Știri externe

Undă verde la Schengen pentru România. Austria a anunțat oficial că nu se mai opune aderării

09 Dec, 23:00 • Cornel Ghimeșan
Oficialii din Austria nu se mai opun aderării României la spațiul Schengen. Țara noastră așteaptă un răspuns pozitiv din partea oficialilor austrieci de ani de zile.
Undă verde la Schengen pentru România. Austria a anunțat oficial că nu se mai opune aderării

Anunțul oficial a fost făcut de ministrul austriac Gerhard Karner prin intermediul unui comunicat de presă.

În mesajul oficial, Austria a transmis că renunță la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene, au transmis agențiile de presă AFP şi Reuters.

Urmează ca Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) să discute despre această situație într-o ședință la Bruxelles, pe 12 și 13 decembrie.

„Putem trece la următorul pas la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE”, a transmis ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său.

Citește și Călin Georgescu, interviul momentului înainte de turul doi: „Vreau să pun România pe harta Europei și a lumii. Nu discutăm de ieșirea României din UE și NATO, doar de intrarea în Schengen”

România și Bulgaria, undă verde la Schengen

Așadar, România și Bulgaria au undă verde către aderarea completă la spațiul Schengen, după ce au intrat cu frontierele aeriene și maritime din 31 martie 2024.  În plus, în noiembrie 2024, Austria îşi arătase disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a celor două țări est-europene.

„Nu vom opune veto-ul nostru”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena pentru AFP.

Viktor Orban, premierul ungar a cărui țară deține preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a spus că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota, în data de 12 decembrie, cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.

Citește și Care este limita maximă de retragere de numerar într-o zi. Dacă o depășești, riști să te trezești cu inspectorii ANAF la ușă

Votul Austriei de acum doi ani, care s-a opus extinderii Schengen, a stat în calea aderării României și Bulgariei la Schengen.

Premierul Ciolacu le-a promis românilor că, până la finalul anului, România intră în Schengen terestru. În plus, șeful PSD a mai spus că românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în America.

„Eu vă garantez că până la sfârșitul anului acesta România va intra în Schengen terestru, fiindcă este și normal să intre. Anul viitor, România nu va mai avea vize cu America. Iar în anul 2026 România va intra în OCDE, cel mai important proiect de țară al României. Ca să realizăm aceste lucruri, trebuie să facem reformele din PNRR, care sunt suprapuse cu aderarea la OCDE. În momentul în care am intrat în OCDE, România este alături de toate statele dezvoltate din lume”, a declarat Marcel Ciolacu pentru Gândul.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski