Știri interne

Bilete de tratament balnear în 2023. Ce români le pot obține și care sunt actele necesare

14 Jan, 08:00 • Bumbeneci Diana
Și în anul 2023, românii se vor putea bucura de tratamentele balneare. Iată cine le poate obține și ce acte trebuie să se depună pentru a beneficia de acest sprijin din partea statului român.
Bilete de tratament balnear în 2023. Ce români le pot obține și care sunt actele necesare

În fiecare an, statul român oferă bilete pentru tratament balnear. Conform autorităților, o nouă Hotărâre de Guvern aflată în dezbatere publică la Ministerul Muncii face referire ca în 2023 să fie acordate peste 60.000 de bilete de tratament balnear. Iată cine poate beneficia de aceste bilete, potrivit avocatnet.ro.

Bilete de tratament balnear 2023

Așa cum a fost și în anul 2022, Ministerul Muncii a anunțat că își dorește și în 2023 să ofere peste 60,000 de bilete de tratament balnear. Este vorba despre un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear. Toate vor fi repartizate pe 19 serii de trimitere.

La ora actuală, propunerea de 60.420 de bilete nu a fost aprobată de autorități, ci este nevoie ca proiectul de hotărâre să fie adoptat de Executiv și publicat apoi în Monitorul Oficial. Cu toate acestea însă, se știe că și în 2023, durata sejurului este de 16 zile, tratamentul balnear având o durată de 12 zile.

tratament balnear
tratament balnear

Anul acesta, legea prevede ca de bilete de tratament balnear să beneficieze persoanele care au nevoie de astfel de tratamente pentru afecțiunile medicale de care suferă. Este vorba despre persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii și pensionarii din sistem, precum și persoanele care au acest drept printr-un act normativ special. În cursul anului 2023, fiecare persoană poate primi doar un singur bilet de tratament balnear, în așa fel încât biletele să poată ajunge la toată lumea.

Citește și: Programul Prima Casă 2023. Când vor fi acordate primele garanții

Ce acte sunt necesare pentru biletele de tratament balnear

Pentru a putea primi biletele de tratament balnear, românii trebuie să se adreseze Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Vor depune aici o cerere, iar ulterior, beneficiarii vor atașa mai multe documente în momentul în care le va fi eliberat biletul, după cum urmează:

  • „document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original sau copie, care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
  • declarație pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepția persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi, care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
  • biletul de trimitere- formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societățile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original la momentul eliberării biletului)”, notează sursa citată.

Ai mai putea citi: Incredibil! Ce pensie are Maria Dragomiroiu, după 40 de ani de muncă! Nimeni nu se aștepta

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski