Știri interne

Ajutorul de șomaj în 2023. Ce s-a schimbat în legislație și care sunt drepturile cuvenite

26 Dec, 21:22 • Gabriela Andreescu
Șomajul în România este reglementat prin Legea 76/2002 cu modificările și completările ulterioare, la care se adaugă prevederi specifice din Codul Muncii. Pot obţine şomaj angajaţii din România care au un stagiu de cotizare de cel puțin un an, dar și absolvenții de studii medii și superioare, chiar dacă nu au lucrat o zi în viaţa lor, dacă se înregistrează la A.J.O.F.M, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.
Ajutorul de șomaj în 2023. Ce s-a schimbat în legislație și care sunt drepturile cuvenite

De indemnizaţia de şomaj pot beneficia persoanele care nu au un loc de muncă, dar sunt apte și disponibile pentru a munci, au vârstă între 16 şi 65 de ani şi nu-şi găsesc un loc de muncă pe măsura pregătirii. Concret, conform legislaţiei în vigoare, pentru a putea beneficia de indemnizația de șomaj în caz de concediere ori în cazul în care compania angajatoare își încetează activitatea, fostul angajat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • pierderea locului de muncă să nu fie rezultatul unei situații care să poată fi imputată solicitantului de indemnizație de șomaj, indiferent că este vorba despre un angajat cu un contract individual de muncă pe durată determinată, nedeterminată sau sezonieră;
  • să existe o asigurare pentru șomaj sau să fi contizat la sistemul de asigurări de șomaj timp de cel puțin 12 luni din cele 24 care preced momentul solicitării acestei indemnizații de şomaj
  • solicitantul indemnizației de șomaj nu trebuie să realizeze venituri sau dacă solicitantul indemnizației de șomaj realizează venituri, acestea nu trebuie să fie mai mari decât valoarea indicatorului social de referință (ISR).

În ceea ce privește absolvenții de liceu, indeminizația de șomaj de care ar beneficia aceștia reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. Astfel, elevii care au terminat liceul vor primi 262 de lei pe lună.

Citește și: Românii sunt cei mai generoși din Europa! Din puținul lor, au donat peste 1,45 milioane de euro organizaţiilor caritabile în ultimii doi ani

Ce se va schimba din 2023 în privința ajutorului de șomaj

Un nou act normativ prevede creșterea indemnizației de șomaj
Un nou act normativ prevede creșterea indemnizației de șomaj

Un nou proiect de lege, adoptat în septembrie, a avut ca obiect de reglementare modificarea art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 76/2002, în sensul majorării cuantumului indemnizaţiei de şomaj acordată persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, de la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, la 100% din acesta.

„Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an”, scrie actul normativ, citat de news.ro

Baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj era, până la modificarea legislativă menționată, de  394 lei, adică 75% din indicatorul social de referință, care este de 525,5 lei, şi se aplica pentru un stagiu de cotizare de cel puțin un an. După modificarea legislativă, baza de calcul va fi cea întreagă, de 100%, adică 525,5 lei.

La această sumă se adaugă și cota procentuală din media venitului brut anual, care poate fi diferită în funcție de stagiul de cotizare, deci ajutorul de șomaj pentru anul 2023 depășește suma de 600 de lei.

Citește și: Vești bune pentru pensionari. Guvernul le va oferi până la 1.000 de lei în plus

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...