- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Cinci persoane au fost anchetate pentru pescuit ilegal! Perchezițiile iau amploare la Constanța

20 Oct, 10:14 • Dumitrescu Alexandra
Şapte percheziţii au fost făcute de poliţiştii din Constanţa, în localitatea Hârşova, la persoane suspectate că pescuiau ilegal, fiind găsite zeci de kilograme de peşte din diferite specii, plase monofilament şi plase multifilare, dar şi cartuşe de vânătoare. Cinci persoane sunt anchetate în acest dosar.
Cinci persoane au fost anchetate pentru pescuit ilegal! Perchezițiile iau amploare la Constanța
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, luni, 20 octombrie, că au fost făcute şapte percheziţii domiciliare în oraşul Hârşova, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de deţinere, de către persoane neautorizate, de unelte comerciale de pescuit şi pescuit electric şi deţinere de aparate care distrug resursele acvatice prin curentare, scrie News.ro.
Două dintre persoanele vizate de anchetă au fost descoperite în timp ce pescuiau ilegal pe fluviul Dunărea.
„În urma activităţilor, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 75 de kilograme de peşte de diferite specii (caras, plătică, novac), 18 plase monofilament, în lungime totală de 1300 de metri, 37 de plase multifilare, în lungime totală de 2500 de metri, 4 prostovoale, 34 de setci, în lungime de 2250 de metri, 3 vintire, 17 cartuşe de vânătoare, 350 de grame alice de plimb şi 3 grame praf de puşcă.
În cauză sunt continuate cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, față de 5 persoane, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis poliţiştii.

Pescuit ilegal: sancțiuni

Legea  176/2024, privind pescuitul și a protecția resursei acvatice vii, reglementează protecția, conservarea, repopularea, administrarea și exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, precum și comercializarea produselor obținute din pescuit.

Potrivit legii, următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, față de 300 – 600 lei cât este în prezent:

  • pescuitul recreativ de către persoane care nu dețin sau nu au asupra lor permisul de pescuit recreativ, sau, după caz, elementele de identificare, în format letric sau electronic, din care să rezulte legalitatea acțiunii;
  • încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis;
  • refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației, după caz, atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite;
  • reținerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ a mai mult de 10 exemplare/zi, din speciile de păstrăv, în apele de munte cu salmonide, sau a mai mult de 5 kg de pește/zi în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Delta Dunării și în apele maritime, cu excepția cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depășește 5 kg;
  • exercitarea pescuitului recreativ în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale cu mai mult de 3 undițe și/sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare.
Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa, în fierbere după decizia Spaniei de a legaliza sute de mii de migranți ilegali
Europa, în fierbere după decizia Spaniei de a legaliza sute de mii de migranți ilegali
Trump spune că Putin a acceptat o pauză a bombardamentelor în Ucraina, pe fondul gerului extrem
Trump spune că Putin a acceptat o pauză a bombardamentelor în Ucraina, pe fondul gerului extrem
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing și Londra
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing ...
Premierul Bolojan la Berlin. România și Germania întăresc parteneriatul strategic și economic
Premierul Bolojan la Berlin. România și Germania întăresc parteneriatul strategic și economic
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor izolate
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor ...
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență globală
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență ...
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ECRIS
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ...
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație financiară critică
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație ...
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în top trei centre comerciale din afara Bucureștiului
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în ...
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania românească din industria de apărare
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania ...
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost la nivelul din 2024, cu revenire puternică spre final de an
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost ...
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ordine mondială
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ...