Știri interne

120 de ambulanțe noi sunt pregătite să salveze cât mai mulți pacienți. Investiția se ridică la circa 6 milioane euro

14 Sep, 20:44 • Constantin Cristina
Serviciile Publice de Ambulanță Județene vor primi ambulanțe noi. Noi 120 de autospeciale au fost predate joi.
120 de ambulanțe noi sunt pregătite să salveze cât mai mulți pacienți. Investiția se ridică la circa 6 milioane euro

Peste 120 de ambulanțe noi, de tip A2, destinate serviciilor de ambulanță județene, au fost predate joi. Noile achiziții sunt destinate să salveze cât mai mulți pacienți, a informat antena 3 CNN.

Citește și: Vești bune pentru medici! Contractul Colectiv de Muncă a intrat în vigoare în toate spitalele. Care sunt drepturile de care vor beneficia angajații

120 de ambulanțe noi sunt pregătite să salveze cât mai mulți pacienți. Investiția se ridică la circa 6 milioane euro

Ambulanțele vor fi folosite pentru transportul mai multor pacienți pe targă și scaune, acestea fiind dotate cu truse de urgență de bază care includ oxigen și defibrilator semiautomat.

Așadar, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, desemnat ca unitate de achiziții centralizate pentru autospeciale, a semnat la începutul acestui an un contract subsecvent pentru achiziția a 122 de ambulanțe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanță.

ambulanțe
ambulanțe

Această achiziție, din fonduri europene este parte a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale – Regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru.

Valoarea unitară, conform contractului de furnizare (cu TVA) este de 233.971,95 lei, iar valoarea totală, conform contractului de furnizare(cu TVA) este de 28.544.577,31 lei.

Alte articole: Spitalul din România care i-a convins pe mulți medici să nu plece din țară. Salariile pornesc de la 8.000 de lei și se oferă și locuințe de serviciu

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski