Știri interne

Analiză BNS. Sindicatele anticipează creșterea impozitului pe venit, de la 10 la 13 la sută

12 Nov, 20:31 • Anghel Valentin
Sindicatele se așteaptă la majorarea impozitului pe venit, de la 10 la sută în prezent la 13 la sută, drept una dintre măsurile pentru reducerea deficitului, potrivit unei analize realizate de Blocul Național Sindical (BNS).
Analiză BNS. Sindicatele anticipează creșterea impozitului pe venit, de la 10 la 13 la sută

Sindicaliștii din BNS au realizat o analiză potrivit căreia anii 2025 şi 2026 vor aduce ajustări semnificative ale sarcinii fiscale pentru cei care obţin venituri din muncă. Astfel, atrage atenția BNS, cel mai plauzibil scenariu de reducere a deficitului ar putea cuprinde, printre alte măsuri, și creșterea impozitului pe venit, de la 10 la sută la 13 la sută, notează cursdeguvernare.ro.

Potrivit sursei citate, măsurile de reformă fiscală care vor fi implementate anul viitor vor avea, conform Planului de sustenabilitate prezentat de guvern Comisiei Europene, un impact estimat la cel puțin 1,1 la sută din Produl Intern Brut (PIB).

Cei de la BNS anticipează că deficitul ar urma să fie ajustat, în principal, prin:

  • creşterea veniturilor colectate din impozitul pe venit
  • încetinirea ritmului de creştere pentru cheltuielile de personal şi cheltuielile cu asistenţă socială (însemnând că beneficiile de asistenţă socială vor fi cel mult ajustate cu rata inflaţiei)

Scenariile de reformă fiscală elaborate de Banca Mondială au în vedere măsuri precum eliminarea scutirilor la impozitul pe venit, creşterea cotei unice sau impozit progresiv, iar BNS a aplicat aceste scenarii, în analiza citată, pe Planul României, pentru a vedea ce măsuri ar putea adopta guvernanții pentru a se încadra în procentul asumat la Bruxelles.

Citește și Burse şcolare 2024-2025: 1.400 de lei pe card , banii se virează săptămâna viitoare

Potrivit BNS, cel mai plauzibil scenariu de măsuri include și majorarea cotei unice până la 13 la sută. ”Chiar şi cu eliminarea scutirilor pentru IT, Construcţii şi Agricultură, impactul propunerii de reformă nr. 1 este unul limitat, o spune chiar Banca Mondială care sugerează ca scenarii viabile de reformă variantele 2-4 (…). Dacă avem în vedere declaraţiile liderilor ambelor partide aflate acum la guvernare, care susţin păstrarea cotei unice cel puţin pentru perioada următoare, atunci din cele 3 variante cea mai plauzibilă este Reforma nr. 2, adică: eliminarea scutirilor pentru IT, Construcţii şi Agricultură; introducerea unui credit fiscal care presupune returnarea unor sume plătite din impozit de către administraţia fiscală, returnare care nu se poate face decât anual; creşterea cotei unice de la 10 la 13 la sută”, sunt de părere sindicaliștii din BNS.

BNS: Eliminarea scutirilor vor duce la reduceri ale salariilor

Pornind de la scenariile comunicate de Guvern, specialiștii BNS estimează că eliminarea scutirilor înseamnă, pentru lucrătorii din construcţii şi agricultură, o reducere a salariului net cu 15 la sută, la un salariu brut de 5.000 de lei. De asemenea, eliminarea deducerilor personale lunare şi introducerea unui mecanism de credit fiscal aplicabil la nivel anual va conduce, pe termen scurt, la reducerea salariilor nete (pentru salarii brute mai mici de 5.400 de lei) între 3 la sută şi 0,2 la sută.

Conform aceleiași analize BNS, creşterea cotei unice la 13 la sută ar însemna, pentru salariile mai mari de 5.500 de lei spre exemplu, o reducere a veniturilor nete cu 3,3 procente.

”Pentru veniturile sub 5.400 lei cele două măsuri cumulate – eliminarea deducerilor şi creşterea cotei unice – înseamnă un impact cumulat transpus într-o pierdere de venit net de 5,8 la sută, pentru salarii până în 4.000 lei, şi reduceri cu 3,6 la sută ale salariului net pentru venituri ce ajung până la 5.500 lei”.

Citește și Cât produc 1.000 de lei puși deoparte timp de un an. În ce e mai avantajos să-i păstrăm: într-un depozit bancar sau în titluri de stat?

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski