- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Argumentele CCR pentru respingerea sesizării AUR despre „Legea Austerității”. Reacția AUR

22 Jul, 17:13 • Aprozeanu Razvan
CCR precizează că a fost realizat controlul parlamentar, iar reglementările adoptate sunt incluse într-un singur proiect de lege, având un obiect și scop unitar. Instituția subliniază și existența unei urgențe și a unei necesități reale pentru adoptarea legii, în vederea evitării unor consecințe negative asupra deficitului bugetului consolidat și a sustenabilității finanțelor. AUR anunță că „va continua lupta cu toate armele legale și democratice”.
Argumentele CCR pentru respingerea sesizării AUR despre „Legea Austerității”. Reacția AUR

Curtea Constituțională (CCR) a respins în unanimitate obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați din grupurile parlamentare AUR, S.O.S. România, Partidul Oamenilor Tineri (POT) și de deputați neafiliați, declarând Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare ca fiind conformă cu Constituția, potrivit Mediafax.

Te-ar mai putea interesa: AUR despre CCR, după respingerea sesizării privind măsurile guvernului: ”S-a predat intereselor politice ale sistemului”

Judecătorii CCR au constatat că Guvernul și-a angajat răspunderea asupra acestei legi în conformitate cu articolul 114 din Constituție, întrucât a vizat un domeniu unitar de reglementare și a justificat atât urgența, cât și necesitatea adoptării actului normativ. De asemenea, Curtea a reamintit că Parlamentul are competența de a institui contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru orice tip de venit, inclusiv pensii și alte indemnizații, iar prevederile referitoare la aceste contribuții respectă dispozițiile constituționale (art. 1 alin. 3 și 5, art. 47, art. 48 alin. 1 și art. 56).

„Argumente. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinseci, care au privit condițiile în care poate fi angajată răspunderea Guvernului, Curtea a constatat că: angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și Senatului, în ședință comună, asupra unui proiect de lege este un aspect de natură constituțională al raporturilor dintre Guvern și Parlament, realizându-se, astfel, atât controlul parlamentar, cât și actul de legiferare în sine; reglementările adoptate fac obiectul unui singur proiect de lege, au un obiect și scop unitar, respectiv măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a României; urgența și necesitatea adoptării legii au avut în vedere evitarea consecințelor negative asupra deficitului bugetului general consolidat și a afectării sustenabilității finanțelor publice”, arată CCR.

Ce a constatat CCR

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea a constatat că:

* ”reglementarea contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor contribuabilului, indiferent de natura lor, prin urmare, inclusiv asupra celor realizate din pensii sau din diferite tipuri de indemnizații, sunt în conformitate cu Constituția.

* Regula este cea a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru a beneficia de asistența medicală în sistemul de sănătate, excepția fiind scutirea de la plata acesteia. Legiuitorul are o largă marjă de apreciere în structurarea politicii sociale a statului, putând decide atât acordarea, cât și retragerea facilităților la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate;

* plata contribuției de asigurări sociale de sănătate de către cetățenii români nu creează discriminare în raport cu cetățenii străini/ apatrizi care sunt scutiți de la plata acesteia, întrucât această facilitate acordată vizează numai cetățenii străini/ apatrizii care beneficiază de protecție temporară și provin din zona conflictului armat din Ucraina;

* stabilirea cuantumului indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă prin aplicarea unor procente diferențiate în funcție de durata pentru care sunt eliberate certificatele de concediu medical nu încalcă prevederile Constituției, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în structurarea politicii sociale a statului, precum și competența exclusivă de a decide cu privire la oportunitatea măsurii;

* neplata sumelor de bani aferente concediul de odihnă neefectuat în situația încetării raportului de muncă în cursul anului 2026 nu contravine Constituției, întrucât angajatul are dreptul de a efectua concediul de odihnă în perioada desfășurării raportului său de muncă. O asemenea soluție legislativă încurajează salariații să își efectueze concediul;

* limitarea acordării sau reducerea stimulentelor sau sporurilor, precum și plafonarea indemnizațiilor și compensațiilor lunare pentru chirie în privința personalului militar, polițiștilor și polițiștilor din penitenciare nu încalcă prevederile Constituției, întrucât aceste drepturi nu sunt drepturi fundamentale și nu au aceeași protecție constituțională ca dreptul la salariu. Legiuitorul are o largă marjă de apreciere în structurarea politicii salariale a statului sub acest aspect;

* condiționarea transferului, la cerere, a funcționarilor publici de acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public nu încalcă prevederile Constituției, întrucât previne deplasarea în masă a funcționarilor publici de la o instituție la alta și protejează capacitatea administrativă a instituțiilor publice din care se solicită transferul;

* eșalonarea pe cinci ani a plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026 nu este contrară Constituției, Curtea având o jurisprudență constantă cu privire la acest aspect în ultimii 16 ani;

* majorarea normei didactice (de la 18 la 20 de ore/ săptămână), fără o compensare salarială, nu încalcă prevederile Constituției, întrucât nu conduce la o creștere a numărului de ore/ săptămână corespunzătoare activității personalului didactic, ci se realizează în interiorul numărului total de ore de lucru prestate de personalul didactic de predare (40 ore/ săptămână)”, potrivit CCR.

Reacția AUR la decizia CCR privind sesizarea sa despre „Legea austerității”

Potrivit Digi24, purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tănasă a transmis că:

„CCR a legitimat un abuz de putere grosolan. Românii sunt condamnați la sărăcie, dar hoția și parazitismul politic sunt apărate de Curtea Constituțională”.

În sesizarea transmisă Curții Constituționale, AUR a argumentat că „este o lege toxică, profund nedreaptă şi profund neconstituţională, care reprezintă un abuz de putere comis cu cinism şi dispreţ faţă de români şi faţă de principiile care guvernează o democraţie autentică”.

Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pe 7 iunie, pentru primul pachet de măsuri fiscale. Două zile mai târziu, AUR a anunțat că depune o moțiune de cenzură, acuzând că Guvernul „a uzurpat puterea legitimă şi a batjocorit voinţa de reprezentare a poporului român” și, în consecință, „trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos şi toxic”.

„Prin respingerea sesizării AUR privind Legea austerității, Curtea Constituțională a României a demonstrat, pentru a nu știu câta oară în ultimul an, că a abandonat complet rolul de garant al democrației și s-a predat intereselor politice ale sistemului. Nu mai este o instanță constituțională, ci o verigă a regimului care calcă în picioare legea fundamentală a țării pentru a proteja guvernarea abuzivă și disprețul față de cetățeni.

CCR a legitimat un abuz de putere grosolan: o lege făcută pe genunchi, băgată cu forța prin Parlament, fără dezbatere, fără transparență, fără respect pentru voința poporului. O lege care taie din veniturile celor care muncesc, care cresc copii, care apără țara, dar nu atinge niciun privilegiat din vârful sistemului”, comentează Dan Tănasă decizia CCR de a respinge sesizarea AUR.

Deputatul AUR consideră că „românii sunt condamnați la sărăcie, dar hoția și parazitismul politic sunt apărate de Curtea Constituțională.”

„Prin măsurile de austeritate, Guvernul Bolojan nu face reforme. Taie indemnizațiile pentru mame, taie pensii, îngheață salarii, scumpește mâncarea, locuințele si medicamentele. În același timp, vicepremierii, sinecurile și camarila de partid își păstrează toate privilegiile”.

Tănasă este de părere că decizia CCR este o trădare națională.

„Este semnul clar că în România de azi nu mai există niciun arbitru independent, nicio instituție care să apere cetățeanul de abuzurile unui guvern autoritar. Se dorește, cu bună știință, sărăcirea populației. Se vrea ca românii să fie dependenți, obedienți și reduși la tăcere. Asta este miza reală. Iar CCR și-a asumat rolul de complice”.

În consecință, AUR anunță că va continua „lupta”.

„Alianța pentru Unirea Românilor nu va renunța. Vom continua lupta cu toate armele legale și democratice. Dacă românii nu se trezesc acum, dacă nu ies din pasivitate, dacă nu înțeleg că sistemul lucrează împotriva lor, atunci vor pierde bătălia.

Nu e doar o luptă politică. Este o luptă pentru viitor, pentru demnitate, pentru dreptate”, a declarat Dan Tanasă, deputat AUR.

Te-ar mai putea interesa: CCR respinge sesizarea AUR privind primul pachet de reformă al guvernului Bolojan. Măsurile de austeritate sunt constituționale!

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Miruță: „De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări privind riscul unor atacuri”
Miruță: „De pe teritoriul național nu se va pleca cu încărcătură ofensivă; nu am primit notificări ...
Naftogaz și OMV Petrom discută un parteneriat pentru gazele din Marea Neagră
Naftogaz și OMV Petrom discută un parteneriat pentru gazele din Marea Neagră
Băsescu: „Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu şi Turda”
Băsescu: „Deşi avem o relaţie veche şi bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească ...
Prețul petrolului depășește 106 dolari per baril. Producția afectată de războiul din Orientul Mijlociu
Prețul petrolului depășește 106 dolari per baril. Producția afectată de războiul din Orientul ...
Trump critică reticența aliaților de a participa la securizarea Strâmtorii Ormuz
Trump critică reticența aliaților de a participa la securizarea Strâmtorii Ormuz
Comisia Europeană alocă 458 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare în Orientul Mijlociu
Comisia Europeană alocă 458 de milioane de euro pentru ajutoare umanitare în Orientul Mijlociu
Românii mizează pe investițiile pe termen lung: scadența de 10 ani în euro, cea mai accesată în ediția FIDELIS din martie
Românii mizează pe investițiile pe termen lung: scadența de 10 ani în euro, cea mai accesată în ...
Trump avertizează NATO cu privire la un „viitor foarte rău” dacă aliații nu securizează Strâmtoarea Ormuz
Trump avertizează NATO cu privire la un „viitor foarte rău” dacă aliații nu securizează Strâmtoarea ...
Nicușor Dan: Primele gaze din proiectul Neptun Deep vor fi livrate în 2027
Nicușor Dan: Primele gaze din proiectul Neptun Deep vor fi livrate în 2027
Cum răspunde România la amenințarea Iranului. MAE: România nu este parte a conflictului
Cum răspunde România la amenințarea Iranului. MAE: România nu este parte a conflictului
Mathias Cormann, secretar general OCDE: România are perspective solide de creștere economică
Mathias Cormann, secretar general OCDE: România are perspective solide de creștere economică
PSD propune amendamente la bugetul pe 2026 și spune că a găsit 2,3 miliarde de lei în plus la buget
PSD propune amendamente la bugetul pe 2026 și spune că a găsit 2,3 miliarde de lei în plus la buget
Iranul amenință România: Dacă își pune bazele la dispoziția SUA, vom avea un răspuns adecvat
Iranul amenință România: Dacă își pune bazele la dispoziția SUA, vom avea un răspuns adecvat
Kenya și Rusia au convenit să oprească recrutarea cetățenilor kenyeni pentru războiul din Ucraina
Kenya și Rusia au convenit să oprească recrutarea cetățenilor kenyeni pentru războiul din Ucraina
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la 40%. CNAIR cere accelerarea ritmului
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la 40%. CNAIR cere accelerarea ritmului
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut luni proba scrisă la Limba şi Literatura Română, din cadrul simulării pentru evaluarea naţională
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut luni proba scrisă la Limba şi Literatura Română, din cadrul ...
OCDE: România poate crește cu 1% în 2026, dar consolidarea fiscală rămâne esențială
OCDE: România poate crește cu 1% în 2026, dar consolidarea fiscală rămâne esențială
Parlamentul dezbate bugetul pe 2026, cu un deficit țintit de 6,2% din PIB
Parlamentul dezbate bugetul pe 2026, cu un deficit țintit de 6,2% din PIB