Știri interne

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu grevă generală. Majorarea de 15% a salariilor , printre cerințele de bază

18 Apr, 17:09 • Fundeanu Madalina
Grevă generală la Registrul Comerțului din luna august. Angajații cer salarii mai mari, dar și sporul de risc şi solicitare neuropsihică.
Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu grevă generală. Majorarea de 15% a salariilor , printre cerințele de bază

Angajaţii de la Registrul Comerțului ar putea declanșa grevă generală din luna august, în cazul în care nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică. Anunțul a fost făcut chiar de preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), Ionela-Monica Pietriş, preluată de Agerpres.

Grevă generală la Registrul Comerțului din luna august

Ionela-Monica Pietriș a precizat că angajaţii de la Registrul Comerțului au intrat joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru soluţionarea revendicărilor.

Conform calendarului, angajaţii vor fi în grevă japoneză în perioada 18-22 aprilie, iar în intervalul 23-25 aprilie, începând cu ora 13:30, vor avea loc întâlniri la nivel naţional în toate judeţele, în faţa instituţiilor. Pe data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, va avea loc o altă întâlnire la sediul Ministerului Justiţiei, iar începând din august va fi declanşat conflictul colectiv de muncă.

Citește și: Numărul firmelor cu capital străin proaspăt înfiinţate în România a scăzut cu 5,3%, în primele zece luni din 2023. Datele prezentate de Registrul Comerțului

Registrul Comerțului
Registrul Comerțului

„Cerem o majorare a salariului de bază cu 15%, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică pentru că suntem singura categorie din familia ocupaţională Justiţie care nu a beneficiat de acest spor. Vrem să spunem: “Stop discriminării şi inechităţilor salariale!”.

Cerem eliminarea oricărei forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal şi pentru salariaţii din ONRC. Diligenţe s-au făcut, dar răspunsul nu a fost favorabil. Noi am făcut o grevă japoneză şi în cursul anului trecut. Ideea este că am aşteptat, am aşteptat, nu se mai poate.

Colegii sunt foarte nemulţumiţi şi prin natura muncii desfăşurate. Atât timp cât sunt discriminări şi salariile sunt ultimele din justiţie trebuie să spunem stop acestui acestui tratament care nu este unitar. Suntem ultimii din justiţie şi din sistemul bugetar”, a transmis Ionela-Monica Pietriş.

Potrivit acesteia, „diligenţe au fost numeroase, însă nu s-a primit niciun semn pentru soluţionarea revendicărilor”.

„Dacă nu se ajunge la un un acord cu factorii decizionali, greva generală este soluţia pentru personalul angajat din ONRC să îşi spună nemulţumirea pe care a suportat-o de-a lungul timpului, de când a intrat în vigoare Legea 153.

S-a aşteptat destul, inclusiv de la greva japoneză de anul trecut până acum. Diligenţe au fost numeroase. S-au trimis scrisori deschise la Guvern, la Ministerul Muncii, la Ministerul Finanţelor, la ordonatorul principal de credite, dar nu s-a primit niciun semn pentru soluţionarea revendicărilor noastre”, a mai spus preşedintele SAONRC.

Vezi și: Statistică Oficiul Național al Registrului Comerțului. Au fost radiate peste 47.000 de firme din România în primele nouă luni ale anului!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski