Știri interne

Adrian Câciu anunță cine sunt românii care vor ajunge la pensia de 550 de euro pe lună. „Acest obiectiv a fost atins”

04 Oct, 14:36 • Bumbeneci Diana
Adrian Câciu are vești bune pentru români. Reprezentantul oficial al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a explicat cine va primi pensii de 550 de euro.
Adrian Câciu anunță cine sunt românii care vor ajunge la pensia de 550 de euro pe lună. „Acest obiectiv a fost atins”

Adrian Câciu anunță creșterea pensiei medii la 550 de euro pe lună: „Am reușit să protejăm și să creștem puterea de cumpărare a românilor”. Mai mult, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat vineri că pensia medie lunară a atins pragul de 550 de euro în luna septembrie, depășind obiectivul de 500 de euro stabilit la preluarea guvernării de către PSD.

Adrian Câciu promite pensii mai mari

„Așa cum noi, cei din PSD, am promis atunci când am intrat la guvernare, pensia medie lunară a depășit 500 euro, ajungând, în luna septembrie, la o medie de 550 euro/persoană, a scris Câciu pe Facebook.

De asemenea, ministrul a ținut să reitereze faptul că salariul mediu net a depășit 1.000 de euro, îndeplinind o altă promisiune-cheie a partidului.

„O altă promisiune îndeplinită a fost aceea ca salariul mediu net să fie de peste 1.000 de euro și iată că și acest obiectiv a fost atins”, a completat Adrian Câciu.

Ai mai putea citi și: Bani pentru o categorie de români. Adrian Câciu anunță alocarea a 6% din PIB

Adrian Câciu
Adrian Câciu

Adrian Câciu a explicat că măsurile implementate între 2022 și 2024 au avut un impact pozitiv asupra a peste 85% din populație, inclusiv copii, tineri, angajați și pensionari.

În ciuda inflației ridicate din acești ani, guvernul a reușit să protejeze și să crească puterea de cumpărare a românilor, înregistrând o creștere reală de 10%, eliminând efectele inflației.

În contextul unei inflatii mari care a marcat acesti ani, am reușit să protejam și să creștem puterea de cumpărare a românilor, iar datele statistice arată o crestere medie reală a puterii de cumpărare de 10% (eliminand inflatia cumulata in acesti ani), a adăugat liderul PSD.

Ministrul a declarat că prioritatea PSD rămâne creșterea puterii de cumpărare prin reducerea fiscalității și investiții în educație și ocuparea forței de muncă, subliniind că „o națiune puternică se construiește pe oameni puternici”.

Vezi și: Adrian Câciu anunță când primesc românii banii pe cardurile de alimente. „O nouă tranșă de 250 de lei va fi virată”

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...