii și nu vrea să piardă și mai mulți bani.

Citește și: Program național de împădurire, lansat de Guvern. Nicolae Ciucă: „un program care oferă speranță pentru generațiile viitoare că vor trăi într-un mediu mai puțin poluat”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...