- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Zvonurile despre Max Verstappen la Mercedes: Kimi Antonell și George Russell au fost confirmați pentru sezonul 2026!

15 Oct, 21:32 • Dumitrescu Alexandra
Echipa Mercedes a pus capăt lunilor de aşteptare şi a confirmat miercuri, 15 octombrie, că George Russell şi Kimi Antonelli vor fi piloţii săi într-o formulă neschimbată pentru a începe noua eră a Formulei 1 în 2026.
Zvonurile despre Max Verstappen la Mercedes: Kimi Antonell și George Russell au fost confirmați pentru sezonul 2026!

Această anunţ nu este o surpriză. Şeful Mercedes, Toto Wolff, şi-a exprimat clar intenţiile cu mult timp în urmă, chiar dacă nimic nu era încă semnat. Însă zvonurile despre o posibilă sosire a lui Max Verstappen persistau, conform News.ro.

„Confirmarea echipei noastre de piloţi era doar o chestiune de timp, nu o chestiune de posibilitate. Am vrut să ne luăm timpul necesar, să negociem corect şi să ne asigurăm că toată lumea, de toate părţile, este mulţumită. Mă bucur că am reuşit. George şi Kimi au demonstrat că formează un duo solid şi suntem încântaţi să continuăm aventura împreună”, a declarat austriacul într-un comunicat al echipei.

Citește și: NATO-România: Țara noastră s-a angajat să își dubleze bugetul de apărare în următorii zece ani

Russell, care a câştigat cinci curse, ultima fiind la Singapore luna aceasta, va începe al cincilea sezon cu echipa şi al optulea în Formula 1, după ce a debutat la Williams. „Sunt foarte mândru să continuăm aventura împreună. Anul viitor va marca al zecelea an de când am semnat cu Mercedes în 2017… Abia aştept să văd ce ne rezervă viitorul”, a declarat pilotul în vârstă de 27 de ani.

Nu au fost oferite detalii despre contract şi a fost menţionat doar anul 2026, ceea ce lasă loc de semne de întrebare cu privire la interesul Mercedes pentru campionul mondial Max Verstappen, pentru 2027 şi mai departe.

Citește și: Prognoza meteo pentru 16 octombrie. Joi se anunță o zi frumoasă, dar cu brumă dimineața

Lista completă a piloților confirmați pentru sezonul 2026 din F1

McLaren

  • Lando Norris (contract pe mai multe sezoane)
  • Oscar Piastri (cel puțin până în 2028)

Mercedes

  • George Russell (nu este cunoscută durata)
  • Andrea Kimi Antonelli (nu este cunoscută durata)

Ferrari

  • Lewis Hamilton (2026, cu opțiune pentru 2027)
  • Charles Leclerc (contract pe mai multe sezoane)

RedBull

  • Max Verstappen (până în 2028)
  • Urmează să fie anunțat

Williams

  • Alex Albon (contract pe mai multe sezoane)
  • Carlos Sainz (contract pe mai multe sezoane)

Racing Bulls

  • Urmează să fie anunțat
  • Urmează să fie anunțat

Aston Martin

  • Fernando Alonso (până în 2026)
  • Lance Stroll (contract pe mai multe sezoane)

Audi

  • Nico Hulkenberg (contract pe mai multe sezoane)
  • Gabriel Bortoleto (contract pe mai multe sezoane)

Haas

  • Oliver Bearman (contract pe mai multe sezoane)
  • Esteban Ocon (contract pe mai multe sezoane)

Alpine

  • Pierre Gasly (contract pe mai multe sezoane)
  • Urmează să fie anunțat

Cadillac

  • Valtteri Bottas (contract pe mai multe sezoane)
  • Sergio Perez (contract pe mai multe sezoane)
Urmărește Daily Business pe Google News