Știri interne

Aeroporturile din România atrag investiții de aproape 1 miliard de euro. ONV LAW a anunțat care sunt principalii beneficiari

24 Mar, 18:55 • Lupu Alexandra
Principalele aeroporturi din România derulează proiecte a căror valoare este de aproximativ 1 miliard de euro. Iată care sunt beneficiarii investițiilor.
Aeroporturile din România atrag investiții de aproape 1 miliard de euro. ONV LAW a anunțat care sunt principalii beneficiari

Principalele aeroporturi din România derulează proiecte de investiții majore, a căror valoare atinge suma uriașă de aproape 1 miliard de euro, așa cum anunță news.ro. Primele informații arată că finanțările provin atât din fondurile europene accesate de autorități, cât și din bugetul de la stat.

Aeroporturile din România atrag investiții majore

Potrivit primelor informații, principalele aeroporturi din România derulează proiecte de investiții majore în valoare de peste 530 de milioane de euro, iar la fel de bine, urmează să aibă loc și cele pentru infrastructura aeriană, a căror sumă ajunge până la 400. Proiectele sunt explicate prin creșterea fluxului de pasageri, dar totodată, ca urmare a deciziilor strategice de întărire a bazelor NATO din țară.

Fluxul de pasageri a revenit aproape de valorile pe care le atingea înainte de pandemie. Peste 21 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile locale în 2022, fiind înregistrată astfel o creștere de 87%, față de 2021. Cu toate acestea, casa de avocatură ONV LAW a confirmat că sursa blocajului începerii proiectelor provine din faptul că documentațiile de licitație sunt lansate mai târziu decât trebuie.

Vezi și: El este nea Toma, cel mai bătrân angajat al aeroportului Timișoara. Are 70 de ani și muncește din greu zi de zi la strâns gunoaie! „Mie îmi place să fac treabă, beau cafeaua, mai stau, mai merg la cantină și așa trece timpul”

„Principalele aeroporturi din România derulează proiecte majore de investiţii, în valoare de peste 530 de milioane euro, iar în infrastructura aeriană critică vor fi realizate curând investiţii majore de peste 400 milioane euro.

Doar în 2022, ONV LAW a asistat astfel de proiecte majore de infrastructură, cu un volum de investiţii care însumează peste 50 de milioane euro. Sursa blocajelor vine în general din faptul că documentaţiile de licitaţie sunt lansate târziu şi astfel prevăd termene de execuţie extrem de scurte, care nu mai sunt în acord cu cele din studiile de fezabilitate, din cauza constrângerilor din contractele de finanţare, apreciază specialiştii casei de avocatură”, arată datele transmise de ONV LAW.

ONV LAW: Aeroporturile din România atrag investiții majore până în 2024
ONV LAW: Aeroporturile din România atrag investiții majore până în 2024

Topul investițiilor

Potrivit datelor analizate de ONV LAW, clasamentul investițiilor este dominat de aeroportul Henri Coandă. Bugetul este împărțit astfel: 163 milioane de euro pentru modernizarea căilor de rulare, extinderea platformei de parcare a aeronavelor. Lurările au început în 2022 și termenul de finalizare este de 2 ani.

Lista continuă cu aeroportul din Brașov, acolo unde finanțarea este de 130 milioane de euro. Locația urmează să devină operațională din 15 iunie 2023. Topul este continuat de aeroportul din Craiova (100 milioane de euro pentru construirea unui nou terminal), Iași (61 mil. euro pentru extinderea terminalelor existente).

Totodată, topul este continuat cu aeroportul „Delta Dunării” Tulcea (27 mil. euro pentru extinderea și modernizarea terminalului de pasageri și a platformei de îmbarcare – debarcare), „Avram Iancu” Cluj-Napoca (46 mil. de euro pentru extinderea terminalului plecări), „Mihail Kogalniceanu” Constanţa (37 mil. euro pentru noul terminal, turnul de control, parcarea), Timișoara Traian Vuia SA (17 mil. euro pentru terminalul de plecări curse externe).

Citește și: Întorsătură de 180 de grade. Adrian Veștea declară că este luat prin surprindere de zborurile anunțate de compania Dan Air pe Aeroportul Brașov: „Toate aceste lucruri trebuie prezentate în comun”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova